logo
FITS
Asta la re(cidi)vista, baby
"Dragoste cu na, bă, dă-i!"
Rareș BIŢU
1605 vizualizari

Câteva titluri. Cam negre-n cerul gurii, dar ăstea sunt: "Justiţia din troacă". Împroaşcă CTP. Sau: "Rânjetul care conduce România". Zice Munteanu şi anume Lelia. Cine-s ăştia? Oameni răi, băi, incapabili să vadă cu câtă grijă ne ocrotesc aleşii, dacă tot au de-a face cu un soi de insecte unicat, numai bune de proţăpit în insectar, să vază şi urmaşii ce-au putut crea Natura, într-un moment de delir şi procurorii într-un moment. Indignare, furie, dezamăgire, scuipaţi, toate clocotesc ca o oală de noapte uitată pe foc, înfierbântate că ce i s-a mai întâmplat Justiţiei, i se întâmplă iar. Acuma, pe bune: când ai de-a face cu o Justiţie renumită pentru abnegaţia, ba chiar şi devotamentul cu care rabdă violul, te-aştepţi s-o prinzi cu răcani recitându-i din Nichita sub balcon? Sau seredoinindu-i din Chopin? Cum adică ce-i aia? O doină depănată pe-nserat, afonilor! Se vede că nu vă pricepeţi la Chopin! Asta ştie fata, asta face, mai ales că, de la o vreme, pare-se c-a început să-i placă, nu-i, oare, evident?
# În Adevărul, ca Meleşcanu n-o zice nimeni. Poate cel mult Ieba într-o zi cu serenitate şi vocale la fereşti. "Politicienii care acuză SIE îşi distrug credibilitatea". Cum? ...  Ce-şi distrug politicienii? ... "Credibilitatea"? ... Care "credibilitate", bre? Aia cu care curluntresc dintr-un partid într-altul după cum îi taie capul şi interesul de moment? De credibilitatea aia o fi vorba sau de credibilitatea construită în campanie când promiteau să ridice poduri acolo unde nu-s nici râuri? Că tot veni vorba, să bănui şi credibilitatea pe care politicienii şi-au construit-o din promisiuni abil finalizate s-ajungă, cu boltă, la tot cartierul? De care credibilitate-i vorba că nici măcar Meleşcanu nu pare să deconspire! # Uite, a trebuit să vie Natalia Intotero - Aplauze! - să ne spuie ce-i, de fapt, de făcut: "Românii să-şi ia trei meserii şi să muncească!" Cum adică cine Natalia asta? E ditamai deputatul PSD şi voi plasaţi retorici din ăstea, s-alunecăm pe ele, ca pe mărgelele împrăştiate pe parchet? Adică bizonul s-a opintit să voteze, cu toată turma lui şi Natalia abia acum vine cu destăinuirea, ... ăsta, pardon, cu fânul? Ce-o fi reţinut-o, oare, atâta vreme, de-a ţinut doar pentru ea ditamai secretul, reţetă sau ce-o fi? ... Cum? Aaa, era prea costeliv tupeul? Aha, deci nu era nici pe departe umflatul de azi care crede că-i trupeş, nu? # În deschidere dau de "Misterele alianţei Voiculescu - Morar". Alianţă taxată drept "stranie şi vremelnică". Hmm, "mistere", zici ... La ce tocmeli se fac pe faţă şi la lumina zilei, nu mai văd niciun mister. Totul are un preţ, un mercurial, iar şantajul, negocierile, trocul, ba chiar şi troaca pot face diferenţa între condamnaţi şi cei care comandă ... ăsta, pardon, condamnă!
# EVZ: "Criza din Justiţie, rezolvată de premier: Victor Ponta NU a dansat cum i-a cântat Voiculescu". Şi asta ne-o zice un ziar care ştie ce-i aia să dansezi după cum se cântă # Uite, în sfârşit, un titlu: "Facturile la electricitate sunt umflate artificial pentru ca statul să-şi ajute producătorii ineficienţi". În caz că nu eraţi atenţi: ştiţi de ce ne fură statul? Fiindcă poate! Şi ştiţi de ce plătim facturi tot mai mărite? Fiindcă putem şi uite că, de ieşit, ne iasă în fiecare lună! # "După cal, urmează lovitura mielului: de Paşti se anunţă scăderi dramatice la vânzarea cărnii de miel". Totul e să nu m-apuce iar parafrazatul, că ăla mi-l reprim cam greu şi să nu-mi vină iară să scriu "Cu Victor şi cu Băselu, ou-i scump şi latră mielu!" # Între timp, se pregătesc "Pedepse mai mari pentru şoferi". Geaba! Până nu vor fi amenzile de câteva mii de euro, cretini care urce beţi la volani şi imbecili care să gonească prin oraş se vor găsi mereu.
# Jurnalul Naţional titrează "Divorţ: Îmi iau catrafusl şi plec!" Aşa-i după ceea ce aş numi "Dragoste cu na, bă, dă-i!" # "USL face un pas spre rupere, sunt de aşteptat alte mişcări ale PSD şi favoarea preşedintelui". Foarte bine! Poate se învaţă minte şi ăia 7,4, poate pricep c-a venit vremea să-şi bage minţile-n cap, să nu se mai facă de minune, (în)jurând iar, cu mâna pe capotă, de faţă cu Biblia! # "Văcăroiu: Privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec". Hmm, "80%"? Băi, n-aş fi crezut că se pricepe şi la procente din ăstea, aspre de Bihor! Care ziceaţi, băi urechiştilor, că-i specialist de-s măcar 40 de grade?
# România Liberă scrie că "Nominalizarea de către Victor Ponta a lui Tiberiu Niţu în fruntea Parchetului General şi a Codruţei Kovesi la şefia DNA s-a făcut în urma unei înţelegeri politice între preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministru, împotriva recomandărilor Comisiei Europene şi împotriva "aliaţilor tradiţionali" ai celor doi". Îşi imagina cineva că "înţelegerea" aia s-a făcut în piaţă, între urzicari şi ştevioţi, fără ştirea leurdarilor, vânduţi, se ştie, ridichioţilor? Dacă nu era RL atât de explicită, credea cineva că "înţelegerea" s-a făcut în urna, şi nu în "în urma" unei înţelegeri? Ia să nu mai zică răii că aleşii îi ignoră. Uite că de ignorat, aleşii ignoră, vorba cântecului, bini di tăt! # ... Cum? Ce mai face Tăriceanu? Păi, sătul să facă mai nimic, momentan, tocmai se însoară. A cincea oară, să nu-l mai dea lumea exemplu numai pe Prigoană. De data asta, Tăriceanu mizează pe o buzoiancă de - n-o să credeţi! - nici mai mult, nici mai puţin decât 35 de ani! Motiv pentru care Libertatea mă invită să aflu "Ce spun viitorii socri despre Tăriceanu". Probabil că-i dă încântarea afară din casă de mândri ce-s că, la 35 de ani, odrasla a dat, în sfârşit, peste un june de 62 de ani! Dacă nimerea unul de 72? # Era să uit de Isărescu. Nici n-au început bine să crape băncile prin Cipru şi ştiţi ce-a zis, după ce a primit informaţii că "unii au început să spargă depozitele"? Sunaţi-vă un doctor, chemaţi-vă un prieten, luaţi ceva de scrijelit şi băgaţi la cap: "Dacă au peste 100.000 de euro, treaba lor!" Caz în care simt c-a venit vremea să-ntreb: bun, dar treabă să n-am, pot?
# Gândul a făcut rost printre primii de "Reacţii la NOUL COD RUTIER: La orice colţ de stradă auzi că nu iei carnetul dacă nu dai 100 de euro. Cu aceste camere video se va elimina acest folclor". Parcă n-aş fi chiar aşa de pesimist: folclorul, tocmai de aia e folclor, fiindcă e nemuritor!
# Şi tot Libertatea îi dă ocazia lui Boldea, discipolul lui Bivolaru, să nege relaţia cu procuroarea: "Eu mă uit după fete tinere". Bravo, ce-nseamnă să fii avocat, asta da, apărare!
# Click anunţă în deschidere că "Bitman şi-a făcut implant de păr". Acuma, pe bune: să faci deschidere din aşa ceva, nu-i, totuşi, cam tras de păr?
# Mare ştire mare! Bagă tobe: trrrrrm - ttttrrrrrrrrm! bun, mai bagă o dată, dar mai tare! TTTTRRRRRMMMM - TRTTRRMMMMM! "Mediaşuuul, invadat de reptileee". Trosc - pleosc! Mare scofală! Păi, în Parlament, pe lângă târâtoare, s-au strecurat şi reptilieni, şi batracieni, şi lipitori, şi uite că nu mai face nimeni, nici măcar ochii mari, darmite Breaking News!



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia