logo
Bolta Rece, de la cea mai populară grădină de vară de ieri, la clădirea abandonată de acum
Dumitru CHISELIŢĂ
25712 vizualizari
Bolta Rece, de la cea mai populară grădină de vară de ieri, la clădirea abandonată de acum
Nu eşti sibian adevărat (vorba aceea) sau nu ai gustat Sibiul din plin dacă nu ai fost pe la, sau măcar ai auzit de „Bolta Rece” din Parcul Sub Arini. Dacă ar exista o istorie serioasă a restaurantelor din România, sunt sigur că faimoasa grădină de vară sibiană ar avea locul său acolo. A fost iniţial cofetărie de „belle epoque”, apoi restaurant popular, apoi pizzerie, apoi iar restaurant, în momentul de faţă fiind doar o construcţie abandonată aflată într-un decor superb. Mai are cel puţin două „surori” cu acelaşi nume, la Bucureşti şi la Iaşi. Există, cel puţin pe hârtie, planuri de re-funcţionare (şi extindere) a ei, dar în mod sigur, romantismul şi farmecul ei din vremurile bune nu va mai reveni. Oricum, merită să ne amintim, cel puţin parţial, ce a fost acolo.

„Konditorei Erlenpark”



Povestea a ceea ce se va numi „Bolta Rece” începe o dată cu povestea Parcului Sub Arini – Erlenpark. Terenul viran de dincolo de cartierul Iosefin, străbătut de pârâul Trinkbach, devine, printr-o decizie a autorităţilor locale sibiene din 1856, parc public. Se trasează cele două alei principale şi încep să se planteze arbori ca tei, pini şi... arinii care îi vor da numele. La 1859 se regularizează cursurile de apă, iar, între 1863 şi 1865 se ridică un local: cafeneaua cofetărie „Erlenpark”. A fost, pe rând proprietatea a doi „magnaţi” ai cofetăriilor sibiene, Berthold Frenz şi fraţii Alfred şi Oskar Seiser. Imaginile de epocă ne prezintă un loc elegant, unde se întâlnea „lumea bună” a Sibiului care dorea să stea, ori să se „îndulcească”, ori să stea, cale de o cafea şi de o conversaţie, luând, aşa, o pauză în plimbările lor duminicale. Clădirea este, în linii mari, cea pe care o cunoaştem, doar parterul fiind mai altfel, plus, la etaj, o fereastră în plus. Mese cochete şi scaune comode, din lemn, în dreapta un pavilion, tot din lemn ornamentat în stilul epocii, toate înconjurate de o vegetaţie bogată, care pe atunci nu deranja pe unii, ca acum. Ce mai, locul ideal pentru o duminică de primăvară, vară sau toamnă, într-o epocă ce abia descoperise plăcerea petrecerii timpului liber dincolo de zidurile şi curţile locuinţelor. Aşa era atunci, când sibienii, de obicei conservatori până la abuz, au prins niţel gustul de Vienă imperială. 



„Bolta Rece”, restaurantul – grădină de vară



„Bolta Rece” a fost, decenii la rând, unul din cele mai populare restaurante-terasă din Sibiu, alături de dispăruta „Veneţia” sau (prea) mult modificatul Han Dumbrava. Era, pentru oricine se plimba, sâmbăta sau duminica după amiaza, un punct de oprire obligatoriu, indiferent dacă erai singur, cu gaşca de prieteni sau cu familia. Era loc pentru oricine. De la familia care îşi plimba copiii în parc iar tatăl dădea o fugă să radă una sau două halbe de bere până cei mici se dădeau în ringhişpil, leagăn sau toboganul elefant, la „găştile” de tineri care stăteau şi ei la un mic şi o bere pe ritmuri „la modă” interpretate, mai bine sau mai stângaci, în funcţie de dispoziţie, de trupa „Sonic” (parcă aşa îi spunea), la soldaţii aflaţi în învoire care mâncau şi ei altceva decât „oferta de nerefuzat” de la cazanul unităţii militare, la elevii şcolilor militare care mai ieşeau şi ei, cu fetele „agăţate” pe la discoteca din Sindicate, întrebându-le „da' de ce îi zice Parcul Submarin?” (auzită chiar de mine, am râs săptămâni la rând pe tema asta), la sesiunile de talk-show sportiv de după meciurile Şoimilor sau Inter-ului de pe Municipal sau la întâlnirile dintre rockerii locali. La aceasta se mai adaugă şi tradiţionalele „ieşiri” sau „pronoşpriţuri” ale muncitorilor din multele fabrici sibiene.
Apropo de soldaţi şi armată, era, în vreme, faimos faptul că, în anii '60 – '70, grupuri de militari, cu superiorii în frunte, mergeau la „Bolta”, comandau mâncare şi băutură, apoi, la un semn, dispăreau peste gard.

În general, se comsumau mici, cotlete, vin şi bere. Tot în general, berea avea şi o proporţie  de apă în ea, care creştea şi ea, tot proporţional, cu numărul de halbe comandate, pe principiul „şi aşa e beat şi nu mai ştie ce bagă în el”. Sau era împărţită, echilibrat, în jumătate bere, jumătate spumă. Nu era străină nici procedura de a mai „băga” în plus, chestii neconsumate, mai alea la mesele „mari”, că, vorba aceea, cine mai ţinea socoteala? Oricum, regula de aur era statul la coadă: coadă la mici că era cererea mare şi micii-mici, coadă la bere, „nu mai avem trebuie să vină maşina cu navete”, „s-a terminat carnea de mici” sau alte chestii alarmiste care, dacă nu se rezolvau în timp util, puteau genera mici revolte locale. Era şi un ring de dans, chiar cum intrai, în faţa scenei unde performa formaţia şi unde mai cu talent, mai cu entuziasmul direct proporţional cu berile consumate, se dansa. De exemplu, la începutul anilor 90', hitul celor de la „Sonic” era o piesă care acum ar fi definită ca etno-pop-rock intitulată „Hei ospătar”. Nu ştiu dacă se mai află pe undeva.

Lozul şi seminţele

Nu se poate vorbi de „Bolta rece”/”Sub Arini”, fără a pomeni de două lucruri indispensabil legate: lozul în plic şi seminţele. Vânzătorul ambulant care avea „sector” de vândut lozuri, era, vorba aceea, fruntaş în muncă: toţi căutau să încerce norocul, să prindă suta de lei (la lozurile cu trei lei) sau autoturismul Dacia (la cele cu şase lei). Era un adevărat ritual pentru a chema norocul, lozul se rupea cumva, se despăturea treptat, şi încet - „se fila”, adică, sau erau puşi copiii din grup să aleagă, pentru că „sunt mici şi au noroc”. De regulă, cele mai frecvente erau cele cu „Necîştigător”, spre hazul companionilor: „Ai câştigat bă ceva? Experienţă!” sau mărunţişuri: 3, 6, 25 lei. Care, de regulă, se dădeau tot pe lozuri, care se ambiţionau să „necâştigător”. Mai erau şi bărbătoşi din ăia care doreau să rupă gura târgului şi luau lozurile cu pumnul. Câştigul era, desigur, tot în materie de experienţă şi de îmbogăţire a repertoriului de înjurături despre „hoţii ăştia care îţi iau banii”. Şi totuşi, lozurile se vindeau: repede şi multe.

Cred că oricine îşi mai aminteşte de vânzătoarele de seminţe (dovleac sau floarea soarelui) de la intrarea în Bolta Rece. Dacă exista privatizare pe atunci, probabil că ajungeau în Forbes, la cât de productivă şi profitabilă era afacerea. Li se spunea „bomboane agricole” şi erau consumate, în cantităţi industriale, la meciurile de fotbal sau alături de bere. Legenda (reală sau nu, posibil reală) spunea că ele, seminţele, erau sărate „uman”, adică, pe româneşte, se urina pe ele, apoi erau lăsate la uscat. Probabil că acum chestia asta ar fi ocupat pagina 1 a ziarelor şi televiziunilor, dar atunci puţin ne păsa, mai ales că nu s-a auzit vreodată ca cineva să fi fost internat la Urgenţe pentru că a mâncat seminţe sărate cu pipi. Alte vremuri, cu oameni mai puţin sensibiloşi ca acum.

Bolta Rece, de la local de lux la nimic



„Restaurantul Bolta Rece localizat în incinta Parcului "Sub Arini", dispune de un spaţiu de servire interior şi o terasă superbă cu locuri pentru iubitorii gastronomiei italieneşti.
Specializat de asemenea in organizarea de evenimente, Restaurantul Bolta Rece vă asigură un cadru special amenajat pe terasa sa pentru momentele rare din viaţa dumneavoastră, iar serviciile noastre profesioniste vin în completare, oferindu-vă o locaţie perfectă pentru orice ocazie sau eveniment - nunţi, botezuri, petreceri, etc. Dedicat clienţilor săi, Restaurantul Bolta Rece oferă un meniu bogat, care satisface orice gusturi. Servirea ireproşabilă, bunul gust al bucătarilor restaurantului încântă, iar decorul deosebit vă vor face să reveniţi mereu. Vă aşteptăm cu drag întotdeauna”. Aşa sună, sau, mai degrabă, suna ultima (credem) prezentare „oficială” a restaurantului „Bolta Rece”, pe pagina sa de internet, încă existentă. Popularul restaurant-grădină de vară, cu preţuri accesibile pentru fiecare, a devenit, după o perioadă de, să-i spunem, tranziţie, din 2003 un complex elegant, luxos, cu mini-hotel (cinci camere duble, 40 euro pe zi), restaurant cu 80-100 de locuri, plus terasa amenajată atât pentru consum, cât şi pentru evenimente deosebite: nunţi, aniversări, întâlniri, revelioane. Mulţi îşi mai amintesc bazinul cu cascadă şi podeţ, sau „utilajele” de joacă pentru cei mici, ca şi specialităţile bucătăriei italiene. Plus, la un moment dat, un cort „de nuntă”.
În ultima sa perioadă, pe scena, încă funcţională, au cântat, în 2013, Adrian Orlea, trupele „Electric Band” (pe care am prins-o la un moment dat în Music), „Adrian Corlaciu & Friends” şi trupa italiană „Fracassoni”. Au fost şi ceva vizite „oficiale”, cel puţin în 2012, ca de exemplu a fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu sau a cântăreţei Delia Matache ori a trupei, destul de populare în vreme, „Hi-Q”. 
La un moment dat, într-un top sibian al restaurantelor apărut pe comunicatedepresa.net, Bolta Rece era pe locul doi, după Restaurantul Rubin. Tot aici a fost lansat un calendar de modă, ”The Natural Beauties of Romania”, al fotografului Mitichi, în 2011.
Ultima informaţie despre Bolta Rece ca spaţiu „viu” datează, conform paginii dedicate pe facebook, din 5 septembrie 2015.

Acum, „Bolta Rece” este doar o clădire veche, cu anexe vechi, frumoasă încă, într-o curte năpădită de buruieni şi uneori de skateri, care stă şi aşteaptă. Deşi, din 2015, există o propunere de PUZ, depusă la Primăria Sibiu, pentru renovarea şi extinderea clădirii vechi. Au trecut aproape doi ani, iar construcţia, care ar merita pe deplin să fie clasată ca monument istoric dată fiind vechimea şi frumuseţea ei (e totuşi, din secolul XIX!), plus faptul că a supravieţuit, cu aproximativ aceeaşi destinaţie, peste 150 de ani (mai exact 152), e moartă şi la cheremul intemperiilor şi vandalizatorilor. A fost un simbol al Sibiului. A fost. Să vedem ce va fi în continuare, că să vezi aşa, zone părăsite în buricuri turistice, nu prea bate cu spiritul sibian cu care suntem obişnuiţi.

Sursa foto imagini de epocă: grupul facebook „Alt-Hermannstadt in Ansichtskarten, Fotos, Gemälden und Grafiken”




loading...
comentarii
11 comentarii

Dar o cercetare jurnalistica adevarata: a cui este proprietatea Bolta Rece in prezent, ce se poate face cu ajutorul forurilor municipale etc. pe cand ne veti oferi?
Curiosu
12.04.2017 19:17
5.15.94.117
Formatia se numea Eco...Ghimpalu , Aspra, Lache....alte vremuri
Bolta
12.04.2017 20:36
82.77.217.111
de la 1865 si pana in 2015 sunt exact 150 ani. De unde ai scos 159?
max
13.04.2017 09:06
92.81.3.0
Era vorba de varsta cladirii. Care e inca acolo.
@max
13.04.2017 19:12
79.115.205.34
Acum 159 de ani s-au pus bazele parcului, nu a cladirii. Cladirea a fost ridicata in 1865 iar noi suntem in 2017
max
14.04.2017 08:54
92.81.3.0
Articol nesemnat, dar dupa subiect si... stil ne putem da seama ca apartine distinsului Dumitru Chiselita, cel mai mare cunoscator in viata al localurilor sibiene, de orice fel, de la cantinele muncitoresti la terasele de fite...
gigi contra
16.04.2017 08:00
89.44.148.57
cind se cere 7000 euro chirie pe luna si se pot cistiga maxim 2000 atunci totul devine o ruina .....
emil
17.04.2017 19:56
213.185.140.148
In 1959 ,de la megafonul din incinta aflam evolutia scorului in meciului CCA Bucuresti-Steagul Rosu Orasu Stalin...
Rappaport Comissiona-Prepurgel
18.04.2017 17:01
89.122.89.98
Se pare ca si nunta" Klaus & Carmen" a avut loc tot aici, la Bolta Rece...
18.04.2017 17:10
89.122.89.98
drogatul de alin dobrin tine totul blocat de ce nu zice nimeni adevarul?
bondica abumeyangu
20.04.2017 15:17
86.123.142.165
Alin Dobrin asta a facut Liceul ind. nr. 6 de pe Oituz. De pe atunci era un fel de metrosexual, imbracat din pachet, cu freaza hoata... Acum e om de afaceri...
cunoacator
23.04.2017 19:47
5.15.88.82
Din aceeasi categorie


Filarmonica Sibiu

Energy

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
APM

Biteco