logo
Înaintea lansării cărţii, profesorul Ioan Bogdan mărturiseşte
Înaintea lansării cărţii, profesorul Ioan Bogdan mărturiseşte

Motivaţia de fond pentru care am scris cartea – precizează Domnia Sa - a fost distrugerea economiei Ţării rămase de la Ceauşescu, pe care eu şi D-voastră, şi alţi români devotaţi Ţării, am construit-o prin munca şi sacrificiile noastre şi ale familiilor noastre, nu Ceauşescu.
Ceauşescu, personal şi camarila lui au făcut mult rău oamenilor, prin colectivizarea forţată, prin condamnările politice oribile şi alte fapte grave.
Dar, distrugerea economiei rămase, pe care nu a construit-o El, aşa cum am precizat, ci noi, este, prin ea însăşi, o catastrofă istorică, cataclism care nu trebuia să se întâmple. Pentru că am distrus o economie performantă, modernă, care a fost realizată după o strategie de dezvoltare pe care Richard Nixon, şi nu numai, au apreciat-o ca fiind una dintre cele mai bune şi mai performante din Lume.
Distrugerea unei asemenea economii este cea mai gravă faptă din istoria multimilenară a României.
Distrugerea s-a realizat urmare Privatizării haotice, fără o Strategie concretă de privatizare, legal aprobată.
Strategia putea fi construită numai dacă asigura:
- conservarea şi consolidarea a ceea ce a fost şi este bun;
- sprijinirea, politic şi material şi înlocuirea a ceea ce a fost rău cu altceva, care să asigure continuarea progresului Naţiunii.
O astfel de strategie angaja şi clasa politică în acţiuni constructive, nu distructive cum s-a întâmplat. Lupta politică trebuia să se ducă, de atunci, pe soluţii de rezolvarea problemelor, nu pe scandaluri sterile de stradă, care, acum, întrec orice închipuire şi, dacă nu ne trezim, duc la dispariţia României ca Stat Naţional, Independent şi Suveran, de pe harta Lumii, susţine cu fermitate profesorul Ioan Bogdan.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

salonul auto

turboclima

saltsib

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia