Tribuna
Atenţie, cad ochi! "Ochii Sibiului"
Adrian POPESCU
1740 vizualizari
Atenţie, cad ochi!

Înainte de ora şapte, liniştea matinală din centrul urbei a fost perturbată de o mică bubuitură, petrecută pe strada Nicolae Băl­cescu. Zgomotul a fost pro­dus de bucăţile de moloz şi de câ­teva ţigle căzute de pe acope­rişul clădirii de la nr. 45. Din feri­cire, nu au existat victime. Eve­nimen­tul a fost provocat de uzura fizică a unei părţi din podul imobilului men­ţionat. Mai precis este vorba de o lucarnă clasică - din cele cu­nos­cute sub denumirea "ochiul Sibiului". Vântul şi ploile, din ultimele zile, au afectat lu­carna putredă, care a cedat şi s-a surpat, provocând mici pagube şi locatarilor de la ultimul etaj. Prima care a sesizat situaţia a fost o bătrânică de peste 70 de ani. Ea a constatat că plafonul din camera ei era îmbibat cu apă. Spaţiul din faţa "Restau­rantului Bufniţa" a fost imediat marcat, iar după puţin timp angajaţi de la Poliţia Locală şi pompierii au securizat zona. În ciuda rafalelor de ploaie, au început primele intervenţii de maximă urgenţă, urmând ca acest acoperiş să fie con­solidat în următoarele zile. Casa apar­ţine municipalităţii.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia