logo
Economisirea este posibilă în perioada de criză financiară?
Economisirea este posibilă în perioada de criză financiară?

Economisirea este posibilă în perioada de criză financiară?

Crizele economice și-au început existența în anii ’30, atunci când lumea a fost zguduită pentru prima dată de un astfel de fenomen, iar efectele au fost răvășitoare pentru mulți oameni atunci. În anul 2008 o nouă criză a reușit să le dea peste cap oamenilor toate planurile, de aceea, în contextul în care o viitoare criză financiară se prefigurează în anii următori, care credeți că au fi soluția cea mai eficientă pentru a o traversa cât mai liniștit/liniștită?

Dacă ai accesat acum un împrumut rapid online 2018 o să mai poți strânge bani în perioada următoare sau în cazul manifestării unei crize economice? Învățând să faci economii, nicio criză nu o să mai reușească să te afecteze, pentru că economisirea înseamnă siguranță financiară și garanția că te vei descurcă în astfel de situații. În plus, chiar și într-o astfel de perioadă, dacă știi cum să-ți planifici și să-ți gestionezi situația materială, o să poți economisi cel puțin 5% din veniturile tale lunare.

 

Înfruntă orice criză financiară făcând economii!

Cel mai important lucru pe care îl poți face pentru ține în acest moment este să te gândești serios să faci economii și chiar să începi de pe acum! Nu-ți fie teamă că o să rămâi fără bani dacă începi să economisești, pentru că acesta este însăși scopul economisirii: acela de a-ți oferi siguranță, încredere și relaxare financiară. Dacă îți planifici așa cum se cuvine salariul încasat în fiecare lună este imposibil să nu ajungi să faci economii de cel puțin 10% din valoare, mai ales dacă este vorba despre economisirea în timp de criză. Dacă faci parte dintre cei ce spun “vreau bani împrumut fără garanții”, atunci economisirea este metoda ideală pentru a beneficia de bani fără să plătești nimic în plus, pentru că aceștia sunt ai tăi.

 

Ca să faci economii pe timp de criză este nevoie să fii dispus/dispusă să faci niște sacrificii majore:

  • Să renunți la multe dintre plăcerile nevinovate ale vieții, așa cum sunt viciile și tabieturile zilnice (cafeaua de dimineață alături de colegii de la serviciu într-o cafenea în care paharul costă minim 15 lei, la pachetul zilnic de țigări care îți poate scoate între 15-17 lei pe zi și la orice formă de ieșire “la un pahar” după muncă);

  • Să renunți la achiziționarea de mâncare de la restaurantele sau serviciile de catering care îți scot până la 30 de lei pe masă în fiecare zi, la prânz și să alegi mâncarea gătită de acasă, care îți permite să faci economii;

  • Să renunți la distracțiile de weekend pentru că numai așa o să ai parte de bani pentru a trece mai ușor peste efectele crizei financiare;

  • Să optezi pentru completarea câștigurilor folosindu-ți timpul liber într-un mod cât mai avantajos din punct de vedere financiar și care să îți permită să economisești la un nivel mult mai ridicat.

Orice criză financiară poate fi depășită fără probleme atât timp cât știi cum să îți planifici banii și să faci economii, pentru că numai în acest mod vei avea un grad de siguranță mai evoluat. De aceea, pentru că nu se știe niciodată când va lovi, pregătește-te de orice potențială criză economică, începând chiar acum să economisești!

 

 

 

 



comentarii
1 comentarii

Sistemul functioneaza excelent! Fa bani si vino mai aproape de Hollywood!
Hollywood va fi mai aproape! Vrei mai mult timp liber?Incredibil!
Bani cu un subiect de film! Un film bun si bani pentru tine!
Avem un proiect pentru Hollywood! Sistem eficient! Super-sansa!
Trebuie doar sa ai un calculator si internet!
Detalii la adresa de email cu subiectul INFO : cita_ct69@yahoo.com
WOW
22.04.2018 02:04
85.204.124.178
Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

Gaudeamus

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
carrefour
Licitatie publica

accentmedia