logo
Fost director Transgaz Mediaş, condamnat la închisoare
Vasile ANTIPA
2166 vizualizari

Dinel Staicu a fost con­damnat de magistraţii Jude­cătoriei Sectorului 2 la 11 ani de închisoare în dosarul frau­dării companiei Transgaz cu peste 11 milioane de euro, anunţă www.rtv.net. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti. Dinel Staicu a primit această pe­deap­să pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Instanţa a mai dispus şi interdicţia ca Staicu să fie ales în funcii publice sau
în funcţii elective publice,
să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat sau una de conducere a unei persoane juridice pe o pe­rioadă de şapte ani. În ace­laşi dosar a fost condamnat şi Aurel Gabriel Coconea, fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaş, pentru abuz în serviciu în formă calificată la o pedeap­să de şapte ani închisoare. Tot potrivit deciziei luate luni de instanţă, fostul director general al SC BDJ SA Cra­iova, Carmen Ioana Popes­cu, a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii conti­nuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de şapte ani închisoare. În acelaşi dosar a fost condamnat cinci ani de închisoare fostul director economic al SC BDJ SA Craiova, Vlad Rebegea, pen­tru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi pentru asociere la săvâr­-şirea de infracţiuni. Şi fostul director general al SC Sironex SA Craiova, Cornel Volintiru, a fost condamnat în dosarul de fraudare a Transgaz Mediaş. El a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru compli­citate la abuz în serviciu în formă calificată. Fostul director general adjunct al SC Asigurarea Naţională Română SA, Vasile Banciu, a fost condamnat pentru aceeaşi infracţiune la cinci ani de închisoare. Jude­cătoria Sectorului 2 a dispus, pentru Iulian şi Tudorică Siclitaru, pedepse de câte cinci ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Fostul administrator al SC Delta Telecom SA, Adrian Bogza, a fost condamnat la şapte ani de închisoare, pen­tru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Magistraţii de la Jude­cătoria Sectorului 2 au mai dispus ca toţi inculpaţii din dosar să achite Transgaz SA peste 25 de milioane de lei, reprezentând daune ma­teriale.

loading...
comentarii
6 comentarii

Fostii directori,fost politist Dinel ,oameni grei cu functii mari= infractori de drept comun frati de cruce prin puscariile patriei cu gainarii,hotii,violatorii,pedofilii s.a.m.d.
Ca ei sunt o gramada inca neprinsi sau dovediti si atunci ne miram ca suntem unde suntem ca nivel de trai,ca imagine in UE.
Halal natie !
my
03.01.2014 08:37
188.26.123.31
ba da dracu va pus s-a va incurcati cu olteni ,astia nu le sta capu nu mai cu s-a insele si s-a ajunga sefi ,au plecat sasi si cu ce neam ales ,s-a vina olteni s-a ne conduca la noi acasa si rezultatele se vad cu ochiul liber dezastru ca la ei ,uitativacum arata gara administrata de olteni ,a ajuns o biata halta unde mai opreste 2 ,3 garnituri si alea personale sibiu -podu -olt si sibiu -craiova restu balari cit casa ,au avut grija aia de la regionala iasov de care apartinem s-a scoata sibiul din contextu normal si subminarea sibiului si judetului continua ,astia care conduc judetu doarme ,ne trezim ca nu mai avem nici o institutie locala si judeteana ne vom deplasa pe la comunele limitrofe judetului ,iasov ,alba ,tg mures ,cluj etc
oltean
03.01.2014 09:28
5.15.106.220
sigur sunt romani astia ce au fraudat si furat tara?????ca de obicei se zice ca doar tigani fura si fac tara de ras.sa fiti al naibi de rasisti si hoti de romani!!!voi ati saracit tara,nu tiganii!!!
un minoritar
03.01.2014 10:54
92.84.9.84
Unii ii condamna iar PSD - ul le da drumul ! Staicu a fost inchis si actuala guvernare a schimbat ministrul justitiei si noul ministru a eliberat mai multi ( Dinu Patriciu, Dinel Staicu, Sorin Ovidiu Vantu ... lista este lunga )
sibian
03.01.2014 12:27
5.15.67.204
Ca sa vezi prejudiciul este de 11
Mil euro si onorat instanta recupereaza de faptuitori 25
Mil lei asta da justitie si ne plingem ca nu avem bani este o frectie cu diana la picior de lemn
Mircea
03.01.2014 15:38
5.15.236.35
Ati uitat de FLORIN MUNTEANU, caracter jegos care-a tras sforile multi ani in Transgaz. Dar se Calburean omul de casa al PDL-ului nu se spune nimic?, alt parvenit capuse la tot gazul din Medias...
ALO DNA
03.01.2014 21:02
94.52.20.230
Din aceeasi categorie


Filarmonica Sibiu

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan