Daruri de Crăciun pentru copiii din Mediaș și nordul județului din partea unei asociații din Franța
Asociația franceză Apres 91 desfășoară de câțiva ani acțiuni umanitare in România. În cazul municipiului Mediaș este vorba de o colaborare de mai bine de 8 ani cu Asociația Fran-Mediensis, colaborare care constă in sprijinirea copiilor din familii defavorizate din municipiul Mediaș și din împrejurimi.
Asociația Apres 91 este o asociație umanitară care împarte cadouri copiilor din familii defavorizate din România începând din 1993. Colaborarea dintre Asociația Apres 91 și asociația Fran-Mediensis se desfășoară neîntrerupt din anul 2010. În fiecare an membrii asociatiei franceze aduc zeci de cadouri din partea lui Pere Noel pentru copii cu situație familială precară.
Așa s-a întâmplat la începutul acestei săptămâni, când beneficiarii pachetelor speciale de Crăciun au fost elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă și ai Centrului de Plasament din Dumbrăveni. Activitatea s-a desfășurat la sediul Asociației Fran-Mediensis și și a adus bucurie și zâmbete pe chipurile copiilor cărora le-au fost adresate.
Una dintre cele mai importante părți ale unei locuințe, dacă nu chiar cea mai importantă, este zona în care gătim....
Una dintre cele mai importante părți ale unei locuințe, dacă nu chiar cea mai importantă, este zona în care gătim....
Pentru săptămâna 21-28 februarie, AJOFM Sibiu oferă pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă 1.235 locuri de muncă,...
Pentru săptămâna 21-28 februarie, AJOFM Sibiu oferă pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă 1.235 locuri de muncă,...
Proiectul Național AVE (“Asta Vreau Eu!”) și-a reluat activitatea în anul 2019 cu o reuniune a partenerilor fondatori (Inspecția Muncii,...
Proiectul Național AVE (“Asta Vreau Eu!”) și-a reluat activitatea în anul 2019 cu o reuniune a partenerilor fondatori (Inspecția Muncii,...
Un grup de elevi şi-au unit forţele şi au reuşit să facă un prim pas spre participarea la concursul internaţional...
Un grup de elevi şi-au unit forţele şi au reuşit să facă un prim pas spre participarea la concursul internaţional...
Actorii Teatrului Popular Medias revin pe scenă pentru a prezenta celor pasionați de teatru, piesa "Crimă pe palier" de Ion...
Actorii Teatrului Popular Medias revin pe scenă pentru a prezenta celor pasionați de teatru, piesa "Crimă pe palier" de Ion...
La ședința din această lună a Consiliului Local din Mediaș, aleșii locali din oraș trebuie să se pronunțe asupra proiectului...
La ședința din această lună a Consiliului Local din Mediaș, aleșii locali din oraș trebuie să se pronunțe asupra proiectului...