Tribuna
Astra film
Amintiri de soldat: O lume cu o ierarhie compusă din bibani şi veterani...
Dumitru CHISELIŢĂ
1396 vizualizari
Amintiri de soldat: O lume cu o ierarhie compusă din bibani şi veterani...
Nu am mai scris de multişor (doi ani?) despre viaţa de militar din perioada socialistă, când orice tânăr (relativ) sănătos fizic era obligat prin lege, la "satisfacerea serviciului militar". Deci, cum împlineai vârsta de 18 ani, armata avea nevoie de tine. Lăsai mamă, lăsai tată, lăsai fraţi, surori şi prieteni şi "Frunzuliţă verde, verde de stejar/Dulce-i viaţa când eşti militar" pe versiunea oficială, şi "Vino, mamă, să mă vezi, vin' la unitate/Îmbrăcat în haine verzi, cum le fac pe toate". Intrai într-o lume complet diferită de ceea ce ai trăit până atunci: alte obiceiuri, alt program, alţi oameni, chiar altă limbă română. Chiar altă ierarhie a oamenilor şi a valorilor.

 

Exact de ierarhia asta vom vorbi aici. Mai ales că ea e deja istorie, o istorie cam ocolită de toată lumea, pentru că soldatul era un fel de "clasă de jos" în Armata Republicii Socialiste România.

Majoritatea tinerilor de acum, obişnuiţi cu drepturi multe, cu pretenţii mari de la oricine cu excepţia lor, cu toate puse sub nas numai să ia şi să se servească, nu ştiu cât ar fi rezistat vieţii de militar în termen "full time". Sincer, destui din tinerii generaţiei noastre, mult mai obişnuiţi cu greutăţile şi lipsurile nu au rezistat prea mult, mulţi dintre ei dezertând ori din unitate, ori chiar din viaţă.

Şi printre noi, foştii soldaţi, părerile sunt împărţite: perioada de armată ba a făcut bărbat din tine, ba a fost cea mai mare şi inutilă pierdere de timp din viaţa ta. Părerea mea este undeva pe la mijloc. Armata a fost ceva greu, frustrant, chiar traumatizant. Dar tocmai chestiile acestea te învăţau că şi viaţa e la fel. Învăţai ce e aia camaraderie dincolo de categoria socială, zona geografică sau nivelul de studii. Învăţai şi ce înseamnă minciuna, trădarea, turnătoria şi lipsa de respect. Învăţai să te descurci în orice condiţii, să faci din rahat bici care şi pocnea, să te mulţumeşti cu puţin şi să apreciezi lucruri care altfel îţi erau indiferente: mâncarea, somnul, libertatea. Tot ce ţi se părea greu şi enervant înainte de armată, era o foaie verde (verde de stejar) după ce veneai din militărie. În plus - şi cel mai important - zic eu, era că învăţai să cunoşti omul de lângă tine. Pentru că, în condiţiile acelea extreme, omul ăla îşi arăta firea-faţa lui adevărată, dincolo de măştile aparente. Adică e bun sau rău, curvă de om sau om de încredere, slugarnic sau demn, hoţ sau cinstit, corect sau şmecher, ciripitor sau pe care te poţi baza. Mai ales atunci când primeşte plocon o funcţie care-l face şef peste ai săi. Şi aspectul ăsta era util pentru viaţa ulterioară "de civilie", pentru că după ce               te-au frecat toţi gradaţii şi "cadrele", ţi se rupea în 14 de orice individ cu funcţie, de la maistru sau primar la director de fabrică sau ministru secretar de stat. Pentru că ai văzut şi ai păţit destule. Asta graţie ierarhiei militare, regulamentare sau nu. Despre aceasta vom povesti aici.

 

Bibani, veterani, cadre...

 

Ierarhia, lanţul de comandă, era bine stabilită în armată, prin regulamentele militare. Cel mai mic în grad se subordona celui mai mare în grad. Ordinele veneau de sus în jos şi se executau întocmai şi la timp, nu întocmai şi când aveai timp. În linii mari, existau două categorii "sociale". Adică trei. Militarii în termen, cadrele şi PMC-iştii (adică "Personal Muncitor Civil", salariaţi ai unităţii militare care efectuau un serviciu normal, venind la lucru şi plecând acasă). Militarii în termen erau de două-trei feluri: de Ciclul I, de Ciclul II şi chiar de Ciclul III. Adică "bibani", "veterani" şi "bunici". Cadrele erau împărţite în subofiţeri/maiştri militari, ofiţeri şi ofiţeri superiori. Deci tu, ca proaspăt soldat, tuns regulamentar în aşa fel încât nu mai ştiai dacă cel din oglindă eşti tu, aveai CINCI straturi de şefi deasupra ta care dispuneau de tine în orice fel, de la chestii ce ţineau de milităria concretă la orice altceva. Tu trebuia doar să saluţi, să spui "am înţeles!" (cum spun acum băieţii de la terase după ce le dai comanda) şi să execuţi. Nimic mai simplu. Puteau să-ţi ordone, de exemplu, de la curăţitul armei din dotare sau al bocancilor proprii, la făcut rost de ţigări de unde ştii sau la lătrat ca lupul în toiul nopţii. "Ordinul se execută, nu se discută!". Dacă aveai vreo îndoială cu privire la logica executării unor asemenea demersuri, erai lămurit scurt: "Comentezi??? CULCAAT!". Deci mai bine îţi puneai creierul pe "safe mode" să consume cât mai puţine resurse şi executai orice. Apoi raportai că ai executat. Că erai cel mai mic soldat din ierarhia armatei: BIBANUL

 

De la civil la biban

 

Nu ştiu de unde numele acesta dat militarilor de Ciclul I. Auzi, "BIBAN". Bibanul e un peşte de apă dulce, comestibil. Se mai folosea, în paralel, prescurtarea "Biba", probabil influenţată de cimpanzeul Biba din filmul italian "Safari Express", foarte popular printre tinerii anilor '80, partenerul animal şi comic al lui Giuliano Gemma. Se mai foloseau "pufan", "pufos" sau "pufarez", "tilicar". Sau ceva mai finuţ, "soldat neinstruit".

Ce era Bibanul? "Bibanul e biban, nu-i nici cadru nici baştan". El exista ca să execute. El era supus unei campanii de "reeducare", de "debriefing", de "resetare", cu durata de la trei la opt luni, în care i se ştergea din memorie şi comportament cam tot ce era "civil" ("ce bă, vă mai credeţi în civilie, la mămica acas'? Drieeeeepţ!") transformându-l într-un soldat al patriei socialiste.

 

Deci tu ajungi "în armată", la unitatea care-ţi va fi casă, masă şi cazare. "Cazarma noastră, casa mă-tii", cum se spunea. În prima zi, totul e OK. Încă nu eşti militar, eşti un fel de corcitură, un nici cal nici măgar. Te duci la magazie şi primeşti efectele personale: bocanci care sunt pe altă măsură ("da' nu mi-s buni!" "Lasă, bă, că-s buni! Schimbi după aia cu altu!"), izmene, cămaşă de corp, pantaloni ("Taci că-s buni! Strângi cureaua mai bine!") veston, bonetă. Sau dacă aveai noroc, alegeai din grămadă ce ţi se potrivea relativ. Ce nu se potrivea, schimbai de comun acord cu alt "biban" sau înlocuiai pe furiş. Era prima lecţie a lui "te descurci", un cuvânt aproape magic în armata comunistă a României.

Apoi, până seara, îţi aranjai ţinuta: coseai nasturi, petliţe, guleraş, prindeai sau coseai "cucul" la bonetă, însemnele de armă pe epoleţi (dacă erau, dacă nu, salut calu', găseai pe undeva ceva), asta sub supravegherea grijulie a soldaţilor mai bătrâni, mai experimentaţi, mai de-ai casei: "veteranii". Deosebit de binevoitori, te ajutau, "uite, bă, aşa se face", te linişteau ("nu-i nimic, mă, armata trece, totul e să-ţi vezi de treabă"). Tu, cu speranţa de a-ţi face o relaţie în lumea aceea 120% necunoscută, împărţeai cu ei mâncarea de acasă şi ţigările (nu erai încă în evidenţe, să mânânci de la armată), ei te învăţau cum să îţi aranjezi ţinuta pe valiză, patul cu cele două pături cu dungi albe, mai povesteai una sau alta de unde eşti, despre ce mai e pe acas', cu ce te ocupai "în civilie" şi la ora 21:30, "gata, bă, la somn! Mâine e dăşteptarea la 5 j'm'ate!". Tu îţi spuneai că totuşi, armata nu e chiar ce-ţi povestea văru-tu sau alţi prieteni, cu frecuş şi f***ai şi că ăştia, "veteranii", sunt aici oameni de treabă şi că ai noroc. Dormi chinuit, tresărind la fiecare oră când santinela urla în post "STAIIIIIIIIIII!!!! Cine-i!!!!!" (o făcea intenţionat, "pentru Biba"). Aţipeşti de bine de rău, în patul ăla incomod, la "Etajul I" sau "Etajul II", agitat de ce va fi mâine şi cum vei putea face faţă un an şi ceva în lumea asta nouă şi kaki. Adormi, totuşi, gândindu-te acasă. Când...

 

Viaţă de biban. Adică Viaţa lui Berilă

 

"DEŞTEPTAREAAAAAA!!!!!!!. MAI STAŢI ÎN PAT?????" Goarna sună chiar la uşa dormitorului semnalul "Deşteptarea". Tu, cheaun de la nesomn, speriat de atâta gălăgie, nu mai ştii unde te afli, cazi din pat pe parchet, în capul tău cade cel de la "etajul superior" şi nu ştii ce să faci. Evident că unul din "bibani" mai doarme liniştit, "veteranul" smulge pătura de pe el, urlînd               "N-auzi, BĂĂĂ!!!! DEŞTEPTAREAA!"

 

Bibanul e biban...

 

Deja prietenul militar mai cu experienţă, din ziua precedentă, e alt om. E VETERANUL! Tu rămâi şocat de transformare. Băiatul de la ţară, blajin şi sfătos, tractorist la CAP şi cel mult cu profesionala la activ, ca studii, a devenit o brută cu ochii bulbucaţi, care stă crăcănat în mijlocul dormitorului, îmbrăcat super-regulamentar de zici că l-au decupat din "Viaţa Militară", mai puţin boneta trasă pe ochi, şi care urlă fără control. La fel e şi băiatul cu liceul făcut la "umanişti", cu care vorbeai de filme şi muzică străină. Începea viaţa ta de soldat. De biban. Nu încerca să-ţi aminteşti cronologic cum a fost, nu vei reuşi. Toată viaţa ta de biban nu are lună, zi sau oră. Toate zilele erau la fel, aşa că îţi aminteşti la vrac şi când povesteşti, începi cu "odată". Treptat-treptat şi pe pielea ta, aflai că tu eşti "Bibanul cu curu' roşu", cea mai dezgustătoare creatură din mediul militar şi nu numai, care exişti doar ca să-l serveşti pe vete­ran, ca să i te supui lui la orice oră din zi sau din noapte, cu orice. La "orice" fiind inclus chiar orice. Chiar şi ce o minte de om normal nu-şi poate închipui.

Pentru că "bibănia", judecând-o la rece, era, de fapt, o iniţiere, după toată regula, în lumea militară. O iniţiere după toate regulile. Ţi se oferea, timp de trei-opt luni, tot ce era mai rău, mai absurd, mai umilitor, mai ilogic, mai ne­omenesc din viaţa de militar român al patriei socialiste. Zi şi noapte, aproape non-stop. În mod sigur, se ştia de "procedurile" practicate asupra bibanilor şi la nivel înalt, dar nu conta asta. Soldatul trebuie călit şi învăţat cu greul şi privaţiunile. Dacă raportai vreun "abuz" al vreunui gradat, era, desigur chemat la raport de ofiţerul imediat superior şi era luat la 11 metri: "Păi bine, băi, caporale, ce facem aici? Ni se suie soldatul în cap? Are tupeu? Vine ăla să se plângă de tine? Vezi ce faci, coboară milităria din pod, scoate untul din ei, că de mai aud din astea îţi zboară macaroanele de pe umeri! 'Nţeles?"

Urmarea o bănuiţi singuri.

Aţi văzut filme din acelea americane cu "drill sergeant"-ul acela de la US Marines care urlă la 2 mm de gura ta iar tu trebuie să răspunzi, urlând şi tu, "SIR YES SIR!" la orice ar fi spus despre tine? Aţi văzut cum erau puşi să cureţe dormitorul cu periuţa de dinţi, cum erau puşi să facă zeci de "push-ups" şi cum alergau ei prin ploaie, arşiţă şi noroi, până nu mai puteau? Câţi nu aţi spus "dom-le, aşa nu se poate, păi eu în locul ălora îl spărgeam la nas de mult". Ei bine, noi am fi fost fericiţi să fi avut un sergent din acela. Pentru că el, drill sergeant-ul, îşi freca soldaţii doar pe teme strict militare şi de disciplină militară. La biban, nimic nu era bine. Dacă mergea încet, de ce mergea încet ("ce soldat, te crezi cu gagica la plimbare pe bulevard? Ia, pas alergător-MARŞ!"), iar dacă mergea repede, de ce mergea repede ("Unde te grăbeşti aşa, soldat? Cul-Cat!" "Păi m-a trimis tov sergent-major..." "CULCAT AM ZIS!!! Aşa te adresezi tu supe­riorului? Drieepţ! RAPORTEAZĂ!" "Permiteţi să raportez..., m-a trimis tov. sergent major..." "Aşa. Dă-mi o ţigară. Păi ştiţi..." "Culcaaat!" "Cum ţi-am spus, mă, să te adresezi?" "Permiteţi să raportez, nu am..." "Fă rost. Te descurci. Ai un minut să execuţi ordinul. EXECUTAREA!" "Permiteţi să raportez, dar tov ser­gent major m-a trimis..." "Beeyyyy Refuzi să execuţi ordinul??? Te ia mama dracului!! Culcaat!").

Bibanul trebuia să execute. PUNCT. Orice. Oricând. Puteai de exemplu, să execuţi lustruirea a 30 de perechi de bocanci de veterani ca să fie lună şi oglindă. Asta era ceva lux, că, până îi făceai, erai lăsat în pace. Puteai, la fel, să speli cu periuţa proprie şi pasta proprie de dinţi parchetul dormitorului, după ce veteranul arunca vreo 5-6 găleţi de apă pe jos (sau te putea pune pe tine să o faci). Puteai, adică aveai dreptul să-l serveşti la masă, ca la un restaurant de 3 stele şi să bagi şi nişte culcaturi pentru că marea lor distracţie era să-ţi ordone în acelaşi timp. Puteai            să-i cânţi înainte de culcare. Sau noaptea când venea muci din permisie. Puteai să faci ca vaca, ursul, calul, pisica şi câinele pentru distracţia proprie. Puteai să-l împrumuţi cu aparatul de ras şi să nu-l mai ceri înapoi. Puteai să-i cânţi la chitară (a ta), iar el să ţi-o spargă de pereţi. Puteai să îi dai din mâncarea primită de acasă şi să rămâi cu mai nimic. Puteai să mergi în coate şi genunchi pe holul ud pentru ca el să binevoiască a-ţi da scrisoarea primită de acasă (pe care o citise deja). Puteai să mai cureţi odată WC-urile ("femeia de serviciu ne-a plecat în concediu") pentru că ăla, veteranul dorea să se c+++e exact după ce ai terminat toată curăţenia. Puteai să vezi cum, la supliment, pentru bibani ajunge o conservă de peşte la nouă persoane şi o pâine la 18, spre deosebire de veterani care erau unul la o conservă şi doi la o pâine. Puteai să îl saluţi în pas de defilare în interior, de câteva ori, până era mulţumit, deşi regula­mentele interziceau pasul de defilare în interiorul clădirilor. Puteai să devii imun la orice insul­tă personală, la orice înjurătură, puteai să consideri urletele limbaj uzual de exprimare. Puteai să faci raliu cu valizele pe sub paturi. Puteai pescui cu şiretul în chiuvetă până prindeai peşte. Sau să goleşti chiuveta tot cu şiretul. Puteai să dai ture de platou "până la loc comanda". Puteai să spui care e AMT-ul. AMT aveau doar bibanii. Adică "Au Mai Trecut" zile de armată. Ei erau pe AMR (Au Mai Rămas). Puteai să cânţi imnul de stat, în picioare, la telejurnal, că aşa voiau ei. Puteai să fii imun la explicaţia lor referitoare la iniţialele Televiziunii Române - TVR. Ştiţi ce înseamnă? Nu ştiţi! "Toţi Veteranii în Rezervă/"Tilicarii Vor Rămâne". Puteai să devii imun la "control la valize", de unde ţi se confisca tot ce era periculos: ţigări, mâncare, cărţi nu. Puteai să spui că eşti un biban fericit când îi vedeai pe cei de la Infanterie cum spălau cu apă şi dero platoul asfaltat unde se făceau apelurile. Ce mai puteai? Ce nu credeai că poţi vreodată. Să dai 10 ture de platou (aveau un fetiş cu platoul ăla), pardon, să "bobinezi" fără a obosi. Sau să ai impresia că oboseala vine abia după 20 de flotări şi 50 de genoflexiuni. Puteai să dormi în două ore cât un civil în nouă, că "plantoanele 1 şi 3 sunt ocupate, tu alege!". Puteai să te dezbraci sau să te îmbraci în 14 secunde, cât dura lumina de la un chibrit. Puteai să fii bucuros că ai sectorul la WC şi nu pe scări. Puteai învăţa toate cântecele favorite ale veteranului, de care nu ştiai că există şi să le accepţi ca OK, pentru că tu luni întregi nu ai ascultat o muzică. Puteai împinge o autospecială în parcul auto, la volanul căreia era un "veteran" care uitase să tragă frâna de mână şi să reuşeşti asta.

În paralel cu toate astea, puteai să te şi pregăteşti ca soldat. Cul­mea, instruit de aceiaşi veterani. Interesant cum puteau trece de la buni specialişti în timpul progra­mului la bestiile de după... (va urma)

 

ATENŢIE! Fotografiile postate nu au legătură cu şi nu reprezintă niciunul din personajele despre care am vorbit aici. Sunt simple imagini din viaţa de soldat din perioada comunistă a României.






comentarii
4 comentarii

Unii cand incep sa imbatraneasca incep sa-si depene amintirile. De ce nu-si scriu memoriile?
gigi contra
12.08.2019 15:46
Hmmm... Baietii de azi (vorba bancului) nu mai fac armata, ei se penseaza si se epileaza. Redactore, oare cum s-ar fi comportat un veteran daca i-ar fi aparut un biban care ar fi aratat ca un dandy de azi: frezat, pensat, epilat? Merita un exercitiu de imaginatie.
@@@
15.08.2019 20:22
.... si s-a vazut la revolutie, mai ales in Sibiu, valoare cadrelor instruite astfel ....
marin puscas
16.08.2019 18:54
Asa-zisa revolutie de la Sibiu si din tara, desigur, a fost o cacealma... Nu acolo si-a dat masura profesionalismului armata romana...
@@@
17.08.2019 20:26
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia