logo
Distinsul diplomat, scriitor, profesor, Vasile Stoica (1889-1959) faţă în faţă cu preşedintele american, Wilson Thomas Woodrow (1856-1924)
Distinsul diplomat, scriitor, profesor, Vasile Stoica (1889-1959) faţă în faţă cu preşedintele american, Wilson Thomas Woodrow (1856-1924)

După 110 ani de la naşterea "Voievodului culturii româneşti", Gheorghe Lazăr (1779-1823) se iveşte în Avrig o nouă "Lumină", care cu mintea şi faptele sale luptă pentru înfăptuirea şi desăvârşirea aspiraţiilor poporului român din Transilvania, de eliberare socială şi naţională, de unire a teritoriilor româneşti, de creare a statului naţional unitar român. Acesta nu este altul decât diplomatul, ziaristul, profesorul Vasile Stoica, care s-a născut în Avrig, judeţul Sibiu în anul 1889 la 1 ianuarie. Şcoala elementară o face în Avrig. Mai departe urmează cursurile Şcolii Ortodoxe din Braşov şi continuă liceul unguresc din Sibiu. Apoi trece la cursurile universitare - Facultatea de Litere din Budapesta între anii 1909-1913 şi se specializează la Paris şi Bucureşti. La Budapesta deţine funcţia de preşedinte al Organizaţiei Culturale Studenţeşti "Petru Maior". În anul 1909 se înscrie şi devine membru al Partidului Naţional Român din Transilvania. Odată cu terminarea cursurilor universitare, se angajează între anii 1913-1914 ca profesor la Şcoala de Fete a "ASTREI" din Sibiu. Tânărul Vasile Stoica cunoştea la acea dată următoarele limbi internaţionale: engleză, franceză, italiană, germană şi maghiară. În anul 1914 (lunile august-septembrie) devine redactor şef la ziarul "Românul" din Arad. A mai colaborat în Transilvania la următoarele publicaţii literare: "Tribuna", "Gazeta de Transilvania", "Ramuri", "Sămănătorul", "Foaia interesantă", "Cozînzeana", "Drapelul", "Lupta" şi altele. Primul Război Mondial (1914-1918) care părea că este imposibil,  s-a declanşat destul de repede datorită asasinării la Sarajevo (Iugoslavia) a arhiducelui Franz Ferdinand al Austro-Ungariei, acesta fiind pretextul declanşării războiului. Vasile Stoica a fost mobilizat şi ridicat la gradul de sublocotenent în armata austro-ungară de către autorităţile imperiale. Acest tânăr care de fapt lupta pentru unitatea neamului românesc şi era adeptul puterilor Antantei, în toamna anului 1914 trece Carpaţii ca şi alţi patrioţi români transilvăneni: Onisifor Ghibu, Vasile Lucaciu, Alexandru Lapedatu, Ioan Rusu Abrudeanu, Octavian Goga, Octavian Tăslăoanu, care luptă pentru Unire. În Bucureşti, Vasile Stoica se angajează mai întâi ca profesor suplinitor la Institutul Franco-Român, apoi devine profesor de limba latină la Liceul Mihai Viteazu. În primăvara anului 1917, delegaţia condusă de preşedintele dr. Vasile Lucaciu, Octavian Goga, V. Osvada, Vasile Stoica, lt. colonel Pietraru merge la Darniţa în Rusia pentru reglementarea cererilor voluntarilor români transilvăneni de a lupta de partea României.

Din Rusia, tot primăvara, mai precis în aprilie 1917, o delegaţie condusă de dr. V. Lucaciu, Vasile Stoica, Ioan Moţa, de data aceasta primind însărcinarea guvernului provizoriu refugiat de la Iaşi, pleacă în S.U.A. pentru a prezenta conducerii americane interesele şi aspiraţiile poporului român. În perioada 1914-1917, s-a încercat de către autorităţile austro-ungare prinderea (răpirea) pe teritoriul României a tânărului Vasile Stoica şi aducerea sa în Transilvania. Toate acestea au eşuat. La 1 noiembrie 1917, tânărul Vasile Stoica a fost condamnat la moarte în contumacie de curtea marţială austro-ungară de la Cluj pentru publicarea unor lucrări ce demascau suferinţele românilor din Transilvania, de exemplu, articolul: "Tragedia din Ardeal, ce suferă cei rămaşi pe când ceilalţi mor pentru împărat" de Vasile Stoica, apărut în ziarul "Adevărul" din Bucureşti, cât şi datorită trecerii graniţei în România; refuzului de a lupta alături de Puterile Centrale. Ajuns în SUA, Vasile Stoica a pus bazele "Ligii Naţionale a Românilor din America, la Washington", devenind şi preşedintele acesteia. În această calitate, Vasile Stoica participă în 2/15 septembrie 1918 la Carnagie Hall, marea sală de concerte din New-York, unde reprezentanţii românilor, sârbilor, cehilor, polonezilor, croaţilor, rutenilor (majoritatea emigranţi din imperiul austro-ungar) - cca 4.000 de persoane au adoptat o "moţiune" prin care se cerea dezmembrarea imperiului Austro-Ungar şi eliberarea popoarelor din cadrul acestui imperiu. Din partea cehoslovacilor a participat omul politic Masaryk Thomas Garrique (1850-1937), preşedinte al Cehoslovaciei (1918-1935), profesor de filozofie - cel care a condus emigraţia cehoslovacă din SUA şi sprjinirea Antantei (Rusia, Franţa, Anglia); conducătorul polonezilor a fost Ignace Paderewschi, iar sârbii erau conduşi de Hinko Hinkovici. Moţiunea a fost înaintată preşedintelui S.U.A., W. Wilson care o acceptă şi ia hotărârea (împreună cu senatul) ca cei 4 delegaţi ai celor 4 naţiuni (cehoslovacă, poloneză, sârbă şi română) să fie primiţi în data de 20 septembrie 1918 la ora 4.30 la Casa Albă în salonul galben. Primul care a luat cuvântul din partea delegaţilor a fost profesorul Masaryk, care a spus pe un ton foarte energic: "Scopul fundamental al acestui război este împărţirea imperiului Austro-Ungar. Problema cehoslovacă, română, poloneză şi sârbă nu poate fi rezolvată dacă Austro-Ungaria va exista mai departe... Trebuie să ţinem seama şi de faptul că după victorie ne aşteaptă marile însărcinări, de reorganizare a Europei răsăritene şi asigurarea viitorului popoarelor dezrobite. Suntem hotărâţi să realizăm acest lucru, şi-l vom realiza". Apoi a vorbit Paderewshi, reprezentantul polonezilor; urmat de Hinkovici, reprezentantul sârbilor şi al patrulea a vorbit Vasile Stoica, reprezentantul românilor. Vasile Stoica a susţinut ca idee principală idealul şi aspiraţiile poporului român de unire a teritoriilor româneşti într-un singur stat. Preşedintele american a ascultat cu cea mai mare atenţie ce i s-a prezentat din partea delegaţilor. Preşedintele, în încheierea întrevederii, a afirmat că Imperiul Austro-Ungar este o construcţie care nu mai poate fi menţinută, este învechită, împărţirea acestui imperiu a devenit o necesitate istorică, care de mai multe secole este o închisoare a popoarelor. Preşedintele i-a asigurat pe cei patru delegaţi de ajutorul sigur ce-l vor da guvernul american şi poporul american. Această întrevedere s-a desfăşurat în termenii bunei cordialităţi şi ai bunei înţelegeri. Câteva date despre preşedintele SUA: A fost preşedinte între anii 1913-1921. A avut un rol însemnat în elaborarea "Tratatului de la Versailles" din anul 1919 şi a luptat pentru crearea "Ligii Naţiunilor". Revin la diplomatul Vasile Stoica şi arăt că în SUA reuşeşte să publice numeroase lucrări în limba engleză, unde arată americanilor justeţea cauzei româneşti, care au fost preluate şi susţinute de mari istorici şi scriitori din SUA, cum ar fi: Frank N. Simonds, Herbert Adams Gibbons. La 1 ianuarie 1918, Vasile Stoica a fost cooptat în rândurile Legaţiei Regale a României din SUA, iar la 24 ianuarie 1918, preşedintele Consiliului de Miniştri, I.I.C. Brătianu l-a numit ataşat diplomatic în SUA. Pentru activitatea depusă spre binele şi unitatea poporului român, prin actele sale de vitejie de care a dat dovadă în timpul Primului Război Mondial, Vasile Stoica a fost decorat cu mai multe ordine şi medalii: "Voluntar de război - 1916-1920 în rang de Mare Ofiţer", "Virtutea militară", iar ca diplomat a fost onorat cu "Coroana Italiei în rang de mare ofiţer" şi ordinul cehoslovac "Leul Alb". În perioada anilor 1930-1940, Vasile Stoica a fost ministru (ambasador) al României în Albania, Bulgaria, Letonia, Lituania şi Turcia. Dreptatea istoriei pentru care a luptat diplomatul Vasile Stoica nu poate fi pusă la îndoială - Marea Unire s-a desăvârşit la 1 Decembrie 1918 de naţiunea română la Alba Iulia. O "cărămidă" la acest deziderat a pus-o şi diplomatul Vasile Stoica. Marea majoritate a personalităţilor care au făcut Unirea de la 1 Decembrie 1918 au făcut şi puşcărie. Patriotul român Vasile Stoica care a luptat întreaga viaţă pentru binele Neamului Românesc a murit la 27 iulie 1959 în puşcărie, la Jilava. Meritele lui  Vasile Stoica pentru desăvârşirea unităţii naţionale şi consolidarea Statului Naţional Unitar Român au fost recunoscute în anul 1970, când printr-o sentinţă a Judecătoriei Bucureşti, patriotul român ( Vasile Stoica) a fost reabilitat.

Petru MAREŞ, Nocrich



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica