După 1 aprilie 2010
Benzinăriile fără supraveghere video rămân fără atestate
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează că de la 1 aprilie 2010 vor fi anulate atestatele emise operatorilor cu benzine, motorină, kerosen şi GPL, dacă aceştia nu îndeplinesc condiţiile prevazute în Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1378/2009, cu modificările şi completările ulterioare", precizează reprezentanţii ANAF.
Acest ordin prevede ca fiecare benzinărie să fie dotată cu sisteme de gestiune a stocurilor, conectate cu rezervoarele de carburanţi, care să permită monitorizarea mişcării produselor energetice şi determinarea în orice moment a cantităţilor intrate sau ieşite. De asemenea, fiecare benzinărie trebuie să dispună de un sistem de supraveghere video a rezervoarelor şi a zonelor de descărcare/încărcare.
"Imaginile înregistrate sunt stocate cel puţin 20 de zile, iar sistemul de supraveghere trebuie să funcţioneze permanent, inclusiv în perioadele de nefuncţionare a depozitului angro, chiar şi în condiţiile întreruperii alimentării cu energie electrică de la reţeaua de distribuţie. Scopul înregistrării operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice este de a se asigura un control adecvat care să conducă la reducerea evaziunii fiscale în domeniu, şi nu pentru a bloca activitatea societăţilor comerciale", se arată în comunicatul ANAF.
Prevederile proiectului de ordin au fost dezbătute cu reprezentanţii principalilor operatori economici din domeniul distribuţiei de carburanţi, pentru a fi asigurată transparenţa decizională şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute în timp util, adaugă reprezentanţii ANAF..
Adauga un comentariu la acest articol























