Tribuna
brukenthal museum
Directori ai Tribunei de altădată: dr. Ilie Dăianu (1868-1956)
Directori ai Tribunei de altădată: dr. Ilie Dăianu (1868-1956)

Se împlineşte, în luna martie, un veac şi jumătate de la naşterea unuia dintre ultimii directori ai Tribunei, între anii 1896-1900, distinsul cărturar dr. Ilie Dăianu. Este un bun prilej de a readuce în memoria sibienilor figura acestui ziarist de înaltă ţinută etică şi profesională, marcant membru al Astrei, un autentic reprezentant al scrisului transilvan împământenit la noi de spiritul Blajului şi al şcolilor sale.

Dr. Ilie (Elie) Dăianu s-a născut la 9 martie 1868, în localitatea Cut din judeţul Alba, fost domeniu al Blajului, cumpărat de episcopul Petru Pavel Aron „din al său”, la 1758, pentru a înzestra proaspăt înfiinţatele „şcoli de obşte”. Fiu de ţărani înstăriţi (tatăl său era primar), şi-a început studiile în sat, apoi le-a continuat la Sebeş, Sibiu şi Blaj unde a susţinut, în 1888 şi examenul de maturitate.

Şi-a continuat studiile universitare – teologia şi literele – la Budapesta şi Graz, cu o bursă primită din partea mitropolitului Ioan Vancea, luându-şi doctoratul cu teza Vocalis nasalis în limba română, tipărită, la Budapesta, în 1895. Ca student al Universităţii din Graz a audiat, timp de un an, cursurile renumitului romanist Carol Schuchardt şi ale altor profesori cunoscuţi ai vremii, specializându-se în romanistică şi aprofundând, totodată, limba şi literatura germană. Spirit receptiv, cu o solidă cultură literară, istorică şi teologico-filozofică, reuşeşte să se impună drept unul dintre cei mai prestigioşi membri şi conducători ai societăţii Petru Maior din Budapesta.

În perioada 10-14 aprilie 1894, participă, împreună cu Valer Moldovan, Ilie Cristea (viitorul patriarh), Iuliu Maniu şi Aurel Vlad, la Congresul studenţesc de la Constanţa, pe care îl va prezenta în Dreptatea, sub pseudonimul Edda, iar în luna mai a aceluiaşi an face parte din biroul de presă al procesului Memorandului, condus de dr. Vasile Lucaciu şi Septimiu Albini.

După terminarea studiilor, dr. Ilie Dăianu a fost un an (1895) redactor la ziarul Dreptatea din Timişoara, unde s-a remarcat ca un gazetar politic bine informat, cultivând cu predilecţie o publicistică literară şi culturală. În calitatea sa de corespondent al „Dreptăţii”, la adunările generale din 1894 şi 1895 (Blaj), a scris o suită de materiale referitoare la „Asociaţiunea transilvană”, devenind expertul jurnalului bănăţean în acest domeniu. La câteva zile după încheierea relatărilor privitoare la dezbaterile de la Blaj, în ziarul „Dreptatea” din Timişoara, publică un articol intitulat ASTRA, prin care se sugera prescurtarea titlului „greoi şi fără capăt a societăţii culturale”, propunându-se „o numire mai uşoară, mai puţin supărătoare pentru limbă şi urechi, decât numele cu care a fost botezată Asociaţiunea… Astfel, am contras iniţialele Asociaţiunii transilvane în cuvântul ASTRA”. Denumirea a fost adoptată, în scurtă vreme, de majoritatea românilor ardeleni în frunte cu noul secretar al Asociaţiunii, dr. Cornel Diaconovici.

La 1 ianuarie 1896, din însărcinarea lui Ioan Raţiu, preia funcţia de director al Tribunei din Sibiu, pe care o conduce până la 1 mai 1900. Aici a semnat nenumărate articole şi studii (printre care Victor Vlad Delamarina, elogios apreciat de Maiorescu) şi a sprijinit începuturile literare ale multor tineri, merit puţin reliefat de critica şi istoria literară. În 1897, îi publică tânărului Octavian Goga, elev în clasa a VI-a a Liceului de Stat din Sibiu, şase poezii, apoi, în nr. 1 din 13 ianuarie 1900, pe când Goga era elev la „Andrei Şaguna” din Braşov, face să vadă lumina tiparului poezia In calomniatores, un vehement protest liric împotriva procurorului Lazar de la Tribunalul din Alba Iulia, care a insultat memoria lui Avram Iancu. În timpul directoratului său, Tribuna a purtat o intensă campanie împotriva serbărilor Milleniului, pe atunci în plină desfăşurare. Semnând şi cu pseudonimul Edda, a publicat, în afară de articole politice, note de călătorie, recenzii şi articole de istorie a culturii.

În numărul din 4/16 februarie, redacţia face cunoscut cititorilor că dr. Ilie Dăianu se retrage de la conducerea ziarelor Tribuna şi Foaia poporului, anunţ însoţit de o admirabilă caracterizare a personalităţii acestuia: „Dl dr. Ilie Dăianu, directorul ziarului Tribuna şi al Foii poporului, se retrage, cu ziua de azi, de la conducerea lor, după 4 ani împliniţi, cât timp şi-a consacrat toate forţele intelectuale, întreaga energie şi diligenţă, numai pentru ridicarea acestor organe naţionale de publicitate la nivelul reclamat de spiritul timpului şi de serviciul poporului, în serviciul căruia sunt puse. Publicul cititor va regreta, cu noi împreună, retragerea dlui dr. Ilie Dăianu de la conducerea ziarelor noastre, dar să sperăm că dl Dăianu va rămâne, şi pe mai departe, muncitor zelos în coloanele ziarelor noastre, va rămâne ceea ce a fost – energic luptător şi apărător al cauzei naţionale, sub steagul pe care l-a ţinut până acum, cu atâta demnitate, la înălţimea cuvenită.”

Rămas văduv, cu doi copii mici, se retrage între zidurile culturale ale Blajului, unde este numit profesor de teologie morală şi pastorală la Facultatea de teologie. De la colegii săi mai vârstnici, Ilie Dăianu a reuşit să adune ştiri, amintiri, „aproape tot ce se putea şti despre petrecerea lui Eminescu la Blaj”.

În 1902 dr. Ilie Dăianu părăseşte definitiv Blajul, fiind numit preot şi protopop al Clujului, funcţie în care va rămâne timp de aproape 40 de ani, până la pensionare. Tolerant şi instruit, Ilie Dăianu a intuit, la timp, că cei doi plămâni prin care respiră biserica românească sunt cele două „strane” – ortodoxă şi unită, aşezate aici, în calea tuturor răutăţilor, la întretăierea drumurilor şi religiilor dintre Orient şi Occident, dintre Bizanţ şi Roma, că rolul nostru, ca naţiune europeană şi creştină, este acela de a netezi calea spre revenirea la o singură biserică „una şi nedespărţită.” În consecinţă, toate acţiunile sale au fost subordonate eliminării schizmei de la 1054. S-a considerat, întotdeauna, protopop ortodox-unit, funcţie imprimată pe cele mai multe acte şi cărţi ale sale. Echilibrat şi bun negociator, Dăianu era invitat la toate dezbaterile privind detensionarea relaţiilor dintre cele două biserici, întrucât reuşea să pună în valoare, să aducă în prim-plan acele elemente care apropie cele două strane şi nu pe acelea care le dezbină. Pentru contribuţia sa, într-un atare plan, mitropolitul Bisericii Ortodoxe, Nicolae Bălan, a ţinut să-i scrie, la 6 mai 1920: „Mărturisesc că, de nici unul din bărbaţii bisericii, nu m-am simţit atât de aproape, ca faţă de Domnia Voastră.” Drumul său va fi confirmat, şapte decenii mai târziu, de Ioan Paul al II-lea, care a ales România pentru cea dintâi vizită pastorală într-o ţară majoritar ortodoxă, în speranţa găsirii unor căi de revenire la ... o singură turmă şi un singur păstor. Dar ... n-a fost să fie! Poate atunci România a ratat unica sa şansă de intrare în ... istoria lumii.

În timpul primului război mondial, „pentru sentimentele sale naţionale”, a fost condamnat la un an închisoare, apoi, până la terminarea războiului, a fost întemniţat de Guvernul maghiar la Şopron.

Dăianu s-a impus în ochii contemporanilor atât prin demnităţile pe care le-a deţinut – deputat şi senator din partea Partidului Poporului (după Unire), membru în comitetul central al Astrei…, în care vedea „o stea călăuzitoare a culturii româneşti”, om de încredere al Societăţii pentru fond de teatru român, sprijinitor al Ligii Culturale – cât şi prin lucrările pe care le-a scris, prin publicaţiile pe care le-a condus: Dreptatea, Tribuna, Steaua Transilvaniei, Dezrobirea.

O menţiune specială se cuvine pentru Răvaşul, prima publicaţie pentru popor, apărută la Cluj, la 4 aprilie 1903, şi militând pentru o literatură populară naţională, de nuanţă sămănătoristă.

În spiritul generaţiei care a pregătit Unirea din 1918, activitatea lui Ilie Dăianu se sprijină pe convingerea că idealul unităţii culturale, sociale şi politice se poate realiza doar prin trinitatea şcoală-biserică-naţiune. Studiile sale aduc în atenţia cititorului adevărate simboluri ale luptei pentru libertatea culturală şi politică a României. Sunt, astfel, de reţinut studiile despre Eminescu (Eminescu în Blaj. Amintiri de-ale contemporanilor, 1914), Gheorghe Şincai (1939), Timotei Cipariu, „savantul graiului românesc” (1937) şi despre „cruciatul luptelor pentru limbă” – Ioan Micu Moldovan (1937). Lui Cincinat Pavelescu, cunoscutul epigramist, şi lui Vasile Militaru, „poetul veşnic risipitor de cântec românesc”, doctorului Amos Frâncu, „stegarul ideal”, lui Vasile Lucaciu, „preotul luptător şi prigonit” şi pictorului Nicolae Grigorescu le închină volumul Busturi sufleteşti (1937).

Prin tot ce a scris şi a întreprins, dr. Ilie Dăianu – fostul director al „Tribunei” sibiene – rămâne un reprezentant tipic al spiritului ce domnea în şcolile blăjene la începutul veacului al XX-lea, al generaţiei care a realizat Unirea de la 1918.

Ilie MOISE





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

targul de craciun

Comunicat de presa policrom final

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia