logo
Elevii sibieni au fost „Împreună, împotriva violenţei”
Dan FRÂNCU
1803 vizualizari

Duminica trecută, la Avrig s-a desfăşurat ultima parte a ediţiei din acest an a proiec­tului educaţional „Împreună, împotriva violenţei”. Acţiunea a constituit faza judeţeană a acestui proiect, în urmă cu doar câteva săptămâni fiind organizată şi o fază locală.
Programul manifestării a debutat în jurul orei 11, la sala de sport a Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig, cu prezentarea informaţiilor principale despre proiect, a componenţei juriului şi a programului zilei. După alocuţiunile directorului insti­tuţiei de învăţământ gazdă, Marius Novac (ce a mulţumit tuturor celor ce au contribuit la organizarea şi desfă­şurarea proiectului şi a menţionat că, un compor­tament non-violent este sin­gurul tip de comportament sănătos, ce poate fi acceptat într-o instituţie de învăţământ) şi a protopopului Avrigului, Vasile Gafton (acesta a explicat care este rolul Protopopiatului Avrig, a Bisericii Ortodoxe, în acest proiect şi a felicitat partici­panţii pentru lucrările prezen­tate), câţiva dintre realizatorii celor mai reuşite lucrări şi-au prezentat proiectele. Programul a continuat cu festivitatea de premiere, fiind evidenţiate cele mai reuşite lucrări şi cei mai talentaţi elevi participanţi. Primele locuri (locul întâi) ale fiecărei secţiuni au fost câştigate de următorii elevi: secţiunea COLAJ- Anca Nicolae- Barbu (Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” Avrig, îndrumător înv. Lucia Budac); secţiunea DESEN- Nicol Dolmer (Grupul Şcolar Industrial de Construcţii Maşini Mârşa, îndrumător înv. Sanda Stanciu); secţiunea AFIŞE- Andra Sibişan (Şcoala cu clasele I-VIII Ocna Sibiului, îndrumător înv. Alina Ato­diresei); secţiunea POEZIE- Cristian Păcurar (Şcoala cu clasele I-VIII Racoviţa, îndrumător prof. Viorica Fulea); secţiunea ESEU- Mălina Pandrea (Şcoala cu clasele I-VIII “Badea Cârţan” Cârţişoara, îndrumător prof. Cătălina Coţofană); sec­ţiunea PREZENTĂRI PO­WER- POINT, VIDEOCLI­PURI- Elena Trăistaru şi Florin Perju (Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” Avrig, îndrumător prof. Marcel Luca)- Premiul Special- Brânduşel Andreea (Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” Avrig, îndrumător prof. Cosmin Cîra). Elevii ce au prezentat cele mai reuşite lucrări au primit din partea organizatorilor cupe, diplo­me, medalii şi mici cadori.
După festivitate, cei prezenţi au urmărit un scurt program artistic, prezentat de elevi ai şcolii gazdă.
În încheierea acestei etape, pe principalele străzi din centrul oraşului Avrig s-a desfăşurat un marş împotriva violenţei, prin această acţiune organizatorii dorind să tragă un semnal de alarmă pentru conştientizarea populaţiei asupra problemelor rezultate ca urmare a proliferării acestui fenomen, în toate formele sale. Elevii şi cadrele didactice participante au purtat pancarde cu diverse mesaje anti-violenţă, s-au strigat diverse lozinci etc. Marşul s-a desfăşurat pe traseul Liceu- Catedrala Ortodoxă- Grădiniţa nr. 1 (Piticul), Poliţia Avrig- Piaţa “Gheorghe Lazăr” (centrul oraşului) şi s-a încheiat în faţa Casei de Cultură Avrig.
La manifestare a participat şi viceprimarul Avrigului, ing. Gheorghe Frăticiu, împreună cu mai mulţi reprezentanţi ai Primăriei Avrig, precum şi mai mulţi delegaţi ai Poliţiei oraşului Avrig, oameni care au şi asigurat condiţiile necesare pentru ca marşul împotriva violenţei să se desfăşoare fără probleme.
Proiectul a fost iniţiat şi organizat de instituţia de învăţământ din Avrig, împreună cu diverşi parteneri (Consiliul Local Avrig, Poliţia oraşului Avrig, Biserica Ortodoxă Avrig şi Casa de Cultură Orăşenească, Cen­trul de Informare Turistică Avrig). Şi-au adus contribuţia la reuşita manifestării şi sponsorii Ocolul Silvic Avrig, Fabrica de Sticlă Avrig, SC CEMBRA SRL. 
Organizatorii şi-au propus ca proiectul să reprezinte o alternativă a educaţiei tinerei generaţii în ceea ce priveşte formarea unui comporta­ment sănătos.
Echipa de proiect de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig este formată din psiholog Simona Gafton şi învăţătoarele Ramona Barbu şi Lucia Budac.

comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

Fabrica de lactate Sevis

Festivalul Enescu la Sibiu

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan aduce inovatia si distractia
Licitatie publica