logo
Avrig
Incursiune inedită în lumea cărţii şi a tiparului
Dan FRÂNCU
1582 vizualizari
Incursiune inedită în lumea cărţii şi a tiparului

Recent, Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” din Avrig a fost gazda atelierelor de e­ducaţie culturală “Incursiune inedită în lumea cărţii şi a tiparului”, organizate împreu­nă cu Asociaţia “Moara de hârtie” din Comana, localitate situată în apropiere de Bucu­reşti.
Atelierele şi-au propus să îi introducă pe elevi într-un univers nou şi incitant - uni­versul tiparului manual, pre­cum şi să îi apropie mai mult de lectură, în special de car­tea scrisă. Astfel, cu ajutorul echipamentelor, gravurilor şi instrumentelor istorice de tipar, restaurate de Moara de hârtie, s-a amenajat în incinta instituţiei de învăţământ un colţ care să amintească de atelierele de tipar de altădată.
“În cadrul acestor ateliere, elevii au aflat informaţii ine­dite despre cum se tipăreau cărţile în trecut, despre dez­vol­tarea tiparului în ţara noas­tră şi şi-au tipărit chiar ei, pe hârtie manuală realizată la Atelierul-muzeu Moara de hâr­tie din Comana, un text realizat prin tehnica tiparului înalt.
Atelierele au fost gratuite şi sunt realizate cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional, în cadrul unui proiect în care peste 1.200 de elevi din clasele I - VIII vor participa la atelierele de educaţie cultu­rală în Bucureşti, judeţele Giurgiu şi Sibiu.
Proiectul este realizat în par­teneriat cu Asociaţia pen­tru înfrumuseţarea oraşului Sibiu, Colegiul German Goethe din Bucureşti, Liceul Eugen Lovinescu din Bucu­reşti.”, au menţionat organi­za­torii acţiunii într-un comu­nicat de presă.
Conceput ca  un atelier-mu­zeu, Moara de hârtie (www.moaradehartie.ro) se dezvoltă ca un spaţiu ce reînvie, păstrează şi transmite mai departe tradiţii manu­facturiere româneşti şi uni­versale. Moara de hârtie este un loc special, care îşi propu­ne s[ adune iubitori de fru­mos. Atelier-muzeu, muzeu viu sau doar un „loc cu pove`ti”, Moara de hârtie este un spaţiu al cărţilor, unic in România, în care sunt adu­nate mărturii ale unor vremuri trecute, echipamente de tipar şi legătorie (cel mai vechi echipament datează din 1889), gravuri rare, tipărituri vechi etc.

comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica