Tribuna
Consiliul Concurenței: Majorările prețurilor la carburanți trebuie afișate simultan, pentru ca firmele să nu se influențeze reciproc!
Consiliul Concurenței: Majorările prețurilor la carburanți trebuie afișate simultan, pentru ca firmele să nu se influențeze reciproc!

Consiliul Concurenţei susţine implementarea unei reguli prin care toţi operatorii să afişeze simultan majorările preţurilor la carburanţi, în anumite zile şi la ore stabilite.

Autoritatea de Concurenţă solicită adoptarea acestei măsuri în urma derulării unei anchete sectoriale pe piața comercializării cu amănuntul de carburanţi din România care a confirmat faptul că existenţa unui lider, care deţine aproximativ jumătate din piaţă, are efect direct asupra modului în care se modifică preţurile cu amănuntul la carburanţi, acesta fiind, de regulă, şi iniţiatorul modificărilor de preţ. În același timp, fiecare companie monitorizează constant activitatea concurenţilor şi reacţionează la modificările de preţuri ale acestora. Astfel, companiile concurente preferă să adopte un comportament similar cu cel al liderului din punct de vedere al modificărilor de prețuri, acestea realizându-se, de cele mai multe ori, într-un interval de maximum 24 de ore.

În aceste condiţii, concurența pe piața comercializării cu amănuntul de carburanţi din România este redusă, fapt care se reflectă asupra nivelului preţurilor cu amănuntul la carburanţi. Ca urmare, în vederea creşterii concurenţei în acest sector, Consiliul Concurenţei susţine eleborarea unui act normativ prin care să se stabilească numărul creşterilor de preţ săptămânale, zilele în care se pot efectua aceste creşteri şi ora modificării, valabile pentru toate companiile de pe piaţă, pentru reducerile de preţ neimpunându-se nicio restricţie de acest fel, acestea putând fi operate oricând.

Nivelul concurenţei este influenţat, de asemenea, de o serie de factori structurali, specifici pieţei comercializării cu amănuntul de carburanţi din România, dintre care cel mai important este reprezentat de gradul foarte ridicat de concentrare a pieţei: un număr restrâns de companii petroliere care deţin aproximativ 90% din totalul vânzărilor de carburanţi.

Din analizele efectuate, a rezultat faptul că preţurile la pompă au fost corelate în perioada 2014 – 2018 cu cotaţiile internaţionale la produsele petroliere (benzină şi motorină), modificările de preț din România urmând îndeaproape evoluțiile internaționale atât la creșteri, cât și la scăderi. În ceea ce privește structura prețului carburanților, datele arată că acciza și TVA dețin o pondere însemnată, de circa 50% din prețul final.

Potrivit datelor recente publicate de Comisia Europeană, România se află printre ţările europene în care preţurile finale, cu taxe, sunt mult mai mici decât media europenă atât la benzină, cât şi la motorină. În ceea ce privește preţurile fără taxe, preţul benzinei se situează, de asemenea, sub media europeană, în timp ce la motorină prețul oscilează în jurul mediei europene.

Consiliul Concurenţei susţine, în continuare, că nivelul de concurenţă ar putea creşte prin îmbunătăţirea procesului de autorizare a construcţiei de staţii de distribuţie şi intrarea pe piaţa carburanților a lanțurilor de hiper/supermarketuri.

De asemenea, Autoritatea de Concurenţă recomandă autorităţilor competente (CNAIR, ANAP) analizarea posibilităţii modificării legislației astfel încât să se evite situaţiile în care o companie care operează o staţie pe un tronson de autostradă să construiască o altă staţie situată înainte sau după staţia iniţială. În acest fel, va fi stimulată concurenţa la nivel local, iar consumatorul va putea alege oferta cea mai avantajoasă.

Urmare a atenţiei deosebite acordate sectorului comercializării de carburanţi din România, Consiliul Concurenţei a lansat aplicaţia Monitorul preţurilor pentru carburanţi, care afişează preţurile pentru toate tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) practicate în reţelele OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar şi Gazprom din întreaga ţară. Monitorul preţurilor pentru carburanţi este valabil atât sub formă de aplicație web, www.monitorulpreţurilor.info, cât şi ca aplicație mobilă (IOS și Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google play, oferind multiple facilități de căutare, sortare și filtrare a datelor.

Foto: Arhiva TRIBUNA Răzvan NEGRU





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

Sibiul de odinioara

fmct

Comunicat de presa smart city parking

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia