logo
Director din cadrul Transgaz Mediaş, acuzat de conflict de interese
Vasile ANTIPA
1132 vizualizari

Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie penală de către Mateş Angela Aneta, Director al Direcţiei Organizare, Resurse Umane din cadrul Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz Mediaş. Potrivit ANI, în perioada 16 august 2007 - 1 decembrie 2011, Angela Mateş a exercitat controlul financiar preventiv propriu, la nivelul Transgaz Mediaş şi a acordat viză asupra unor operaţiuni economico-financiare (chirii, furnizări de bunuri materiale şi servicii), consemnate în documente justificative (81 facturi fiscale), ce atestă relaţiile contractuale/comerciale dintre Transgaz Mediaş şi S.C. Aprov S.A. Mediaş şi S.C. Dafora Turism S.A. Mediaş (societăţi comerciale cu care persoana evaluată s-a aflat în raporturi comerciale atât în perioada 2008 - 2011, cât şi în ultimii 5 ani). "După exercitarea controlului financiar preventiv propriu şi acordarea vizei de către MATEş ANGELA ANETA asupra operaţiunilor patrimoniale cuprinse în documentele justificative, conducerea S.N.T.G.N. ”TRANSGAZ” S.A. Mediaş a aprobat efectuarea plăţilor contravalorii bunurilor şi serviciilor furnizate de către cele două societăţi comerciale, acestea beneficiind de încasări, în perioada 2008 - 2011, în valoare cumulată de 269.516,18 Lei. Persoana evaluată a deţinut funcţia de auditor atât în cadrul S.C. APROV S.A. Mediaş - reprezentant şi asociat unic al S.C. ADINA MED S.R.L. Mediaş (activitate efectuată în baza unor contracte de servicii şi acte adiţionale), precum şi în cadrul S.C. DAFORA TURISM S.A. (perioada 27 septembrie 2005 - 07 martie 2008). În perioada 2008 - 2011, în baza contractelor de servicii şi a actelor adiţionale, încheiate între S.C. APROV S.A. Mediaş şi S.C. ADINA MED S.R.L. Mediaş (prin reprezentant MATEş ANGELA ANETA, în calitate de asociat unic), societatea deţinută şi administrată de persoana evaluată a încasat de la S.C. APROV S.A. Mediaş venituri în sumă totală de 76.960 Lei, conform facturilor fiscale emise şi achitate. Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Angela Mateş a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Integritate.
Angela Mateş a deţinut, în cadrul Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz Mediaş, funcţiile de contabil şef în cadrul Sucursalei de Cercetare şi Proiectare pentru Transport Gaze Naturale Mediaş (în perioada 24 iulie 2000 - 16 august 2007), Director al Direcţiei Contabilitate din cadrul Departamentului Economic (16 august 2007 - 1 decembrie 2011), precum şi Director al Direcţiei Organizare, Resurse Umane (începând cu data de 1 decembrie 2011). Potrivit ANI, persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, iar Angela Mateş nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

comentarii
3 comentarii

Cam multe functii, cu salarii nerusinate, pt.a pseudo-gestioana resursele naturale ale tarii si nu a Mediasului! Reminiscente Socialiste pe spinarea oamenilor din Romania
Observator,
15.07.2014 08:05
92.85.219.242
astia ca astia dar si vezi pe aia de la vale ce tepe si-au tras de la banii fraierilor s-au de ce crezi cavrea guvernu ponta s-a duca tranzgazu la mitici ,ba au umplut capitala de cladiri de birouri si le tine goale vor s-a le dea de servici la gugustuci lor dar nu in salopete si cizme de cauciuc pe hotar la sonde acolo la aer conditionat si mobilier ergometic cu secretare si lachei care s-a le aduca cafeaua la birou si s-a vezi la aia salari ,s-au nu vezi ca de cind la pus pe nita de la brasov la energie numai cu sibiul si judetu are treaba ,be unde bani la bugetu miticilor ca aia nema resurse ,sta cu miinile in buzunarele noastre de 70 de ani
unu
15.07.2014 08:18
5.15.86.67
nu dati cu numele pe hotzi , pe violatori.... dar aici datzi si numele! Dupa ce criterii numai de Tribuna stiute?
geo
15.07.2014 12:04
94.52.188.60
Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

Hertel Nordbayern

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan