Tribuna
Copil caut părinţi
Copil caut părinţi
"Toţi copiii au dreptul la o familie", "Copiii adoptabili nu îşi doresc părinţi perfecţi", "Să devii părinte nu este o misiune uşoară" - sunt cuvinte pe care le auzi sau le citeşti atunci când vrei să devii părintele unui copil, să îi asiguri hrana, să îl educi, să îl înveţi ce e bine şi ce e rău, chiar dacă acel copil nu e sânge din sângele tău sau carne din carnea ta. Aşa începe povestea acelor puţini oameni care sunt dispuşi să adopte un copil şi să îl numească apoi copilul lor. Sunt puţini aceşti oameni, sunt puţini copiii declaraţi adoptabili şi puţine sunt şi adopţiile care se realizează, deşi numărul copiilor aflaţi în grija statului, cu măsură de protecţie specială, e destul de mare. Zece copii au fost adoptaţi în acest an în judeţul Sibiu şi 11 familii au fost atestate pentru a adopta un copil.
"E copilul nostru şi suntem o familie. O familie ca oricare alta" - aceasta este răspunsul pe care îl primeşti atunci când îi vrei să îi întâlneşti pe cei care au luat hotărârea de a deveni părinţi ai unui copil adoptat. Povestea lor, cu luni de aşteptare şi multe hârtii completate, rămâne ascunsă în spatele unui zâmbet de copil, copil care îi strigă "mamă" şi "tată". Puţini sunt însă cei care pornesc pe drumul adopţiei şi puţini sunt şi copiii care pot fi adoptaţi. De la începutul acestui an, au fost depuse 10 cereri de adopţie, 11 persoane/familii au fost atestate pentru a putea adopta un copil, 6 copii au fost declaraţi adoptabili şi 10 copii au fost adoptaţi. Deşi cifrele sunt mici, comparaţia cu anii trecuţi arată o creştere a numărului de adopţii. În 2005 de pildă, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a înregistrat 13 cereri de adopţie şi 0 adopţii încuviinţate, în 2006 au fost 14 cereri de adopţie şi 2 adopţii. Vârful cererilor de adopţie s-a înregistrat în 2008 când 19 persoane/familii au decis că vor să devină părinţii unui copil adoptat. Doar 8 adopţii au fost  încuvinţate. În 2009 şi 2010, numărul cererilor de adopţie şi numărul adopţiilor realizate a fost egal: 15.  Concomitent însă, nu mai puţin de 31 de copii au fost declaraţi adoptabili anul trecut şi mulţi dintre aceştia îşi aşteaptă încă familia.

Vor bebeluşi sănătoşi

O statistică prezentată de DGASPC Sibiu,  în cadrul dezbaterii publice „Adopţia - dialog deschis pentru o mai bună înţelegere”, indică faptul că potenţialii părinţi adoptivi preferă copii foarte mici şi sănătoşi. În anul 2005, din cele 13 familii/persoane atestate, opt au dorit copil cu vârsta până la un an, două au dorit copil până la 2 ani, o familie şi-a exprimat dorinţa de a deveni părinţii unui copil mai mic de trei ani şi două familii au fost dispuse să adopte copil cu vârsta până la patru ani. De asemenea, 11 dintre aceste familii au precizat că vor doar copii de etnie română. Un an mai târziu o familie se declara gata să adopte un copil de şase ani, iar în 2008 un alt cuplu s-a arătat dispus să adopte un copil de 8 ani. În acelaşi an s-a şi înregistrat adopţia a două fete cu vârste cuprinse între 7 şi 9 ani.Toţi copii adoptaţi în anii 2005-2009 erau de etnie română şi erau sănătoşi.
În general, recurg la adopţie cuplurile sau persoanele singure aflate în imposibilitatea de a avea un copil din cauza unor probleme medicale.  Există însă şi situaţii, foarte puţine e drept, când cupluri care au devenit părinţi biologici îşi doresc să adopte un copil. S-a întâmplat şi în judeţul Sibiu.
România este una dintre ţările europene în care rata fertilităţii este extrem de scăzută, cu o medie de 1,30 copii per femeie. Dacă natalitatea nu creşte, se previzionează că România va avea 16,7 milioane locuitori în anul 2050 şi doar circa 11,9 milioane de locuitori în anul 2075.



comentarii
1 comentarii

CORRIGENDA:
Copiii ADOPTABILI...
citeste si scrie ADOPTIBILI
..Acum chiar ma enervez...unde mama dracului ati invatat LIMBA MATERNA care va este VITREGA de fapt?
I din ADOPTIune face parte din RADACINA cuvantului..care, mai baieti, NU SE SCHIMBA nici-o data...substantivul din care este derivat verbul a adopta este acest ADOPTIUNE... iar participiile acestui verb, cateodata si cu valoare adjectivala ADOPTAT/A prin IZOLARE fata de substantivul determinat (COPILUL ADOPTAT) capata valoare substantivala (cu sau fara articol hot/nehot) sistem ADOPTATUL, ADOPTATII, ADOPTATA, ADOPTATELE nu sunt substantivele de origina, ci substantive DERIVATE din, clar..verbul a ADOPTA conj. a I-a. Dar nu acest infinitival -a este hotarator, ci acel -i din SUBSTANTIVUL de ORIGINE... deci COPIII ADOPTIBILI, fir-ar ai naibii de invatatori si profesori care v-au lasat sa treceti prin scoala ca gasca prin apa.
Georg
05.08.2011 19:36
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Neo Plan

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia