Ipocrizie, dulce melodie, ipocrizie, european amor

Stau şi mă-ntreb cum ne-ar cădea nouă, românilor, dacă ne-am trezi peste noapte cu nişte tabere de nomazi originari din ţări mai sărace decât a noastră, pripăşite prin oraşe sau lângă ele? Cum ne-ar pica oare dacă aceşti nomazi ar reprezenta un focar de infecţie, dacă numărul infracţiunilor ar creşte cu ajutorul neprecupeţit al acestora sau dacă, pe lângă cerşetorii autohtoni am fi asaltaţi de unii de import, mult mai insistenţi? Îmi permit să spun că nu ne-ar pica bine. De ce am avea oare pretenţia ca francezii să fie din cale afară de încântaţi de compania rromilor din România sau Bulgaria? Aud că o doamnă comisar european pentru Justiţie şi Drepturile Cetăţenilor, Viviane Reding s-a făcut foc şi pară pe Guvernul francez, pentru că ar fi disimulat existenţa unei directive ce viza explicit rromii pentru expulzare. N-am să intru în probleme de legislaţie, ci voi încerca să urmez poteca firească a consecinţelor unor stări de fapt. N-am nimic cu rromii care-şi văd de treabă, îi admir pe cei care ridică anumite meşteşuguri la nivel de artă, pot face distincţie între ţiganii corecţi şi cei ce se dedulcesc la infracţionalitate, lucru care e valabil şi în cazul românilor, ungurilor, nemţilor, francezilor şamd. Nu există pădure fără uscături. Când însă ai noştri compatrioţi repatriaţi declară sus şi tare de pe scara avionului că în Franţa era bine pentru că puteau fura şi cerşi nestingheriţi, zău că-mi vine să-i transmit ceva de dulce coanei Viviane Reding. E foarte simplu să cochetezi cu cohorte de drepturi şi libertăţi cu care sufli peste nişte minorităţi, să ceri ca aceştia să nu fie atinşi nici cu o ridicare de sprânceană, toate acestea de sub umbrela unor funcţii remunerate gras. Mai nasol e când tu, autoritate, eşti confruntată cu tot felul de probleme create de aceşti oameni şi, colac peste pupăză, când vrei să iei nişte măsuri pentru a te proteja vine coana Europă şi-ţi dă cu legislaţia ei rece şi binevoitoare peste ochi. În faţa realităţii ce nu ţine cont de formulări stufoase, europene, analişti, militanţi pentru drepturile cui vrei şi cui nu vrei, bloggeraşi cu probleme de personalitate se zburlesc din fotolii confortabile, erijându-se în apărători ai minorităţilor -i-auzi, ia! - persecutate. Nu trebuie băgaţi în aceeaşi oală toţi rromii când vine vorba de fărădelegi, pentru că, repet, există printre ei foarte mulţi oameni de treabă. Ca în cazul fiecărei etnii, există oameni cumsecade şi mai puţin cumsecade. În aceste condiţii, reacţiile vocale ale apărătorilor de carton nu fac altceva decât să stigmatizeze şi mai mult această etnie, privită de multe ori pe nedrept, prin prisma reprezentanţilor ei, certaţi cu legile scrise şi nescrise ale bunei convieţuiri. De când repatrierea e sinonimă cu deportarea? Au fost trimişi rromii care-şi ridicaseră corturile în Franţa în Siberia sau în deşertul Karakum? Nu. Au fost trimişi acasă, ba li s-a mai dat şi un ban de buzunar. Pot oare aceşti vajnici apărători ai minorităţilor, cocoţaţi pe baricadele televiziunilor şi blogurilor să facă diferenţa între un rrom care munceşte cinstit şi unul care fură sau cerşeşte, cernând firescul de nefiresc? Nu cred, pentru că asta implică niscai responsabilitate, ceea ce nu e de bonton. Aştept obişnuitele înjurături generate de profunde sentimente umane..