logo
De 1 Decembrie, la Avrig

Ziua Naţională a României a dat prilejul elevilor de la Liceul Teoretic "Gheorghe Lazăr" din Avrig şi câtorva avrigeni, să se întâlnească cu domnul Andrei Bădilă, sublocotenent în rezervă, unul din cei trei veterani de război, câţi mai sunt în viaţă azi în localitate. Întâlnirea s-a desfăşurat într-un cadru aparte şi anume, în  locul în care îşi dorm somnul cel de veci eroii din cele două războaie mondiale.
Cu această ocazie, prin parteneriatul dintre Liceul Teoretic "Gheorghe Lazăr" Avrig, Protopopiatul Ortodox Român Avrig şi Centrul Cultural-Misionar "Gheorghe Lazăr" Avrig, s-a putut constata că, deşi cimitirul eroilor din Avrig nu mai există tocmai în forma iniţială, din sufletele celor care ştiu că acolo sunt înmormântaţi eroi ai neamului nu s-a şters şi nu se va şterge amintirea faptului că, acest loc este loc sfânt.
În deschiderea programului, elevii din corul liceului, conduşi de prof. Ioan Paraschiv, au intonat Imnul Naţional, Deşteaptă-te române!. Doi elevi au depus în acest timp o coroană de flori la mormintele eroilor. Apoi, pr. protopop Vasile Gafton a oficiat slujba de Tedeum la Sărbătoarea Naţională, slujbă urmată de un cuvânt de evocare a momentului istoric 1 Decembrie 1918, rostit de către prof. Marius Novac, directorul instituţiei avrigene de învăţământ, care a ţinut să transmită elevilor şi celor prezenţi că, tânăra generaţie trebuie şi are datoria să ştie ce reprezintă 1 Decembrie pentru români!
Acum 94 de ani, la Alba Iulia s-a înfăptuit un ideal al tuturor românilor: unirea neamului românesc într-o singură ţară. Un neam, o ţară!
“Istoria nu a fost mereu favorabilă românilor. Neamul românesc, datorită vitregiei vremurilor şi a dorinţei marilor puteri, a fost nevoit să trăiască dezbinat.
Eroii neamului, marii români precum Mihai Viteazul sau Alexandru Ioan Cuza au reuşit vremelnic să înfrângă impunerea celor care stăpâneau Europa şi să împlinească idealul românesc de unitate.
Sacrificiul lor şi al zecilor de mii de soldaţi români căzuţi pe fronturile de luptă de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, şi-a găsit ecoul acum 94 de ani, când, la finalul Primului Război Mondial, românii din Basarabia, Bucovina şi Transilvania au înfăptuit Unirea într-o singură ţară a întregului neam românesc.
La 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, reprezentanţii românilor din Ardeal şi-au exprimat cea mai înălţătoare dorinţă a lor, unirea tuturor românilor într-o singură ţară: România!
Azi, noi, la mormintele eroilor noştri, aducem un gând de recunoştință pentru sacrificiul lor, care prin lupta şi suprema jertfă, ne-au dăruit nouă, tuturor românilor, o ţară. O ţară întreagă, o ţară liberă şi independentă, o ţară a noastră, a românilor! La mulţi ani români, la mulţi ani ROMÂNIA!”, a spus în cuvântul său prof. Marius Novac
A urmat un grupaj de cântece patriotice interpretate de elevi, cărora le-a adresat câteva cuvinte şi domnul Andrei Bădilă, veteranul în vârstă de 91 de ani prezent la manifestare. Emoţionat, acesta le-a spus copiilor: “Au fost vremuri grele pentru noi şi pentru ţară. Am luptat pentru o ţară unită, deşi, azi, cei care au avut ideea de a înfiinţa Uniunea Europeană se cuvine să fie felicitaţi, deoarece au înţeles că oamenii nu au nimic de împărţit unii cu alţii şi trebuie să trăiască în unire şi în înţelegere. Voi, copii, cu sufletele voastre curate, să vă rugaţi să nu mai vină peste ţară vremuri grele, ca acelea pe care le-am traversat noi. Sunt emoţionat şi onorat că m-aţi invitat la această manifestare, pentru a ne aminti de cei care şi-au dat viaţa pentru ţară.”
În încheierea momentului comemorativ, pr. Vasile Gafton a înmânat domnului Bădilă o "Diplomă de onoare" din partea Protopopiatului Avrig, a Liceului şi a Centrului Cultural-Misionar..
D.F.

comentarii
5 comentarii

Donule FRINCU nu ai avut aparat sa faci nici o fotografie,
Un pensionar
05.12.2012 09:38
5.15.64.142
Donule FRINCU nu ai avut aparat sa faci nici o fotografie,
Un pensionar
05.12.2012 09:38
5.15.64.142
"foarte interesant!!!!"
cancan
05.12.2012 14:08
92.82.94.145
De ce nu pomeneste domnul ziarist despre festivitatile de Ziua Nationala de la Troita Eroilor,de frumosul program realizat de elevii Scolii Gimnaziale Avrig,de omagierea făuritorilor Marii Uniri,de contribuţia dascălilor si preoţilor la reuşita manifestării ?
Baiat de veteran de razboi
05.12.2012 15:13
86.34.235.226
da primari unde-o fost?
av
05.12.2012 21:17
92.84.31.192
Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

Fabrica de lactate Sevis

Festivalul Enescu la Sibiu

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan aduce inovatia si distractia
Licitatie publica