Agnita
Flori, mărţişoare, prăjituri şi dans
Vineri, în sala de şedinţe a primăriei din Agnita, doamnelor prezente li s-au oferit buchete de cântece, poezii şi minunate compuneri literare dedicate mamelor, frumos prezentate de elevii învăţătorei Maria Munteanu
Acelaşi omagiu le-a fost dăruit şi în limba germană de elevii profesoarei Crista Dengel de la Şcoala Generală G.D. Teutsch.
Frumosul program oferit de copii a fost completat cu muzică corală prezentată de corul Sf. Nicolae dirijat de prof. Doru Niţescu.
După momentul artistic, sărbătoritele au primit garoafe pregătite de colegii de la Casa Seniorilor.
Tot vineri, acelaşi sentiment al bucuriei primăverii i-a adunat pe liceeni la restaurantul Dacia la „Balul Mărţişorului”.Balul a fost dulce, emoţionant şi distractiv.
A fost dulce pentru că a început cu un concurs de prăjituri. 13 clase au împodobit tot atâtea mese cu minunate decoruri apetisante, ce puteau concura cu succes la orice concurs naţional pe această temă.
Juriul, format din profesorii Margareta Vecerzan, Aurica Muntean, Claudia Gricorciuc şi Florin Părău, a avut o sarcină dificilă, trebuind să guste din toate exponatele.Şi cum gusturile nu se discută, membrii juriului au hotărât că toate clasele trebuie premiate dar pentru locul I au fost nominalizate clasele IX a C, X a A şi XII a A.
Balul a fost şi emoţionant pentru că a avut loc şi un concurs vestimentar, în care 22 de perechi au prezentat ţinute hip-hop, casual, de club, sport şi de seară.Şi acum juriul format din profesoarele Safta Bucătaru, Dana Pătru şi Iulia Trif a trebuit să analizeze gusturile vestimentare şi să facă un clasament.
Dar „Balul Mărţişorului” a fost mai ales distractiv pentru că s-a încheiat cu dans. Şi asta pentru tineri este cea mai plăcută activitate.
.
Adauga un comentariu la acest articol
da,intradevar a fost o seara frumoasa.anul acesta am luat doar premiul al doilea la concursul de prezentare de dulciuri dar,anul urmator o sa ne pregatim mult mai bine.
MA BUCUR SA AUD CA MAI SUNT SI OAMENI CARE FAC CEVA FRUMOS SI INSPRE FOLOSUL COMUNITATII...FELICITARI ELEVILOR SI DNLOR/DLOR PROFESORI CARE INCURAJEAZA SI SUSTIN ACESTE EVENIMENTE..CA DE LA FAMILI CURCEAN LA CE SA TE ASTEPTI?LA STRIPTEASE?:)






















