logo
Apa, sărbătorită la Mârşa
Dan FRÂNCU
1099 vizualizari
Apa, sărbătorită la Mârşa

Cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, sărbătorită în fiecare an la 22 martie, vinerea trecută, la sediul filialei din Mârşa a Asociaţiei Generalea Inginerilor din România (AGIR) s-a desfăşurat o interesantă sesiune de comunicări. Acţiunea a fost organizată de Liceul Tehnologic Mârşa, pe lângă cadrele didactice şi elevii de la această instituţie de învăţământ fiind prezenţi reprezentantul SC Apă Canal SA Sibiu (sectorul Avrig), ing. Ioan Iacobescu, mai mulţi membrii ai AGIR, angajaţi ai Primăriei oraşului Avrig, alţi invitaţi. În cadrul acţiunii, elevii mârşeni, coordonaţi de prof. Adriana Polgar, au prezentat diverse lucrări despre istoricul acestei zile sărbătorită la nivel mondial, principalele utilizări ale apei (în mod deosebit pentru producerea de energie), precum şi câteva machete ale unor lucrări personale, prin care au încercat să explice celor prezenţi modalitatea de realizare şi principiile de funcţionare ale unor instalaţii ce funcţionează prin utilizarea apei. Toate prezentările au respectat tema promovată în acest an cu prilejul Zilei Mondiale a Apei: “Apa şi Energia”. Activitatea a cuprins şi un scurt joc educative, cei prezenţii fiind provocaţi la descifrarea unor anagrame a căror subiect făceau referire la apă. Participanţii s-au arătat foarte mulţumiţi de calitatea materialelor prezentate, seriozitatea documentării şi, în mod deosebit, de ingeniozitatea de care au dat dovadă copiii ce au realizat diverse machete şi lucrări practice, felicitând la final întreaga echipă ce s-a implicat în organizarea acţiunii. Directorul liceului mârşean, prof. ing. Maria Şinca, a spus, la finalul sesiunii, că activitatea a fost una cu adevărat spectaculoasă.

comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

SmartUP

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia