logo
Colinde la Casa de Cultură „Ilarion Cocişiu” din Agnita
I. BÂRSAN
1074 vizualizari
Colinde la Casa de Cultură „Ilarion Cocişiu” din Agnita

În prima duminică după Sfântul Nicolae, conform tradiţiei, Casa de Cultură „Ilarion Cocişiu” din Agnita s-a împodobit cu mândre costume populare şi a ascultat cele mai frumoase colinde de pe Valea Hârtibaciului. Opt cete de colindători au răspuns chemării adresate de Protopopiatul Agnita şi au venit să-şi prezinte colindele şi hainele moştenite de la bunii şi străbunii lor, în  concursul „De Crăciun pe Valea Hârtibaciului”.

Părintele protopop Mihai Naicu le-a mulţumit celor care au venit la Agnita ca prin colindele lor tradiţionale să vestească apropierea marii sărbători a Naşterii Mântuitorului. Le-a urat succes concurenţilor şi i-a invitat să prezinte moştenirea spirituală a satelor de pe Valea Hârtibaciului.

Rând pe rând au urcat pe scenă şi au colindat cetele din Chirpăr, Movile, Ghijasa de Sus, Beneşti, Fofeldea, Bîrghiş, Coveş şi Mihăileni, în faţa unui juriu care le-a acordat note în funcţie de autenticitatea colindelor, de modul cum au fost interpretate şi bineînţeles de ţinută.

După ce juriul, condus de prof. dr. Ilie Moise, format din prof.dr.Lucian Roşca, prof. Ioana Varga, prof. Mircea Drăgan şi preot protopop Mihai Naicu s-au retras pentru stabilirea câştigătorilor, pe scenă a urmat un concert de colinde şi cântece religioase.

Concertul a fost deschis de grupul vocal de la Clubul Elevilor din Agnita, pregătit de prof. Doina Părău. În afară de colindele interpretate, grupul a acompaniat-o şi pe Ioana Bogdan, când aceasta a dat glas unor minunate cântece de Crăciun.

Corul Sf. Nicolae, reunit cu corul Ilarion Cocişiu, dirijat de prof. Voichiţa Pădure au încântat spectatorii cu o suită de colinde frumos interpretate.

Constantin Vasilescu este cunoscut de agniţeni ca dansator şi interpret de muzică populară. De data aceasta, pe lângă calitatea de prezentator, a cucerit publicul şi a primit aplauze pentru cântece de Crăciun.

A urcat apoi pe scenă corul Protopopiatului Agnita, 16 preoţi cu 16 voci minunate şi un dirijor Cornel Adrian Toacşe au gonit  şoaptele şi foşnetele din sală, în locul lor pogorând armonia cântecelor îngereşti. După fiecare cântec aplauzele porneau brusc şi tot aşa se opreau pentru a face loc următoarei armonii de text  şi melodie. Nimeni n-a numărat  cântecele prezentate dar când s-au înclinat pentru a ieşi din scenă, aplauzele i-au întors şi cu aceeaşi sfântă interpretare le-au urat spectatorilor „La mulţi ani cu sănătate!”

A venit rândul juriului să prezinte rezultatul concursului.

Preşedintele juriului, profesorul dr. Ilie Moise şi prof. dr. Lucian Roşca  de la Universitatea de Vest din Timişoara au urcat pe scenă. Profesorul timişorean, sibian de origine, a ţinut să-i felicite pe organizatori şi mai ales pe concurenţii care au prezentat o parte din tezaurul spiritual de pe Valea Hârtibaciului.

În alocuţiunea lui, profesorul Ilie Moise a menţionat faptul că evenimentul cultural de la Agnita este unic în judeţul Sibiu şi probabil în România şi i-a felicitat pe organizatorii acestuia, preotul protopop  Mihai Naicu, Ilarion Bârsan, coordonator al asociaţiei Valea Hârtibaciului şi profesorul  Ioan Sârbu, directorul Casei de Cultură. Organizarea unui concurs în care autenticitatea să fie criteriul principal de evaluare, este cea mai bună modalitate de păstrare a valorilor spirituale. A ţinut să menţioneze că folclorul şi mai ales colindele de pe Valea Hârtibaciului au multe elemente de unicitate şi este necesar să fie păstrate şi promovate. N-a uitat să-şi exprime bucuria că a revenit în această zonă de care îl leagă multe amintiri plăcute din timpul când şi-a început cariera de cercetare etnografică.

Referindu-se la concurs a spus că principalii câştigători sunt toţi cei care au urcat pe scenă prezentându-şi cu mândrie moştenirea străbună precum şi publicul care a avut parte de un spectacol deosebit. Totuşi fiind un concurs cu diferite criterii de evaluare membrii juriului au punctat fiecare grup şi din acest punctaj a rezultat că primul loc se cuvine să fie acordat colindătorilor din Ghijasa de Sus, locul al II-lea celor din Chirpăr şi locul III grupului din Coveş.

După ce a înmânat premiile celor trei câştigători, l-a invitat alături pe Ioan Sîrbu, directorul Casei de Cultură, şi din partea Primăriei Călimăneşti i-a înmânat un album realizat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de când a luat fiinţă festivalul  „Cântecele Oltului”, festival la care ansambul „Cununa” din Agnita a fost o prezenţă ce a oferit calitate acestui eveniment.

Spectacolul de la Casa de Cultură din Agnita, ce a vestit apropierea marii sărbători a Naşterii Mântuitorului a fost încheiat de colindătorii din Retiş, câştigătorii ediţiei precedente a concursului. În calitate de invitaţi au avut privilegiul de a prezenta toate colindele şi cântecele de Crăciun din Retiş oferindu-le celor prezenţi un minispectacol de certă valoare pentru care au fost îndelung aplaudaţi.

Anul viitor va fi rândul colindătorilor din Ghijasa de Sus să încheie cât mai frumos ediţia a III-a a concursului „De Crăciun pe Valea Hârtibaciului”.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

Garanta

TDC

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia