logo
Ansamblul Folcloric „Datina” (Tălmaciu) sărbătoreşte la Cercul Militar Sibiu
Ansamblul Folcloric „Datina” (Tălmaciu) sărbătoreşte la Cercul Militar Sibiu

În urmă cu aproximativ cinci ani, la Tălmaciu se făceau demersuri pentru înfiinţarea unui ansamblu folcloric local, a cărui cea mai importantă misiune era să ducă mai departe jocurile şi cântecele populare specifice zonei. Intenţiile Primăriei Tălmaciu s-au concretizat destul de rapid, astfel că a apărut Ansamblul „Datina”, o grupare artistică alcătuită din copii şi tineri, iubitori de folclor, tradiţii şi obiceiuri, coordonaţi de Ciprian Barb şi Livia Tarcea. În timp, ansamblul de la Tălmaciu a devenit tot mai cunoscut la nivel local şi judeţean, atât repertoriul său bogat, cât şi valoarea prestaţiilor avute în spectacole, concursuri şi festivaluri, fiind elemente care au reuşit să-şi pună o amprentă deosebită asupra acestuia.
Pentru a aniversa aşa cum se cuvine cei cinci ani de activitate, Ansamblul Folcloric „Datina” va prezenta sâmbătă, 9 decembrie, începând cu ora 16, la Cercul Militar Sibiu, un spectacol aniversar.
La acest moment aniversar, vor fi alături de membrii ansamblului din Tălmaciu soliştii vocali Alina Bâcă, Daniel Rosalim, Nelu Hordobeţ, Gabriela Oancea, Alexandra Posa şi Cristina Posa, orchestra dirijată de Mihai Tarcea, dar şi ansamblurile „Valea Visei” (instructori Aura şi Florin Dragotă) şi „Comorile Arpaşului” (instructori Ovidiu şi Alesea Sas). Prezentarea spectacolului va fi asigurată de Rodica Popa Comăniciu.
„Așadar, vă așteptăm, cu mic cu mare, să ne fiți alături la aniversarea celor 5 ani de activitate, pentru a vă readuce aminte de jocurile satului de altădată!”, menţionează organizatorii în anunţul de promovare al spectacolului.
D.F.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica