* Suntem în săptămâna a 34-a după Rusalii. Mântuitorul rosteşte Pilda Fiului Risipitor (Lc 15, 11-32), una din cele mai frumoase şi cunoscute pilde evanghelice. Mântuitorul tocmai avusese o discuţie aprinsă cu cărturarii şi fariseii pe drumul dinspre Galileea spre Iudeea. Încercase să-i convingă că trebuie să fie cu bunăvoinţă faţă de păcătoşii care se întorc la pocăinţă. Mulţi păcătoşi şi vameşi îl urmau şi îl ascultau. Cărturarii şi fariseii nu-i puteau suferi alături de ei pe aceştia şi cârteau. Ei credeau că Dumnezeu trebuie să ţină şi să-i preţuiască numai pe ei. Păcătoşii trebuiau repudiaţi. Ei nu înţelegeau de ce Iisus îi admitea în jurul său pe păcătoşi şi chiar mânca împreună cu ei. Nu înţelegeau de ce Iisus intra la păcătoşii care se întorceau de la păcatele lor. Iisus le-a spus multe parabole, pentru a-i face să înţeleagă acest lucru, prin care şi aceasta a Fiului risipitor, în care unul din protagonişti îi preînchipuia chiar pe ei. Se spune că un tată avea doi fii, iar cel tânăr a venit într-o zi şi i-a spus: "Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea". Apoi fiul a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a risipit averea, "trăind în desfrânări". După o vreme, după ce şi-a risipit averea, lucrurile au devenit grele, iar mirajul fericirii departe de casa părintească s-a risipit, iar tânărul şi-a dat seama că a greşit. Mai mult, a găsit puterea de a se ridica din starea de decădere în care se afla şi de a se întoarce la tatăl său, pentru a-i spune: "Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi". Tatăl, însă, l-a iertat de îndată şi a poruncit să se junghie pentru el viţelul cel gras şi toţi să se veselească, "căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat". Această atitudine a tatălui va stârni însă, indignarea fiului mai mare, care în tot acest timp i-a fost ascultător.
Prin această pildă, în cuvintele puţine şi simple, Mântuitorul ne spune că orice întoarcere de pe drumul păcatului e posibilă. Orice întoarcere însoţită de căinţă e primită de Dumnezeu şi e binecuvântată cu iertarea tuturor păcatelor. Prin intermediul ei, Mântuitorul a dorit să arate cât de mare e bucuria întoarcerii unui fiu rătăcit, în cer şi pe pământ. Fiul risipitor nu este decât un model spre încurajarea noastră, a păcătoşilor, că orice păcat pocăit se iartă. Pentru celălalt fiu este un avertisment că, atunci când eşti drept, să ai grijă să nu cazi din situaţia ta de drept, judecându-l pe cel păcătos sau judecându-l pe Dumnezeu, pentru că iartă pe cel păcătos!
* Miercuri, 18 februarie, calendarul creştin ortodox face pomenirea Sf. Leon, episcopul Romei. Acesta era de neam din Italia, s-a născut la Roma şi a fost crescut în spiritul învăţăturii creştine. A trăit pe vremea împăraţilor romani Teodosie cel Tânăr (408-450) şi Marcian (450-457) în Răsărit şi a lui Valentinian al III-lea (425-455), în Apus. Datorită dragostei sale pentru viaţa duhovnicească va fi hirotonit ca arhidiacon al Bisericii romane, iar după moartea papei Sixt al III-lea, a fost ales pe scaunul Bisericii din Roma (440), ca episcop, păstorind într-o vreme de mare furtună atât în Biserică, cât şi în lume. Imperiul Roman de Răsărit era tulburat de eretici, iar Imperiul Roman de Apus, lăsat pradă barbarilor.
Între faptele mari ale Sf. Leon este de amintit întâlnirea sa cu Attila, regele hunilor, spaima lumii şi biciul lui Dumnezeu. Văzând că acesta doreşte să pustiască Roma, Sf. Leon a mers în întâmpinarea acestuia, la Ravenna. Şi vorbindu-i cu cuvinte de Dumnezeu insuflate l-a prefăcut pe acesta din leu în miel şi astfel Attila a cruţat cetatea Romei. Mare sârguinţă a depus Sf. Leon şi pentru îndreptarea ereziilor din vremea sa, cea mai mare fiind erezia lui Eutihie care tulburase întreg Răsăritul. De la Sf. Leon ne-au rămas peste o sută de scrieri. A trecut la cele veşnice în anul 461.