logo
FITS
FOTO: Lucrări susținute la reabilitarea drumului comunal dintre Agârbiciu și Șoala
Vasile ANTIPA
383 vizualizari
FOTO: Lucrări susținute la reabilitarea drumului comunal dintre Agârbiciu și Șoala

Lucrările la proiectul de aproximativ 5 milioane de euro, care prevede reabilitarea drumului dinrre Agârbiciu și Șoala se desfășoară la foc continuu. Recent au fost finalizate zidurile de sprijin prevăzute în proiect, iar în prezent se desfășoară lucrările de decopertare a drumului.

De asemenea, marți au început și lucrările la podul din localitatea Șoala. Acesta va fi demolat și se va construi un pod nou.

Valoarea totală a proiectului de reabilitare a Drumului Comunal 6 Agârbiciu-Șoala, cel mai important proiect al Primăriei Axente Sever derulat după 1989, este de aproximativ 5 milioane de euro. Investiția a început în luna octombrie a anului trecut.

În satul aparținător Șoala, unde se vor realiza podețele, rigolele și podul din centrul localității, care va fi demolat și se va construi unul nou. De asemenea, pe strada Între Sași din localitatea Agîrbiciu, care este de asemenea inclusă în proiect, se lucrează la podețe și rigole și se efectuează branșamentele la rețeaua de apă-canal.

Termenul de finalizare al acestui obiectiv de investiții este preconizat pentru luna noiembrie 2019.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

book festival

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia