logo
FITS
Avrig. Când acordă audienţe consilierii locali
Dan FRÂNCU
513 vizualizari
Avrig. Când acordă audienţe consilierii locali

Recent, cu prilejul ultimei şedinţe ordinare, Consiliul Local al oraşului Avrig a adoptat Hotărârea nr. 31/2019 privind stabilirea programului de audienţe ce se vor acorda cetăţenilor oraşului de către consilierii locali în anul 2019.
Astfel, orice cetăţean al oraşului ce doreşte să-şi expună ideile şi propunerile, să-şi prezinte problemele sau doleanţele, ori care doreşte să afle detalii despre activitatea unui ales, intenţiile acestuia în ceea ce priveşte anumite chestiuni de interes local, iniţiative etc, se poate înscrie în audienţă în mod oficial.
Cea mai mare parte a membrilor Consiliului Local Avrig au decis să acorde audienţe cetăţenilor oraşului în sala de şedinţe a Primăriei Avrig. Conform programului stabilit, în fiecare zi de vineri a săptămânii, între orele 12 şi 16, câte un consilier local avrigean va fi la dispoziţia cetăţenilor oraşului. Ca urmare, în ordine alfabetică, consilierii legislativului local avrigean se vor afla la dispoziţia cetăţenilor pentru audienţe, după cum urmează: Badea Gheorghe (PSD), Bădilă Radu Constantin (PMP), Farcaş Gheorghe (PNL), Florea Ramona Dorina (FDGR), Florea Gheorghe Aurel (PSD), Gavrilă Vasile (FDGR), Halmaghi Ionuţ Emilian (PNL), Klingeis Leopold -Alfred (FDGR), Lăzăroaie Lazăr Teodor (PNL), Paraschiv Alexandru (PMP), Popa Simona - Maria (PNL) şi Stoica Gheorghe Daniel (PMP).
Şi cetăţenii din localităţile aparţinătoare vor putea să beneficieze foarte uşor de audienţă, cinci dintre membrii Consiliului Local Avrig urmând să fie la dispoziţia acestora în localităţile de domiciliu. Astfel, în localităţile ce aparţin de oraşul Avrig, audienţele consilierilor locali pentru cetăţeni vor fi posibile după cum urmează: Mîrşa - consilierul Bucur Costică (consiler independent), în prima zi de sâmbătă din fiecare lună, între orele 12 şi 14, la biroul Pieţei Agroalimentare Mîrşa; Bradu - consilierii Mihu Silvia (PSD), în prima zi de vineri a fiecărei luni, între orele 12 şi 14, la Şcoala Gimnazială Bradu şi Sava Liviu Ioan (PNL), a treia zi de vineri a fiecărei luni, între orele 12 şi 14, la Şcoala Gimnazială Bradu; Săcădate - Brana Emil Vasile (PSD) - în prima zi de vineri a fiecărei luni, între orele 12 şi 14, la Şcoala Primară Săcădate; Glîmboaca - Stoişor Ciprian (PNL), în prima zi de vineri a fiecărei luni, între orele 12 şi 14, la Şcoala Primară Glîmboaca.
Pentru a putea beneficia de audienţă la consilierii locali, cetăţenii oraşului trebuie să se înscrie la Secretariatul Primăriei Avrig, cu cel puţin 5 zile înainte de ziua stabilită.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

book festival

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia