logo
Auzul lui Matei costă 24.000 de euro
Andra MARINESCU
1851 vizualizari
Auzul lui Matei costă 24.000 de euro
Matei s-a născut dintr-o frumoasă poveste de dragoste a doi tineri căsătoriţi, Ana şi Alexandru. Numai că, la doar o zi de la naştere, medicii le-au transmis părinţilor o veste care avea să îi dea peste cap, să îi răscolească şi să le întoarcă - cumva - universul... Matei nu le auzea glasul. Micuţul suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă. Astăzi, la cele şase luni pe care le numără, el are nevoie de 24.000 de euro pentru implantul cohlear, care îl va ajuta să audă răsfăţul celor dragi şi să povestească năzbâtiile pe care le va face cu prietenii, mai târziu.

Matei este viaţa Anei şi a lui Alexandru. Verdictul medicilor a fost cu greu acceptat de cei doi. Mama a intrat în depresie, fiind ajutată de psiholog şi psihiatru. A realizat, însă, că pentru a-l ajuta pe Matei, trebuie să îşi revină şi să lupte pen­tru ca el să ducă o viaţă normală. Aşa, a aflat că există o şansă ca Matei să audă, printr-o operaţie ce poate fi realizată în România, dar care necesită o sumă pe care ei nu pot să o strângă singuri. "Au fost momente în care mi-am pier­dut orice speranţă ca Matei al meu să aibă o viaţă normală. Speranţa a venit într-o secundă şi, parcă am simţit un val de energie care m-a făcut să lupt pentru copilul meu. În momentul de faţă, sunt mai motivată ca oricând şi pregătită să înfrunt orice, numai ca Matei să mă poată auzi", mărturiseşte Ana, mama micuţului.
 
Ce înseamnă implantul cohlear

Potrivit audiologului Anca Mo­dan, implantul cohlear este un dis­pozitiv electronic, care trans­formă stimulul sonor în impulsuri ner­voase. Operaţia de implantare pre­supune introducerea unor elec­trozi direct în receptorul nervos din urechea internă, denumit coh­lee, şi ataşarea unui computer miniatural la suprafaţa cutiei cra­niene, în zona urechii, sub piele. Suc­cesul implantării depinde de vârsta la care se realizează ope­raţia, de gradul de surditate, de perfor­manţa implantului şi de tera­pie. Auzul poate fi recuperat până la un grad destul de ridicat, însă esenţiale sunt învăţarea, deslu­şi­rea sunetelor şi vorbirea, care pre­supun un efort intens, continuu, ce poate dura, în funcţie de caz, şi câteva zile.

SMS la 8832 cu textul "Matei"

Matei are nevoie de noi. Pentru a-l ajuta, Asociaţia umanitară "Sal­vează o Inimă" a iniţiat cam­pania "Matei vrea să audă". Cei care vor să îi dea prichindelului o viaţă în care acesta să îi audă glasul ma­mei, sfatul bunicii ori cum prie­tenii îl cheamă la joacă, pot dona, prin trimiterea unui simplu SMS, cu textul "Matei", la numărul de telefon 8832, sau pe platforma online a aso­ciaţiei, www.salveazaoinima.ro/campaigns/matei-teodor. De ase­menea, se poate dona şi în con­turile bancare ale mamei,
 RO65BRDE240SV67225482400 (Ron), R061BRDE240SV73061082400 (Euro), RO19BRDE240SV73060952400 (USD), RO19BRDE240SV73060952400 (Lire Sterline).
Numărul de SMS 8832 este valabil în perioada 1 - 30 septembrie. Suma alocată cauzei este de doi euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament, iar în reţelele Telekom şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartelele preplătite, în reţeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA. Numărul este oferit gratuit, cu sprijinul Asociaţiei "Salvează o Inimă".





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia