Tribuna
Alba Iulia 1 Decembrie 1918 – mântuirea neamului
Dr. Mihai RACOVITAN
2054 vizualizari
Alba Iulia 1 Decembrie 1918 – mântuirea neamului

Desfăşurate la cumpăna dintre epocile modernă şi contemporană, mişcările românilor transilvăneni din toamna anului 1918, îndeosebi ale celor întorşi de pe fronturile austro-ungare la terminarea războiului, au contribuit în mod direct la destrămarea vechii puteri politice şi de represiune locală. Se creau astfel, înainte de a se hotărî Unirea de la Alba Iulia, condiţiile instalării unei administraţii româneşti în multe sate şi oraşe, însemnând o etapă în drumul înfăptuirii unităţii naţionale.
Declaraţia din 12 octombrie 1918 (de la Oradea) a Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român, proclama independenţa naţiunii române din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, marcând totodată intrarea mişcării de eliberare a românilor în faza sa finală. Dreptul la autodeterminare a fost cerut de către partidul care a condus lupta naţională a românilor transilvăneni vreme de decenii şi a fost oficial prezentat de deputatul Al. Vaida Voevod la 18 octombrie în plenul Parlamentului de la Budapesta - afirmare clară în legătură cu viitorul românilor, făcută în numele naţiunii române din Transilvania. Declaraţia va fi temelia acţiunii românilor până la 1 Decembrie 1918.
În organizarea luptei naţionale din toamna anului 1918, se înscrie, cu importanţă majoră, formarea Consiliului Naţional Român Central (sau Marele Sfat Naţional Român), din reprezentanţi (pe bază de paritate) ai conducerii PNR şi PSD. A desfăşurat, din sediul din Arad, o dublă activitate, politică şi administrativă, cu sprijinul consiliilor naţionale locale şi al gărzilor naţionale - conducând efectiv viaţa politică din Transilvania. CNRC, la 9-10 noiembrie, a preluat puterea deplină de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească, cerând imperativ guvernului ungar transmiterea autorităţii politice, administrative şi militare. Eşuând tratativele de la Arad (13-14 noiembrie) cu delegaţia oficială ungară, care se crampona şi în acel moment de “integritatea Ungariei Mari”, CNRC pregăteşte în următoarele zile Unirea. Printr-un manifest “Către popoarele lumii” făcea cunoscut refuzul guvernului ungar de a ţine seama de revendicările juste ale populaţiei româneşti.
Despre demersurile românilor în direcţia realizării deplinei lor unităţi naţional-statale au fost încunoştiinţaţi şi conducătorii statelor Antantei şi opinia publică din ţările aliate - exprimându-se simpatia şi sprijinul pentru cauza românească. De un larg ecou s-au bucurat - datorită forţei care stătea în spatele lor - opiniile preşedintelui american W. Wilson, făcute cunoscute guvernului român prin intermediul secretarului de stat R. Lansing, la 5-6 noiembrie 1918: erau o schimbare radicală a concepţiei guvernului SUA despre realităţile din Austro-Ungaria şi aspiraţiile popoarelor acesteia.
La 15 noiembrie, după eşuarea tratativelor româno-ungare de la Arad, Marele Sfat al Naţiunii Române (CNRC) ia hotărârea, de mult dorită şi temeinic pregătită în octombrie-noiembrie, de a proclama, în cadrul unei Mari Adunări Naţionale, Unirea românilor transilvăneni, bănăţeni, crişeni şi maramureşeni cu Regatul Român. Alegerile de deputaţi - pe circumscripţii electorale - s-au făcut pentru prima dată prin vot universal, iar cei aleşi au primit şi o împuternicire, în scris, în care era exprimată voinţa alegătorilor de a se vota, în viitoarea Mare Adunare Naţională - Unirea cu România. Împuternicirile (credenţionalele) au avut valoare de drept şi ele conferă Hotărârii ce va fi luată un caracter de masă. Se adaugă apoi, cu o nouă forţă de voinţă naţională, ca acte independente, hotărârile oamenilor satelor şi oraşelor, toate parafate cu semnăturile lor şi transmise la Alba Iulia.
Pentru Marea Adunare Naţională, fixându-se data (1 Decembrie) şi locul, oraşul-simbol pentru români Alba Iulia, era chemată şi componenţa Marii Adunări şi elita clericală şi laică, reprezentând instituţii şi organizaţii ce au jucat un mare rol în viaţa politică şi spirituală a românilor. Dar, la Alba Iulia a fost chemat şi poporul însuşi, ceea ce dovedeşte o concepţie foarte clară despre ce trebuia să însemne Marea Adunare Naţională: o instituţie cu atribuţii parlamentare, larg reprezentativă, dublată de prezenţa mulţimilor venite în frunte cu elita lor locală.
Cum a decurs acea unică şi sublimă zi a istoriei noastre, se ştie prea bine. Cei 1228 de deputaţi ai naţiunii române prezenţi în Cazinoul din Cetate, înconjuraţi de o imensă mulţime fremătând în aşteptarea ei extrem de ordonată şi civilizată, aveau să asculte şi apoi să voteze cea mai responsabilă hotărâre din istoria românilor din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA