Tribuna
Interesele Primăriei vor fi reprezentate şi apărate de angajatul Consiliului Local, la Tălmaciu
Interesele Primăriei vor fi reprezentate şi apărate de angajatul Consiliului Local, la Tălmaciu

 

Întrucât Primăria oraşului Tălmaciu nu are, cel puţin pentru moment, un angajat care să ocupe postul de consilier juridic în cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Tălmaciu, începând cu această lună, interesele instituţiei vor fi reprezentate şi apărate în faţa instanţelor de judecată de consilierul juridic al Consiliului Local Tălmaciu, Mariana Liliana Florescu.

Acordarea acestui mandat de reprezentare consilierului juridic propriu a fost aprobată de Legislativul local din Tălmaciu în cadrul ultimei şedinţe ordinare, prin adoptarea Hotărârii nr. 99/2018.

Reprezentarea şi apărarea drepturilor şi intereselor pentru Primăria oraşului Tălmaciu se vor întemeia pe referatele şi documentele transmise de serviciile şi compartimentele din cadrul primăriei, aprobate de primar. De asemenea, împuternicirile pentru prezentarea în faţa instanţelor de judecată şi pentru alte acţiuni juridice, vor fi semnate de edilul şef din Tălmaciu.

Acest mandat de reprezentare are valabilitate până la ocuparea postului de consilier juridic din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Tălmaciu, sau până la revocarea sa de către Consiliul Local Tălmaciu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

casino

CibinFEST

Lansare proiect Cod SMIS 126210

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia