Tribuna
Gândurile unui dascăl despre... EDUCAŢIE
Gândurile unui dascăl despre... EDUCAŢIE

Educaţia, în aparenţă, este o abstracţie. Când vorbim de educaţie vorbim despre ceva care nu are nici un fel de realitate sau despre ceva ce nu este încă realitate. Această realitate o simţi, o evaluăm mult mai târziu. Dascălul este acela care face ca educaţia să devină realitate. Alături de dascăli mai este familia şi nu în ultimul rând, mediul de viaţă. Educaţia se realizează prin diferite metode care sunt la îndemâna dascălului, comunicarea dascăl - elev având un rol major. Dar comunicarea trebuie să nu circule într-o singură direcţie ci să fie ca o piesă de teatru în care dascălul şi elevul arată ce ştiu şi descoperă ce nu ştiu. Ambii actori se cunosc reciproc pe parcursul piesei pe care o joacă.... dacă piesa e jucată bine.
Porţile şcolilor se deschid întotdeauna pentru toţi cei dornici sau nu  — de cultură de cunoaştere, dornici sau nu de muncă, cu entuziasm sau fară entuziasm, pentru cei curioşi sau pentru cei dezinteresaţi etc.
În faţa dascălilor apar şi vor apărea elevi mai mult sau mai puţin eleganţi, cu flori sau fără flori, frumoşi, zvelţi.... Unii sunt figuri care la prima vedere nu sugerează ceva, sunt visători, firi neînţelese. Alţii sunt încrezuţi, lăudăroşi, mândri că au ceva în plus faţă de cei de alături şi-i privesc cu dispreţ, cu  neîncredere. Alţii sunt întruchiparea blân­ deţii ascunse, alţii întruchiparea nesinceri­ tăţii evidentă nu numai în ţinută ci şi în comportament.  Alţii par lipsiţi de fermitate, şovăielnici, nestatornici şi se exclud ei înşişi de la orice decizii în colectivul clasei.
Unii sunt sensibili la prima vedere şi manifestă o atitudine tolerantă, încredere, apreciere care, uneori, se pot dovedi false. Alţii sunt firi libertine şi-şi exprimă firea în mod voit, cu nepăsare şi încăpăţânare. Aceştia pot dezamăgi dascălul şi pe ceilalţi din grup.... şi uneori se pot impune şi pot da tonul în colectivul unei clase. Alţii încă nu au vocea formată şi se pot pierde, devin pesimişti, mai puţin sociabili şi fără sau cu mai puţin curaj.
Sunt şi dintre aceia care au o capacitate mai mare de a se autoconstrui, de a se forma, de a-şi desăvârşi structura vieţii proprii. Alţii au capacitate redusă de autoevaluare şi se lasă uşor înfrânţi, devin visători, se lasă copleşiţi de cei zgomotoşi dezvoltându-şi ei înşişi complexe de inferioritate faţă de ceilalţi... şi ajung să-şi însoţească gândurile de gesturi.
Unii cu gândirea simplă, clară merg alături de cei mai iniţiaţi, firi puţin controlabile şi imprevizibile, provocatori, care nu se lasă uşor învinşi.... Alţii sunt firi închise, rezervaţi, egoişti cu care dascălul are impresia că nu poate comunica etc. Alţii sunt.... dar nu sunt genul, tipul care place dascălului. Mai sunt şi elevi de un gen cu totul special care pot crea un spaţiu gol între ei şi dascăl.
În faţa acestei “lumi spirituale” existente la începutul clasei I se află dascălul. La o lume în formare pe care dascălul o conduce, o modelează, o construieşte dând fiecăruia satisfacţia împlinirii, umple sufletele deschise cu trăiri, omul fiind o construcţie spirituală.
Multe alte ipostaze în care sunt elevii îl determină pe dascăl să se autocon­ struiască mereu ca să facă faţă tuturor schimbărilor, transformărilor din interiorul elevilor. Aceasta deoarece în faţa dascălului elevul trebuie să rămână elev. Elevul rămâne mereu la distanţă de anumite lucruri pe care numai dascălul le cunoaşte şi cu care poate organiza şi conduce grupul de elevi.... dar sunt lucruri, idei care îl apropie pe dascăl de elevi şi pe elevi de ei înşişi, de spaţiul matricei specifice de la care pleacă trăirile şi acţiunile lor, spaţiu pe care îl conservă pe tot parcursul vieţii.
Elevul are şi el o experienţă proprie înmagazinată în matricea sa şi e greu să cunoşti ideile care îi aparţin ca rezultat al acestei experienţe, cum şi-au făcut loc aceste idei, în mintea sa.
Între elev şi dascăl e o relaţie ca între doi actori care rămân permanent diferiţi dar care, în acelaşi timp, acţionează, reacţio­ nează.... şi se sprijină reciproc, se influenţează şi se dinamizează reciproc. În această relaţie dascălul trebuie să urmeze un drum care să-l apropie de elevi şi să apropie pe elev de el însuşi.... dar şi de dascăl. Numai aşa se poate comunica educativ, constructiv.
Elevul este o fiinţă care are nevoie permanent de comunicare. Dacă nu se comunică corect elevul îşi poate inhiba nevoia de comunicare. Marea artă a dască­ lului este cum construieşte sau recon­ struieşte comunicarea cu elevul. Dascălul să nu aştepte să înceapă elevul. În cazul acesta elevul poate considera că a înfrânt dascălul. Dar comunicarea să nu fie numai de la dascăl către elev ci şi ce spune elevul să constituie baza comunicării. Altfel elevul se simte exclus de la orice decizii şi crede că serveşte doar puterea dascălului.... şi că nu are ce oferi dascălului. Excluderea elevului de la decizii este motivată de către dascăl prin faptul că mulţi elevi nu pot primi ceea ce le oferă dascălul. E posibil. Dacă dascălul nu are atâta suflet cât îi cere meseria nu va reuşi cu adevărat nici unul dintre cei doi actori. Dascălul trebuie să coboare în sufletul elevului ca să-i găsească intimitatea de care este legat, să comunice cu această intimitate, s-o cultive, să-i de-a mereu un suflu nou, s-o îmbogăţească.
Fiecare elev, fiecare în felul lui, simte ceva din fiinţa dascălului. Aici se pot cântării greutatea dascălului, dăruirea, interesul, obiectivitatea lui etc. De aici elevul primeşte încredere, curaj, respect etc. ... pentru dascăl. Dacă nu
se nasc aceste elemente intime în interiorul elevului cei doi subiecţi nu mai comunică educativ,
pierd mult ambii subiecţi.
Dascălul trebuie să lucreze direct în interiorul elevului. Trece de la exterior spre interior, de la mediul exterior spre mediul interior al elevului, la mediul individual. Aici se întâlnesc cei doi actori, aici întâlnirea este deplină şi se va observa că haina mediului intern îmbracă haina noului mediu intern.
Elevul are un depozit de trăiri, sentimente, nedumeriri pe care le trăieşte succesiv, subiectiv... permanent în funcţie de solici­ tările mediului. Aceste trăiri, sentimente apar, se dezvoltă în mediul de viaţă, pot fi, unele ascunse, reţinute dar le manifestă în procesul dezvoltării sale dacă este solicitat. Uneori gândirea, trăirile elevului pot deveni legi pentru dascăl. De aceea incorec­ titudinile gândirii lor, sentimentele, trăirile elevului sunt necesare cunoaşterii elevilor de către dascăl.
Nu trebuie lucrat împotriva voinţei elevului. El nu ştie ce poate şi ce nu poate, nu ştie ce ştie şi ce nu ştie şi viaţa îl poate infirma mereu. În relaţiile elev - dascăl stările de spirit trebuie să primeze nu sfaturile, învăţăturile... care pot fi (sunt....) exterioare spiritului elevului. Elevul trebuie să se simtă învingător, mereu nou faţă de ceea ce a fost ieri. De asemenea şi dascălul să se simtă mereu nou... nu epuizat şi dezamăgit.
Atunci comunicarea elevului se întâlneşte cu a altora, ea capătă valori noi, se maturizează şi se autoconstruieşte. Nu-I mai poţi întoarce la condiţia anterioară. Sarcina dascălului este de a-l orienta în dezvoltarea sa, să găsească ce e durabil şi profund în elev. În educaţie n-ai voie să te grăbeşti deoarece faci lucrurile doar pe jumătate şi rămâne neumplută cu ceva, cealaltă jumătate care se poate dezvolta negativ. Dascălul trebuie să găsească mijloacele de a pătrunde în gândurile şi sufletul elevului care nu întotdeauna sunt în favoarea sa dar măcar le simte, cu obiectivitate. Dascălul este cumva egal cu elevii, dar mereu deasupra lor. El este acela care dirijează, ajută elevul să-şi găsească locul, să nu se lase în urmă, să nu se lase înfrânt şi să nu creadă întotdeauna că încercarea este un eşec.
Naivitatea elevului dispare atunci când începe să înţeleagă lucrurile cu adevărat, când începe să aibă păreri. Din acest moment elevul începe să se educe şi singur, să se autoeduce, caută ceva şi în lipsa firului călăuzător, în lipsa dascălului învaţă să dea valoare lucrurilor şi ideilor. Devine o fiinţă valorizatoare a raporturilor dintre indivizi, a raporturilor cu dascălul.
Elevul se autocenzurează, acceptă sau respinge anumite valori, îşi ordonează relaţiile cu alţii sau le subordonează. Din acest stadiu elevul începe să aibă de­ mersul lui şi în fazele următoare devine propriul lucrător asupra sa. De fapt, acest proces continuă pe tot parcursul vieţii şi aşa omul arată că există.
Elevul îşi conservă individual virtuţile proprii dezvoltându-se alături de alţii pe baza comunicării şi a aspiraţiilor comune.... fără a ignora patimile şi răutăţile altora.
De multe ori dascălii constată că elevii trăiesc după filozofia lăsatului la voia întâmplării şi .... a întâmplărilor, dominaţi de impulsuri fără saltul către efortul mintal. În acest caz comunicarea rămâne la nivelul impulsurilor iar fluxurile mentale existente se lenevesc sau cu timpul, se atrofiază. Uneori dascălii constată prea târziu că elevii sunt dominaţi prea mult de impulsuri sau nu mai fac distincţia între impulsuri şi actul mental.
Îndreptarea acestei erori din partea elevului şi a dascălului se face cu eforturi mult mai mari decât atunci când dascălul nu cunoaşte şi nu încearcă să oprească continuarea acestei erori. Lăsat să-şi dezvolte numai trăirile spontane, incon­ ştiente.... acestea pot duce la dezvoltarea gândirii negative a elevului.
De obicei elevul dă viaţă mai mult impulsurilor bune şi chiar dacă sunt greşite le manifestă sincer. Astfel interiorul elevului poate fi protejat şi ferit de dezvoltarea gândirii negative, poate ordona şi interiorul dascălului. Şi omul matur şi dascălul pot avea impulsuri, repulsii.... ticăloase pe care le ţin ascunse, uneori nici nu le pot separa de cele negative.
Dascălul trebuie să perceapă realitatea educaţiei în mod diferit de alte categorii sociale pentru a avea un efect lucrativ asupra elevului în toate situaţiile pe care le întâlneşte şi în care comunicarea ocupă un loc important...   
Toate acestea ar trebui să le înţeleagă şi toţi cei maturi, să cunoască mintea şi sufletul copilului încât vocea lui să nu fie vocea nimănui, gândul elevului să nu-i rămână numai lui, ci să fie auzit de către cei maturi.... Punctul de întâlnire între dascăli şi părinţi este esenţial şi trebuie găsit
printr-o altfel de comunicare, la alt nivel.
Uneori elevii, dascălii şi părinţii constată prea târziu şi, poate, greşit, că nu se cunosc, că se evaluează greşit. Aceasta înseamnă că între cei trei actori s-a creat un spaţiu gol în care comunicarea ori nu a fost corectă ori s-a comunicat fals... cu consecinţe negative pentru toţi. Se naşte neîncredere reciprocă. Neîncrederea elevului în dascăl se poate naşte şi dintr-o experienţă negativă cu dascălul, dintr-o experienţă negativă a colectivului de elevi cu dascălul, sau din influenţa venită din colectivul clasei....etc. Sufletul elevului este atât de deschis spre a recepta....încât n-ai cum să-l măsori, nu există tipare fixe, eventual scheme. Ca
să-i apropie de un numitor comun greutatea cade asupra dascălului.
Atitudinea de indiferenţă sau dispreţui­ toare a dascălului (şi nu în ultimul caz atitudinea colectivului clasei) rupe viaţa internă a elevului de viaţa sa externă.... şi elevul se poate reduce la un anumit număr de gesturi.... care pot fi trăirile lui individuale autentice trăite în tăcere, trăiri care trezesc tăcerea.
Şi dascălul are structura lui internă.... dar nu trebuie să uite că lucrează cu materialul din afara sa, cu materialul din interiorul acestui material. Dacă nu cunoaşte acest material nu are de ce se prinde pentru a fi lucrativ asupra acestui material.... şi totul devine umbră, fals. De aceea dascălul, în procesul numai cu elevul, trebuie să îmbine munca cu reflexia, să aibă reflectorul conştiinţei mereu deschis şi dacă vede că a greşit să nu mai încerce a doua oară.
Aceste idei se consolidează pe parcursul şcolarizării şi mai târziu devin idei peste care nu se mai poate trece. Elevul crede că are putere iar puterea ispiteşte în toate felurile. Dacă dascălul cunoaşte bine interiorul elevului atunci nu ia măsuri opuse trăirilor elevului, înclinaţiilor lui ci îşi adaptează modele, îl orientează spre o dezvoltare normală şi nu-l lasă să se orienteze elevul spre altceva....
Dascălul îşi pierde identitatea atunci când elevul este ignorant sau înfrânt şi nu mai poate alege ceva ca bun al tuturor. Dar dascălul nu poate face concesii de la educaţie, nu are voie să predea societăţii indivizi care devin o povară pentru societate. Dascălul primeşte material de reflexie de la elev dar mai ales dă material de reflexie elevului. Dascălul şi elevul trebuie să dovedească că sunt împreună.
Apar probleme de comunicare între cei doi actori. Sunt unii dascăli tentaţi să creadă că elevul are spaţiul său intim individual, matricea sa dată de la naştere asupra că­ reia nu se poate lucra, nu o poate schimba. Acest spaţiu există ca potenţialitate... dar dacă nu se lucrează asupra acestui spaţiu spiritual educaţia nu există.
Elevul se individualizează, şi ajunge să se deosebească prea mult de alţii şi dă impresia că este un elev cu probleme. Este adevărat că matricea spirituală, ca potenţialitate, nu este egală la toţii indivizii. Unii au matricea mai dinamică, mai creatoare.... iar alţii mai lentă, mai puţin activă, la unii se dezvoltă la o vârstă mai fragedă...etc. Pe parcursul vieţii, în procesul de autoconstrucţie matricea se individualizează, primeşte un conţinut diferit de al altora, îşi descoperă şi îşi creează formele sale specifice.
Problema care se pune în educaţie este pentru cine matricea este o piedică... pentru dascăl sau pentru elev? Şi dacă este sau poate fi o problemă în educaţie? Dascălul trebuie s-o cunoască şi să lucreze asupra ei, s-o facă maleabilă, s-o îmbogăţească, s-o facă receptivă, s-o ordoneze. Niciodată matricea nu va dispărea şi individul va alege cu subiectivitate valorile.
Problema mare este şi ce se întâmplă în lumea spirituală a celor formaţi să pregătească şi să formeze noua generaţie. Încearcă dăscălii să mai intre şi să cunoască psihologia elevului ca să-l poată orienta şi conduce spre un numitor comun şi în acelaşi timp spre realizarea tuturor speranţelor individuale?
Sunt toate cadrele didactice la curent cu cunoştinţele psihologice şi pedagogice necesare educaţiei în condiţiile în care se pune mai mult accent pe performanţe decât pe educaţie? De ce în ultimele decenii educaţia lasă de dorit? E neglijată în şcoli... şi lăsată educaţia pe seama străzii?
Cam ce găsim în lumea elevilor găsim şi în lumea dascălilor.... Lăudăroşi, superficiali, dascăli fără pasiune, lipsă de dăruire, dispreţ şi indiferenţă faţă de elevi, comoditate... etc. Nociv pentru învăţământul nostru este, printre altele, inginerizarea învăţământului... Cadre didactice care nu s-au format pentru meseria de dascăl şi au dispreţuit meseria de dascăl consi­ derând-o inferioară. Posibil ca şi eficienţa lor în educaţie să fie reflexia acestei concepţii. Noi avem nevoie de dascăli nu doar statistic şi nu de dascăli funcţionari... aşa cum avem nevoie de cetăţeni.... Există o parte a dăscălimii care este activă, efi­ cientă, dăruită educaţiei.... Dar faptul că evaluarea individuală se face greşit sau nu se face.... această parte a dăscălimii este ignorată prin lipsa evaluării competente, este lăsată în umbră ca o anexă a învăţă­ mântului.... şi o poate face oricând inactivă.
Prof. Ioan MATEŞ

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

Pastravaria Laita

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia