In memoriam Gheorghe Lazăr (1779–1823)
Viitorul mare cărturar-iluminist al neamului său se năştea în Avrigul sibian şi al Ţării Făgăraşului cu 231 de ani în urmă, 1779 fiind anul în care învăţatului ardelean Samuel Micu Clain (1692-1768) îi apărea la Viena, în vechea limbă românească, prima lucrare care va contura crezul său privitor la mişcarea cultural-patriotică „Şcoala Ardeleană”. Acea lucrare se intitula „Cartea de rugăciuni pentru evlavia omului creştin”, urmată, la scurtă vreme, de o alta, scrisă împreună cu Gheorghe Şincai, „Elemente ale limbii daco-romane şi valahe”.
Să fi fost doar o simplă coincidenţă faptul că în anul naşterii sale se afirmau atât de convingător idealurile de unitate şi de neam, de cultură şi de limbă ale românilor ardeleni aflaţi sub stăpânire străină ?! Oricum, în scurta sa viaţă, Gheorghe Lazăr se va dovedii un demn continuator al acestor idealuri. După studiile liceale făcute la Cluj şi la Sibiu, frecventează la Universitatea din Viena cursurile superioare de drept, de inginerie şi teologie, fiind între anii 1811-1816, la Sibiu, profesorul celei dintâi şcoli cu predare în limba română, după care, mutându-se la Bucureşti, înfiinţează în 1818, la Mănăstirea Sfântul Sava, o şcoală românească medie şi superioară, spre care aveau să se îndrepte mulţi tineri care până atunci învăţau în limba greacă. Se puneau, astfel, bazele şcolii şi învăţământului în limba română, însuşi Gheorghe Lazăr predând matematica, geografia şi geodezia, redactând şi tipărind cele dintâi manuale şcolare în limba naţională.
Îmbolnăvindu-se grav se va retrage în Avrigul natal, în 17 septembrie 1823 trecând la cele veşnice. Şi cu toate că a trăit numai 44 de ani, a lăsat discipolilor săi o impresionantă moştenire cultural-patriotică. În memoria lui, ca şi pentru cinstirea faptelor sale, în Avrig, Sibiu şi Bucureşti au fost dezvelite şi sfinţite statui şi busturi cu chipul său, iar principalele oraşe ale ţării ca şi unele centre comunale au străzi, şcoli, licee, catedre universitare, biblioteci, case şi cămine culturale cu numele lui.
Ioan VULCAN-AGNIŢEANUL.
Să fi fost doar o simplă coincidenţă faptul că în anul naşterii sale se afirmau atât de convingător idealurile de unitate şi de neam, de cultură şi de limbă ale românilor ardeleni aflaţi sub stăpânire străină ?! Oricum, în scurta sa viaţă, Gheorghe Lazăr se va dovedii un demn continuator al acestor idealuri. După studiile liceale făcute la Cluj şi la Sibiu, frecventează la Universitatea din Viena cursurile superioare de drept, de inginerie şi teologie, fiind între anii 1811-1816, la Sibiu, profesorul celei dintâi şcoli cu predare în limba română, după care, mutându-se la Bucureşti, înfiinţează în 1818, la Mănăstirea Sfântul Sava, o şcoală românească medie şi superioară, spre care aveau să se îndrepte mulţi tineri care până atunci învăţau în limba greacă. Se puneau, astfel, bazele şcolii şi învăţământului în limba română, însuşi Gheorghe Lazăr predând matematica, geografia şi geodezia, redactând şi tipărind cele dintâi manuale şcolare în limba naţională.
Îmbolnăvindu-se grav se va retrage în Avrigul natal, în 17 septembrie 1823 trecând la cele veşnice. Şi cu toate că a trăit numai 44 de ani, a lăsat discipolilor săi o impresionantă moştenire cultural-patriotică. În memoria lui, ca şi pentru cinstirea faptelor sale, în Avrig, Sibiu şi Bucureşti au fost dezvelite şi sfinţite statui şi busturi cu chipul său, iar principalele oraşe ale ţării ca şi unele centre comunale au străzi, şcoli, licee, catedre universitare, biblioteci, case şi cămine culturale cu numele lui.
Ioan VULCAN-AGNIŢEANUL.
Adauga un comentariu la acest articol























