Cteva străduţe leagă drumul dintre Oraşul de Sus şi cel de Jos. Pietrele bătute de timp şi de trecători ţi toarnă alei tot nainte, n căutarea minunilor. Căci cteva dintre acestea adăposteste Sibiul, iar noi a trebuit doar să le descoperim. Arhitectonic, cu o istorie veche, burgul ne-a dat motive să-i desluşim poveştile celor şapte locuri ştiute de toţi, dar nţelese doar de cţiva. Prima dintre clădirile minune ale Sibiului este Muzeul de Istorie Casa Altemberger.
La început era o casă. Acum este Muzeu de Istorie

Povestea începe să se scrie încă din secoul XV. Pe atunci, în intervalul anilor 1470-1490, primarul Thomas Altemberger ridică o nouă clădire pe locul unei construcţii mai vechi. După ce Altemberger moare, văduva acestuia se căsătoreşte cu Johann Lulay, cel care ajunge proprietarul casei. Predecesor la posesia proprietăţii devine comitele Markus Pempflinger. Fiind încă de pe atunci, una dintre cele mai importante clădiri din oraş, din istorie aflăm că  atunci când a fost scoasă la licitaţie, preţul casei a fost atât de ridicat încât nici G. Martinez, episcop din Oradea şi trezorier al Transilvaniei nu a dispus de banii necesari ca să o cumpăre şi să o transforme în monetărie regească. În anul 1545, clădirea este cumpărată de Magistratura oraşului, iar pentru 400 de ani devine sediul Primăriei. În incinta clădirii există şi un turn care a găzduit arhiva oraşului şi a Universităţii Săseşti din anul 1546 până în 1923, când îşi găseşte locaţie pe strada Arhivelor. Printre istorisirile de "elită" ale acestei minuni arhitectonice, îşi găseşte loc şi cea conform căreia în 24 februarie 1579, sediul Primăriei adăposteşte prima reprezentaţie de teatru din Sibiu. Apoi, încep construcţiile principale care s-au păstrat şi astăzi. În anii '70 se construieşte scara de piatră care oferă acces la etajul corpului din dreapta curţii. Un deceniu mai târziu, turnul arde şi este reconstruit abia în 1973, atunci când primeşte şi aspectul de azi. Acesta face parte din cea de-a treia centură de fortificaţii, fiind ridicat în secolul XIII. În 1840, pe când mai găzduia sediul primăriei, a fost amenajată şi o casierie pentru impozite, iar în 1852, aripa de vest devine depozit al pompierilor care se mută aici după demolarea Bastionului Sării. În 1878 se deschide turnul locuibil. Clădirea nu a fost numai sediu al Magistraturii şi Primăriei, ci a găzduit şi alte instituţii publice printre care închisoarea oraşului, Ocolul Silvic, Tribunalul Municipal şi Poliţia Orăşenească. Din 1948, casa Altemberger ajunge din nou locuibilă, aici găsindu-se şi birouri ale Muzeului Brukenthal, şi garajuri. Şi etajul al doilea găzduieşte evenimente întrucât este rezervat pentru Întreprinderea nr. 2 de Construcţii Sibiu până în 1963, apoi devine sediu de depozitare al Muzeului Brukenthal. Muzeul de Istorie este inaugurat în 1988, iar până ce expoziţiile au fost mutate în această locaţie, Expoziţia de arme şi armuri medievale era în Turnul Sfatului. Astăzi, graţie unităţilor arhitectonice, plus turnul de apărare, muzeul structurează unul dintre cele mai impresionante ansambluri de arhitectură gotică civilă din România şi chiar din Europa de Est.

Astăzi – deschis pentru vizitatori
 
 Pe strada Mitropoliei, nr. 2., clădirea mare ni se arată înainte. Intru printr-un gang boltit  care şi-a deschis şi azi poarta pentru vizitatori. La intrare, un bărbat mă îndrumă spre locul de unde pot fi achiziţionate biletele. "Doreşti şi pentru Tezaur?", mă întreabă femeia din spatele tejghelei. Plecând la drum cu gândul de a nu scăpa nimic din vedere, îmi iau şi bilet pentru Tezaur. Mă opresc mai întâi în curte. Pavajul din dale de beton şi piatră înecată în ciment formează curtea, iar aici câteva figuri decorative străjuiesc fiecare uşă a clădirii. Despre acestea aflu că sunt denumite Hermanni, ilustrează tipologia orăşeanului la sfârşitul secolului al XVII-lea, iar printre ele zăresc vindecătorul, primarul, studentul şi crâşmarul. Pe partea de sud est, la etajul al doilea se întinde o faţadă cu un balcon pe toată lungimea. În curte, pe aceeaşi parte, lângă o bancă, sunt întinse două grămezi de oase, iar mai în faţă, câteva movile de piatră. În curte se află şi o fântână de piatră, închisă, care deasupra ţine un acoperiş de ţiglă. Pe partea stângă, cu o postură dreaptă şi impunătoare, mă întâmpină Soldatul de Fier, statuie executată în anul 1915 de Bella Barabas, după planurile arhitectului Bedeus. După o altă ocheadă asupra curţii, observ câteva elemente gotice ale ferestrelor şi ancadramentelor. Apoi, urmez drumul spre o primă expoziţie. Pe afiş spune "Evoluţia comunităţilor umane din sudul Transilvaniei". Urc treptele, iar aici mă întâmpină o femeie care mă anunţă că nu e permisă fotografierea înăuntru, după care îmi deschide uşa.

Călătorie medievală prin istoria Sibiului

Lumina de afară rămâne doar o amintire. Aici, întunericul e des, iar paşii îmi sunt călăuziţi doar de micile lumini ce se mai găsesc de-a lungul holului care se întinde tot înainte. Holul adăposteşte camere pe ambele părţi, iar aici se află reconstituiri ale obiceiurilor din vremurile trecute. Primul element care îmi acaparează atenţia este o flacără care vine din stânga, iar imaginea pe care o văd îmi amintinşte de povestea focului viu. Cum treci de câte o încăpere, într-un colţ, primeşti detalii despre lucrurile pe care tocmai le-ai văzut. În faţă, observ rând pe rând, Complexul de cult de la Pianu de Jos, unde există şi figura unui bărbat care modelează vase de ceramică. Tot înainte găsesc şi un cuptor pentru ars ceramica, piese de cupru, depozit pentru bronzuri. Epoca bronzului este şi ea atent definită în această expoziţie, întrucât trasez cu privirea diferite arme din vremea aceea, printre care lame de sabie, vârfuri de săgeată, dălţi şi topoare. Şi cultura dacilor este expusă aici, întrucât găsesc o reconstituire de locuinţă dacică, iar în dreapta, un  nobil dac îşi etalează costumaţia. Barbă deasă, căciulă, un scut, o cămaşă prinsă de o curea lată, opinci, pantaloni, o pelerină şi "lupul dacic" ce-i străjuie în spate întregesc imaginea dacului. Expoziţia se întinde pe mai multe camere, aşa că mai descopăr şi un sanctuar dacic. 12 stâlpi plus şapte bârne înconjoară camera ce găzduieşte câteva vase de ceramică şi tablouri. Din sanctuar ajung într-un alt hol. Aici, reconstituirile întregesc povestea veche a comunităţilor umane din sudul Transilvaniei. În urmă, doi vizitatori analizează şi ei cu atenţie fiecare cameră. Cei doi sunt turişti şi au ajuns la Muzeul de Istorie după ce l-au văzut pe harta oraşului. Mai descopăr  şi alte minunăţii ale vremurilor trecute printre care dulapuri cu vase de farmacie, vase de sticlă, produse ale breslei lăcătuşilor din secolele XV-XVIII. Ajung în ultima încăpere, unde steaguri imense se întind de-a lungul încăperii, iar în mijloc, se află o masă uriaşă. Opt scaune de-o parte şi opt de cealaltă, plus unul mai "regal" în capăt numără aceasta, despre care aflu că este o urnă de vot a magistratului din secolul XVIII.

Către Tezaur

 Cu biletul deja achiziţionat, mi-am făcut intrare şi către tezaur. Urc scările semicirculare şi  mă opresc mai întâi în dreptul camerei 64, unde examinez o expoziţie de monede vechi,  mărimi şi forme diverse. Câteva dintre ele sunt monede antice din colecţia lui Samuel von Brukenthal, după care admir ducaţi, medalii aurite şi dulapuri de o construcţie aparte. O  altă serie de trepte mă duce către camera 65, unde protagoniste sunt colecţiile de orfevrărie în stil gotic, cruci, pahare, linguri, potire, bijuterii şi alte felurite obiecte aurite. Cobor şi pătrund în "ascunzişul" armelor. Arme de foc cu fitil sau cu capsă, puşti, pistoale, arme de foc cu cremene şi rotiţă, ghiulele de piatră sau fontă pentru tunuri, spade, buzdugane, ghioage şi bice de luptă sunt armele care îţi descriu parcă povestea luptelor demult date. De altfel, şi colecţii ale stilului oriental se regăsec în muzeul, descoperind sabia, pumnalul, arme de foc sau iataganul. Revin în holul de jos, iar aici, sunt îndrumată către Lapidariu. Aici, piatra e predominantă, aflându-se şi colecţia de piese arheologice din colecţia baronului Samuel von Brukenthal, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În lapidariul roman sunt statui de piatră, baze de coloane dorice, altare votive, coloane şi baze de statui, însă o descoperire importantă este statuia din mijloc, cea a lui Hekate Triformis, din secolele II-III. În cel medieval, colecţia de piese este constituită la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Aici, printre elemente se disting ancadramentele de portal, chei de boltă, ferestrele gotice. O altă încăpere adăposteşte elemente din cimitirul evanghelic din Sibiu din secolul al XVI-lea şi desfiinţat în anii '70 ai secolului XX. Găsesc ieşirea din stânga şi ajung în aşa-zisa "Grădina Martirilor". Adăposteşte patru console ale logiei reprezentând portrete de piatră ale unor bărbaţi. De altfel, flori şi diferiţi arbuşti mai pot fi admiraţi aici. De aici, printr-un portal de piatră, ajung din nou în curte.

De la tablouri, la colecţia de arme

Mai am de vizitat câteva camere, aşa că mai întâi, mă îndrept către "Mişcarea naţională a românilor din Sudul Transilvaniei". Tablouri, părţi din ziare şi reviste, lipite pe nişte pagini imense, se întind aici. Şi ziarul Tribuna se află printre colecţiile din muzeu. În continuare, analizez o ultimă încăpere din muzeu, unde colecţiile de arme se întind pe sertare întregi. Două camere, şi zeci de arme care să-ţi ducă gândul la războaiele şi luptele trecute se află în spaţiul special amenajat pentru  armură. În prima încăpere se află muschete şi puşti ce datează din secolele XVI, XVII şi XVIII, iar cealaltă cameră se laudă cu arme din secolele XIX şi XX.
Părăsesc muzeul, după care mă îndrept către alte minuni arhitectonice din Sibiu. Şase construcţii încă aşteaptă să îşi dezvăluie poveştile, iar noi le vom relata rând pe rând.