Tribuna
Cifră de afaceri record pentru Grupul Marquardt
Cifră de afaceri record pentru Grupul Marquardt

● Anul 2017 a fost unul de succes ● Factorul de creștere a fost dat de domeniul e-mobility

Grupul Marquardt și-a continuat creșterea și pe parcursul anului trecut, încheind un an-record, cu venituri de 1,2 miliarde Euro, ceea ce reprezintă o creștere de 11% față de performanța din 2016 a companiei. Grupul german specializat în mecatronică anticipează că acest trend va continua și în 2018, în principal datorită creșterilor înregistrate în sectorul e-mobility.

 

“Creșterile în vânzări au contribuit la stabilizarea poziției noastre de companie creativă, cu o expertiză de top în mecatronică, furnizoare a brandurilor de succes. A fost foarte încurajator faptul că am înregistrat creșteri ale cotelor de piață în Asia, Europa și America de Nord”, a declarat Dr. Harald Marquardt, CEO al Grupului Marquardt. “În același timp, am făcut pași vitali în a asigura continuarea acestor creșteri. Am investit imens în produse și soluții noi pentru o varietate de piețe și, ca rezultat, am creat noi locuri de muncă în lumea întreagă. Construim o a doua fabrică de producție în China și un nou centru de cercetare și inovare la sediul nostru central din Germania. Strategia de creștere ne-a pregătit pentru provocările viitorului, ceea ce ne face să anticipăm că vom juca un rol important pe piețe cu soluțiile noatre în domeniile electro-mobilității și caselor inteligente.”

Dr. Harald Marquardt: “Aceste creșteri bune în vânzări au contribuit la stabilizarea poziției noastre de companie creativă, cu o expertiză de top în mecatronică, furnizoare a brandurilor de succes.”

 

 

De viitor - sisteme de management al bateriilor pentru vehicule electrice

În jur de 80% din veniturile Marquardt provin din sectorul automotive, în care cererea de componente mecatronice a continuat să crească. Printre altele, compania a furnizat celor mai mari furnizori de automobile: schimbătoare de viteze electronice cu comutatoare-selector, chei de pornire remote, comutatoare multi-funcționale amplasate pe volan, touchpad-uri și sisteme de autorizare a șoferului cu protecție antifurt de cel mai înalt nivel. Ca noutate, Marquardt a înregistrat o cerere desebită pentru sistemele de management al bateriilor. Acestea asigură încărcarea și descărcarea corectă a bateriilor folosite la automobilele electrice, ceea ce conduce la creșterea autonomiei vehiculului și a duratei de viață a bateriei.

Cerere în creștere: sistemele Marquardt de management al bateriilor pentru automobile electrice

 

Foarte pozitive au fost și evoluțiile din Divizia Comutatoare, Senzori și Panouri de Control. În timp ce Marquardt și-a păstrat poziția de furnizor global de top în domeniul comutatoarelor pentru unelte de mare putere, compania a înregistrat și reacții bune ale pieței față de pompele de dozaj eficient folosite la mașinile de spălat și la componentele pentru mașini agricole. Compania și-a consolidat poziția și în foarte dinamica piață a bicicletelor electrice, furnizând sisteme de comandă, panouri de comandă cu monitoare de înaltă calitate și o baterie inovatoare, care oferă producătorilor de e-bikes cel mai înalt grad de libertate în design și flexibilitate în construcție

 

Despre Marquardt

Grupul Marquardt este o companie fondată în 1925, aflată în proprietate de familie. Are sediul principal în Rietheim-Weilheim (Germania) și este unul din producătorii de vârf de comutatoare electronice și electromecanice și de sisteme de comutare. Produsele de mecatronică – incluzând componente de operare, sisteme de acces în vehicule și sisteme de autorizare a șoferului – sunt folosite de multe branduri cunoscute din industria automobilului. Sistemele de comutare Marquardt sunt folosite și în aparatura electrocasnică, în aplicații industriale, în uneltele de putere și în e-bikes. Grupul are peste 10.000 de angajați în cele 19 locații din Europa, America de Nord, Africa și Asia. În anul financiar 2017, compania a generat venituri de 1,2 miliarde Euro. Marquardt investește anual zece la sută din venituri în cercetare și dezvoltare.






comentarii
1 comentarii

Misto reclama demascata pe fatza! Platespe bine marele grup?
Brokereanu
22.03.2018 14:46
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

Sibiul de odinioara

fmct

Comunicat de presa smart city parking

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia