logo
FITS
Amenzi de un milion de lei pentru condiţii precare de muncă

Din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, în prima jumătate a anului 2011, inspectorii de muncă sibieni au efectuat aproape 1700 de controale. Pentru deficienţele constatate, s-au dispus măsuri de remediere şi au fost aplicate 6.537 sancţiuni contravenţionale, din care 6.249 au fost avertismente şi 288 amenzi în valoare de 962.500 lei. În medie au fost aplicate 3,88 sancţiuni / control, susţine Francisc Szombotfalvi-Török, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu. Procentul de încasare a amenzilor a fost de 57,98% (167 amenzi încasate, în valoare de 227.500 lei). Totodată, au fost oprite din funcţiune 256 echipamente de muncă şi a fost sistată activitatea la 6 locuri de muncă. În paralel, în semestrul I al anului 2011, au fost înregistrate la inspectorat 31 petiţii în care se sesizau condiţii de muncă necorespunzătoare şi abateri de la prevederile referitoare la comunicarea şi cercetarea accidentelor de muncă. În acest interval, la ITM Sibiu s-au comunicat 96 de evenimente, 82 cu incapacitate temporară de muncă, 3 cu invaliditate, 9 soldate cu deces şi două evenimente colective. S-au înregistrat 50 de accidente din care: 24 cu incapacitate temporară, un accident mortal, 4 cu invaliditate şi 21 nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi încadrate ca accidente de muncă. De asemenea, în cadrul serviciului de supraveghere piaţă, îndrumare angajatori şi angajaţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au înregistrat şi eliberat 66 autorizaţii de funcţionare din punct de vedere al SSM.
În altă ordinde de idei, Serviciul de Consultanţă a răspuns la 86 de solicitări telefonice şi 108 la sediul instituţiei. Au fost oferite îndrumări referitoare la întocmirea dosarului pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, întocmirea instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă precum şi efectuarea instructajului de securitate şi sănătate în muncă pentru persoanele încadrate conform Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. (C.P.)



comentarii
1 comentarii

oare voi, acolo la ITM, aveti toti instructajul facut? nu cred. sunteti cei mai mari hoti!
un sibian
05.08.2011 09:45
Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia