logo
FITS
AUAN "Crede în tine" și în acest an
Andra MARINESCU
1349 vizualizari
AUAN
Și în acest an, Asociația Umanitară "Alexandra Nanu" crede în tine. Pentru a patra oară, va avea loc Gala Umanitară a AUAN, organizată în colaborare cu Asociația Internațională de Tineret "Become", sub genericul "Credem în tine", marți, 15 decembrie, ora 19, Sala Thalia.


Campania este gândită în așa fel încât să ajute copiii dornici să învețe, dar care nu au posibilități materiale. Pe parcursul anului, au fost sprijiniți mai mulți elevi talentați, iar acum, în semn de mulțumire celor care i-au ajutat să bucure inimile copiilor, cei din echipa AUAN s-au gândit să organizeze o gală, care să încheie acest proiect.


Un an gri, luminat de prieteni


Anul acesta a fost unul gri pentru AUAN, pentru că, din echipa organizației, s-a ridicat la ceruri un om care a fost parte din sufletul asociației. Ioan Nanu, tatăl Alexandrei, s-a dus lânga fiica sa, alături de care veghează, acum, întreaga activitate AUAN. "A fost un foarte bun soț și prieten. A avut un rol important în tot ceea ce a însemnat activitatea asociației și mai ales organizarea a acestui spectacol de sfârșit de an. La rândul nostru, am avut și avem nevoie de o susținere morală pentru a putea continua. Și am primit-o, din partea susținătorilor AUAN, cărora le mulțumim din suflet, dar și din partea beneficiarilor AUAN și a familiilor lor, care au manifestat o sensibiltate deosebită și o îngrijorare pentru că nu știau dacă mai continuăm sau nu. Tocmai această îngrijorare ne-a dat tăria să ducem mai departe ceea ce am început în memoria Alexandrei și, din acest an, în memoria domnului Ioan Nanu", mărturisesc organizatorii.


Artiștii cântă pentru AUAN


Invitați să susțină spectacole vor fi Radu Nechifor, cel care este întotdeauna alături de AUAN, Forever Dance, Les Nuages Quartet, Dreamcatchers, Transition, Maria Cojocaru, Vlad Simon, Anca Mărginean, Mihai Teacă, Dominique Simionescu și Luana Prodea. Gala va fi prezentată de Nicolle Stănese Cioltea. Toți artiștii vin benevol și fără vreo recompensă financiară.
Cei care vor să vină la Gala Umanitară a AUAN își pot cumpăra bilete zilnic, de la Sala Thalia, din 30 noiembrie, între orele 17 - 19. Banii vor fi adunați în sprijinul famiilor nevoiașe. Prețul unui bilet este 25 lei. Informații suplimentare se obțin la numărul de telefon 0746. 626. 974.

 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

book festival

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia