logo
Artista Casia Csehi – premiu pentru întreaga creaţie, la Muzeul de Artă Contemporană
Dumitru CHISELIŢĂ
478 vizualizari
Artista Casia Csehi – premiu pentru întreaga creaţie, la Muzeul de Artă Contemporană

Weekend-ul trecut, la Muzeul de Artă Contemporană s-a decernat premiul pentru întreaga creaţie, artistei Casia Csehi. În lipsa artistului plastic, care nu a putut fi prezent la eveniment, premiul a fost transmis prin coordonatorul proiectului „Centenarul femeilor din arta românească”, Cosmin Nasui. Tot cu acest prilej a mai fost donat Muzeului Brukenthal un fond de zece lucrări semnate de Casia Csehi şi Ana Golici din partea colecţiei private G. şerban.

                                                                         *

Expoziţia „Centenarul femeilor din arta românească”, deschisă din  8 noiembrie 2017 la Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal, include lucrări de artă originale din creaţia a peste 30 de artiste, alături de artefacte, memorabilia, cataloage, arhivă digitală, o serie de infografice şi proiecţii video prezentând peste 1.000 de artiste din România. Unul din punctele importante ale proiectului este aducerea laolaltă a lucrărilor de artă, prin cercetare extensivă şi selecţie curatorială, atât din colecţii private cât şi din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal. PostModernism Museum are ca obiectiv strategic prezentarea publică, în contexte expoziţionale şi istorice, a lucrărilor de artă şi artefacte româneşti din colecţii private şi colecţii muzeale.

                                                                       *    

Pe 8 martie 2018, PostModernism Museum deschide expoziţia „Centenarul femeilor din arta românească” la Muzeul Judeţean de Artă Braşov, de această dată proiectul focalizând creaţia artistelor braşovence şi pe lucrările artistelor din colecţia muzeului, aducând pe simeze, ca de obicei, lucrări din colecţii private, multe dintre acestea în expunere publică pentru prima dată. şi în cadrul acestei expoziţii ( curători fiind de Cosmin Nasui şi Radu Popică) va avea loc o masă rotundă cu cercetători, experţi  şi istorici de artă invitaţi.

Proiectul este co-finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, având ca parteneri strategici Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul de Artă Braşov 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia