logo
"Învăţarea prin joc şi explorare – un pariu câştigător”
Lansat în urmă cu doar două luni, programul de formare „Învățarea prin joc și explorare”, adresat cadrelor didactice din învățământul preșcolar și primar, a făcut deja primii paşi concreţi.

Astfel, după derularea primului său modul, ce a constat într-o vizită de studiu la Universitatea „Alice Salomon” Hochschule Berlin (Germania), instituție de învăţământ parteneră în proiect, mobilitate la care au participat 22 de cadre didactice de la școlile din Arpaşu de Jos, Cîrţa, Cîrţişoara, Porumbacu de Jos, Avrig (cu structurile din Săcădate şi Bradu), Mîrşa, Racoviţa, Turnu Roşu, Boiţa, Şura Mică și Şcoala “Nicolae Iorga” Sibiu şi Liceul Teoretic “Constantin Noica” Sibiu, zilele trecute s-a mai consumat o etapă a programului. Complexul Turistic “Albota” a gâzduit în 24 noiembrie masa rotundă „Învăţarea prin joc şi explorare – un pariu câştigător”, manifestare la care au participat cadre didactice din învăţământul preşcolar şi primar, împreună cu managerii lor din şcoli din Sibiu, Şura Mică, Avrig şi zona Ţării Oltului, profesori universitari din Sibiu şi Berlin, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, conduceri ale adminstraţiilor locale din comunităţile implicate (Arpaşu de Jos, Avrig, Cîrţa, Cîrţişoara, Racoviţa şi Şura Mică), consilieri locali, membri ai consiliilor de administraţiei ale şcolilor şi reprezentanţi ai ONG-urilor active în domeniul social. Ghidaţi parcă de motto-ul „Nouă ne pasă de educaţie”, cei peste 50 de participanţi au acceptat cu drag să răpească pentru câteva ore familiilor lor bucuria petrecerii timpului împreună, pentru a-l dărui, alături de atenţia şi bunăvoinţa lor, în mod concret şi pragmatic, copiilor din comunităţile participante şi pentru a pune umărul la un generos şi inovativ proiect educaţional. Cercul (la propriu) celor cărora le pasă de educaţie a permis participanţilor să se privească direct în ochi, cu curaj, cu speranţă dar şi cu determinare pentru viitorul copiilor pentru care trudesc zi de zi. La întâlnirea de la “Albota”, programul de formare “Învăţarea prin joc şi explorare”, iniţiat cu peste 30 de ani în urmă la Universitatea “Alice Salomon” din Berlin, a fost susţinut de însuşi creatorul lui, prof. dr. Hartmut Wedekind, care a mărturisit că a găsit în grupul pilot de cadre sibiene, un izvor de dăruire, motivaţie, creativitate şi dragoste pentru copii, cum rar i-a fost dat să întâlnească în nenumaratele vizite şi ateliere de lucru organizate în diverse colţuri ale lumii, în toţi aceşti ani de experienţă didactică şi pedagogică. Programul a fost selectat de UNESCO pentru a fi prezentat, în 2018, la Conferinta Internaţională despre Educaţie şi Umanism. În alocuţiunile lor, primarii prezenţi la eveniment şi-au exprimat, de o manieră indubitabilă, determinarea de a sprijini proiectul educativ iniţiat de parteneriatul româno - german, public - privat şi universitar, asigurându - şi dascălii de toată cooperarea în găsirea şi finanţarea soluţiilor necesare pentru ca în şcolile participante să se poată implementa ATELIERELE DE ÎNVĂŢARE PRIN JOC ŞI EXPLORARE – ce sunt esenţa proiectului pentru un nou model de învăţare. De asemenea, atât inspectorul şcolar general, prof. Claudia Mery Simtion cât şi inspectorul pentru învăţământ primar, prof. Adina - Diana Bucuţă, au încurajat dascălii şi autorităţile locale să organizeze, să implementeze şi să disemineze rezultatele modelului educațional împărtăşit de dascălii germani, cu convingerea că, prin curajul și motivaţia de a duce la bun sfârşit proiectul pilot, acesta poate fi un exemplu de bună practică pentru viitor. “Am asistat la un moment absolut magic, în care chipuri de adulţi responsabili şi implicaţi s-au transfigurat sub emoția visului trăit cu ochii deschişi, vis despre copii veseli şi mai pregătiţi pentru viaţă, despre copii mai empatici şi mai generoşi, despre copii mai puțin competitivi dar mai fericiţi. Iată că, dincolo de doctrine politice, convingeri personale sau preocupări profesionale, cauza comună a educaţiei copiilor noştri este şi rămâne un filon de umanism şi duioşie, care dă şansa fiecăruia de a dori să devină mâine un om mai bun decât a fost ieri”, ne-a declarat Eleonora Scarlet – Ritter, managerul proiectului. Organizatorii întâlnirii doresc să mulţumească, şi pe această cale, conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, primarilor, managerilor şcolari, conducerii Asociaţiei GAL “ȚARA OLTULUI”, Fundaţiei Kindernbauernhof RUSCIORI, firmelor BELEDUC Lernspielwaren GmbH şi HAPPY ARTS & CRAFTS SRL, pentru prezenţă şi implicarea în organizarea evenimentului, precum şi Complexului turistic ALBOTA, pentru calda primire şi deosebita ospitalitate.

D.F.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica