logo
Apă și canalizare mai scumpă, la Mediaș
Vasile ANTIPA
401 vizualizari
Apă și canalizare mai scumpă, la Mediaș

Medieșenii plătesc mai mult pentru apă și canalizare, din prima zi a acestui an. Operatorul Apa Târnavei Mari a decis să majoreze tarifele, iar în urma avizelor primite, metrul cub de apă potabilă va fi de 3,36 de lei fără TVA, iar în ceea ce privește serviciile de canalizare, metrul cub va costa 3,24 de lei fără TVA.

Creşterea tarifelor este aproape nesemnificativă, iar din estimările Apa Târnavei Mari impactul asupra populației este redus ţinând cont de faptul că în cazul preţului la apa potabilă este vorba de o majorare cu 5,42% față de tariful anterior, respectiv, 19 bani /metru cub cu TVA. În cazul serviciului de canalizare s-a prevăzut o creștere a vechilor tarife tot cu 5,42%, dar ținând cont că de la 1 ianuarie 2019 TVA pentru serviciile de canalizare a scăzut de la 19% la 9%, tariful pentru consumatorii casnici va scădea de la 3,65 lei inclusiv TVA pentru un metru cub la 3,53 lei metrul cub cu TVA inclus, adică mai puțin cu 12 bani. Creșterea efectivă pentru consumatorii casnici la prețul pentru un metru cub apă plus canalizare va fi de 7 bani.

Ajustările de preţ vin în contextul în care ultima modificare a tarifelor la serviciile de apă şi canalizare la Apa Târnavei Mari a avut loc în iulie 2013. Printre factorii care au condus la această majorare se numără creşterile progresive la preţul energiei, combustibililor, materiilor prime folosite, precum și la creşterea accelerată a salariului minim pe economie.

Reprezentanții operatorului de apă susțin că majorările de preţ aplicate de la 1 ianuarie 2019 reprezintă doar ajustarea tarifelor la indicele de inflaţie calculat până la finele lunii octombrie a anului trecut.

"Prețul la apă și canalizare nu a mai fost ajustat de 5 ani, perioadă în care cu toții am asistat la creşterile progresive la preţul energiei, combustibililor, materiilor prime folosite, precum și la creşterea accelerată a salariului minim pe economie. În acest context și pe fondul creșterii ratei inflației am solicitat o majorare a tarifelor", a precizat directorul general al Apa Târnavei Mari Mediaș, Ioan Munteanu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

filarmonica

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia