Tribuna
Ceferiştii vor protesta pe 16 februarie
Dumitru CHISELIŢĂ
1344 vizualizari
Ceferiştii vor protesta pe 16 februarie
© Razvan NEGRU
Un protest al ceferiştilor, nemulţumiţi de actuala situaţie, va avea loc joi, 16 februarie, zi în care se împlinesc 84 de ani de la grevele feroviarilor de la Atelierele Griviţa, din 1933, informează portalul feroviarul.ro.

Mitingul va avea loc între orele 13 şi 15, în faţa Ministerului Transporturilor. Organizatorii protestului solicită ca toţi cei care nu pot ajunge pe 16 februarie la miting să poarte banderole albe la locul de muncă, în semn de solidaritate cu acţiunea.

Printre solicitările feroviarilor se numără privatizarea transparentă a CFR Marfă, rezolvarea salarizării în companiile feroviare, oprirea disponibilizărilor, acordarea drepturilor de călătorie, fără impozitare, condiţii corespunzătoare de muncă, adoptarea unei decizii de vânzare a locuinţelor şi terenurilor aparţinând CFR SA. Se mai solicită definitivarea şi promovarea, conform legii, a Statutului Feroviarilor, operaţiune tergiversată de 10 ani,    plata orelor suplimentare în toate companiile feroviare, şi eliminarea accizei introdusă în preţul motorinei, care este plătită de toţi consumatorii şi este redistribuită doar transporturilor auto. Acţiunea este organizată de Federaţia Societatea Civilă Românească.

 





comentarii
2 comentarii

Frumos arata Gara Sibiu, toata rupta ai jerpelita !
14.02.2017 08:33
Nu numai asta, dar lipsesc salile de asteptare, calatorii trebuie sa stea alaturi de betivii si boschetarii care miros groaznic, holul acela devenind un adevarat focar de infectie. Si mai sunt si turisti straini !
City Thor
14.02.2017 09:55
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia