Gorgandin  Domeniul Viticol Apold
logo
Apulum
Altarul de la Proştea Mare, în Palatul "Brukenthal"
Andra MARINESCU
1156 vizualizari
Altarul de la Proştea Mare, în Palatul
Altarul de la Proştea Mare este obiectul unei expoziţii în Sala de Artă Medievală, etajul I, a Palatului "Brukenthal", deschisă din, 10 decembrie, ora 10.
Altarul a fost reintegrat, în circuitul expoziţional permanent din Palatul "Brukenthal". Are o vechime de peste 500 de ani, fiind realizat în două etape distincte, prima în jurul lui 1480 şi a doua în jurul anului 1510. Reintegrarea altarului în expoziţia permanentă din Palatul Brukenthal este de o mare importanţă, mai ales că este pentru prima dată când sunt expuse toate panourile restaurate. Restaurarea lor a durat mai mulţi ani, date fiind starea precară de conservare a panourilor şi complexitatea operaţiilor executate în Laboratorul de restaurare-conservare al Muzeului Naţional "Brukenthal". "Grandiosul altar mai păstrează în prezent nouă din cele 11 panouri componente. În lipsa structurii sale de rezistenţă, a panoului central şi a perdelei, este posibilă doar o reconstituire virtuală a fostului altar şi o expunere arbitrară a părţilor rămase", a transmis dr. Daniela Dâmboiu, curatorul expoziţiei. Potrivit organizatorilor, restauratorii, Maria Manea şi Constantin Scărlătescu, au depus un efort migălos şi îndelungat, ca să dea viaţă acestui exponat. Între 2008-2009, cu reintervenţii parţiale în anul 2014, s-a finalizat restaurarea voleţilor laterali ficşi: "Iisus şi cei 10.000 de Martiri" şi "Martiriul Sf. Sebastian", opere ale meşterilor unui atelier din Mediaş, din jurul anului 1510. Anii următori... Cât despre restaurarea din anii 2010-2011, ea a inclus patru panouri dispuse câte două - faţă - verso - pe voleţii laterali mobili. Imaginile reprezentate, realizate într-un atelier medieşean din 1480, sunt "Naşterea lui Iisus", în registrul de jos al părţii interioare a voletului mobil din stânga, cu Sf. Valentin şi Sf. Antonie cel Mare pe verso şi "Închinarea Magilor", în registrul de jos al părţii interioare a voletului mobil din dreapta, cu Sf. Laurenţiu şi Sf. Ştefan pe verso. Anul 2014 a adus restaurarea panoului "Vizitaţia", cu reprezentarea Sf. Ecaterina şi Sf. Margareta pe verso, panou ce era situat în registrul de sus al voletului mobil din dreapta. În continuare, cele patru panouri pictate cu "Îngeri cântând la instrumente muzicale", realizate în jurul anului 1480, în Mediaş şi dispuse iniţial câte două de o parte şi de cealaltă a scrinului central, au fost restaurate încă din 2012, până în 2014. "Compoziţional şi iconografic, Altarul de la Proştea Mare reflectă influenţa atelierului în care a fost pictat renumitul Altar al Bisericii <> a Mănăstirii benedictine <> (Schottenstift) din Viena. Evidente similitudini se regăsesc în scenele Vizitaţia şi Închinarea / Adoraţia Magilor, realizate între ca. 1469–1480 de un pictor vienez, format în ambianţa flamandă sau germană, din regiunea de nord a Rinului", a mai spus curatorul expoziţiei. Cei care vor să viziteze expoziţia în întregime şi să îi cunoască povestea prin lucrarea de referinţă pentru arta gotică târzie transilvăneană sunt aşteptaţi la Palatul "Brukenthal" din Sibiu să vadă "Altarul poliptic de la Proştea Mare (Târnava). Configurarea programului iconografic în urma restaurării".




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

mcdonalds

Covoare

Respect Construct

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia