logo
FITS
Cinci tãri au poposit la scoala din Tãlmaciu
Dan FRÂNCU
1628 vizualizari
Cinci tãri au poposit la scoala  din Tãlmaciu

În perioada 21- 27 octombrie, Şcoala Gimnazială Tălmaciu (struc­tură şcolară a Liceului Tehnologic "Johannes Lebel" Tălmaciu), a găzduit oaspeţi (elevi şi cadre didactice) de alte instituţii de învăţământ din patru ţări ale Europei (Polonia, Islanda, Cipru şi Portugalia), şcoli partenere cu şcoala tălmăceană în proiectul multirateral Comenius "ALL DIFFE­RENT, ALL THE SAME: EUROPE’S CHILDREN!" (TOŢI DIFERIŢI, TOŢI LA FEL: COPIII EUROPEI!")
Proiectul a fost inaugurat în şcoala din Tălmaciu cu sărbă­torirea “Zilei Internaţionale a Limbilor” şi a continuat cu o sesiune de comunicări, desfăşurată joi, 10 octombrie 2013, ora 12.30. La această activitate au participat diverşi locuitori ai oraşului Tălmaciu care au dorit să afle informaţii despre proiect şi temele lui principale.
Cele mai importante activităţi incluse anul acesta în proiect s-au derulat  zilele trecute, cu implicarea musafirilor din ţările partenere. Cu acest prilej, marţi- 22 octombrie 2013, la Casa de cultură a oraşului Tălmaciu, s-a desfăşurat un spectacol festiv, o serbare multicul­turală, pregătită de elevii şcolii gazdă, în cadrul căreia muzica şi dansul au fost limbajul prieteniei iar românii şi romii au arătat ce este mai frumos şi mai curat în viaţa lor de copii.
Programul la care au participat oaspeţii europeni a mai cuprins diverse întâlniri cu elevii şi cadrele didactice de la şcoala gazdă, vizitarea unor gospădării tradiţionale din Tălmaciu (vizitele în comunita­tea romă le-a permis  musafi­rilor să ia contact cu modul  de viaţă, cu mentalităţile romilor, dar şi să cunoască ospitalitatea şi dorinţa de deschidere a acestora), participarea la cursurile de la Şcoala Gim­nazială Tălmaciu, vizitarea unor obiective turistice din împreju­rimi (Păltiniş, Bâlea, Sibiu etc).
Prin implicarea în acest proiect, elevii şi cadrele di­dactice din Tălmaciu, alături de partenerii lor, doresc să-şi aducă contribuţia la reducerea abandonului şcolar în rândul romilor, integrarea lor în sistemul educaţional şi în societate, dezvoltarea spiritului de toleranţă, înţelegere `i prietenie între toţi cetăţenii lumii, cunoaşterea geografiei şi culturilor europene, exersarea limbilor străine etc.
"Atelierele de lucru orga­nizate au familiarizat partenerii cu obiceiurile românilor dar şi ale minorităţilor iar vizitele, excursiile, au fost prilej de a lega noi prietenii între elevii străini şi cei români, iar pentru profesori, prilejul de a discuta despre meseria lor. A fost o săptămână încărcată dar plină de  veselie şi bucurie. Pentru aceasta, vreau să felicit coor­donatoarea proiectului, prof. Aliana Hampu  şi pro­fesorii  de la Şcoala Gimnazială Tălmaciu, care prin munca lor au contribuit la reuşita acestei săptămâni. Mulţumim părinţilor elevilor care au participat la activităţile proiectului, care au demonstrat astfel că sunt mereu aproape de şcoală.", ne-a spus directorul Liceului Tehnologic "Johannes Lebel", prof. Gheorghe Bîrză.
Proiectul Comenius "ALL DIFFE­RENT, ALL THE SAME: EUROPE’S CHILDREN!" are ca scop să îi ajute pe cei implicaţi să se cunoască mai bine, să cunoască cultura altor ţări europene dar şi să îi ajute, să îi cunoască şi să îi înţeleagă mai bine pe concetăţenii lor, romii, care vor avea prilejul, la rândul lor să îşi cunoască vecinii români şi europeni, în general.



comentarii
1 comentarii

Felicitari, si sa aveti grija si de scoala noastra, ne bucuram ca ati remarcat ca si parintii copiilor de la scoala 1 sunt interesati de soarta copiilor lor si observa cineva ca parintii au fost alaturi de scoala.
Pana sa se schimbe , noi parintii eram vinovati pentru rezultatele copiilor ca nu ne intereseaza, nu ne implicam. Va multumim si inca o data va felicitam d-le director
parintele
01.11.2013 02:05
Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia