Creşterea cheltuielilor cu paza şi protecţia ameninţă firmele cu falimentul
Astfel, au fost eliminate din lege prevederile care dădeau posibilitatea agenţilor economici de a asigura măsuri de pază şi securitate la un nivel minim sau în regie proprie, aşadar mai ieftin. Potrivit ACPR, legea împovărează societăţile comerciale şi aşa apăsate de criză cu cheltuieli suplimentare obligatorii pentru pază şi protecţie, în condiţiile în care oricum aveau probleme ca urmare a creşterii TVA-ului şi a scăderii comenzilor. “Statul îi obligă pe agenţii economici să efectueze paza transporturilor de bunuri sau valori în baza unui plan de transport avizat de poliţie, proces extrem de laborios şi costisitor, dar nejustificat în multe dintre cazuri. Mai mult, beneficiarii acestei protecţii obligatorii trebuie să asigure pentru efectivele care se ocupă cu paza transporturilor, bunurilor şi valorilor condiţii “corespunzătoare” pentru executarea serviciului, cum ar fi compartiment de serviciu sau vagoane tip corp de gardă pentru transportul pe calea ferată, autovehicule blindate, semiblindate sau special amenajate pentru transportul valorilor sau produselor speciale, precum şi pentru echipajele care asigură paza acestora, compartimente special amenajate sau rezervate pentru transporturi navale sau aeriene”, se mai arată în comunicat.
ACPR consideră că legea nu a avut în vedere disproporţia dintre valoarea bunurilor păzite şi transportate şi costurile cu paza şi protecţia, astfel încât, pentru fiecare punct de lucru societatea ar trebui să asigure pază în condiţii costisitoare şi un sistem de alarmare împotriva efracţiei. Costurile lunare vor depăşi cu mult încasările respectivului punct de lucru, ducând la închiderea acestuia şi, în timp scurt, şi a societăţii.
ACPR solicită Guvernului includerea specialiştilor din cadrul organizaţiei în grupul de lucru care elaborează normele metodologice de aplicare a Legii 333/2003 în urma modificărilor aduse de Legea 40/2010 pentru a identifica nivelul optim al măsurilor de pază şi protecţie în corelaţie cu specificul şi riscurile aferente fiecărui tip de activitate economică şi, implicit, pentru a diminua costurile impuse societăţilor comerciale. (L. B.).
Adauga un comentariu la acest articol
domnule,bati campii cu articolul asta.Dumneata sti ca sunt agenti economici care inca duc la banca banii cu traista de zeci de ani si se zgarcesc la paza si protectie dar incurajeaza jaful?Bati campii ca un om care habar nu are de ceea ce va urma in Romania.























