logo
Activităţi de prevenire antidrog la Academia Forţelor Terestre şi la Avrig
Activităţi de prevenire antidrog la Academia Forţelor Terestre şi la Avrig

Studenţii militari din cadrul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” au primit, recent, vizita reprezentanţilor Departamentului Social al Arhiepiscopiei Sibiului şi ai Autorităţii Naţionale Antidrog care, cu prilejul Zilei Mondiale Anti SIDA, au susţinut o activitate de informare şi prevenire pe această temă în instituţia militară sibiană. 
Manifestarea a fost deschisă de preotul Nicolae Rusu, consilier la Departamentul social al Arhiepiscopiei Sibiului, care a oferit militarilor de la AFT o serie de puncte de reper sociale şi morale din învăţătura ortodoxă, ca şi un cuvânt de binecuvântare al IPS Laurenţiu,  Mitropolitul Ardealului. Reprezentantul Autorităţii Naţionale Antidrog, inspectorul principal de poliţie Lucian Ghidiu, a făcut referire, în cuvântul său, la faptul că drogurile şi comportamentul celor dependenţi de ele sunt factori care contribuie la răspândirea HIV/SIDA, iar inspectorul social Marius Talmaţchi a prezentat opinia Bisericii asupra modului în care trebuie ajutate persoanele infectate cu acest virus. La conferinţă au mai participat pr. dr. Călin Sămărghiţan, şi  cu trei studenţi ai Facultăţii de Medicină, care a tratat problena SIDA din punct de vedere medical.

„Nu comportamentelor de risc!” la Avrig

Anterior evenimentului de la AFT,  reprezentanţii Mitropoliei Ardealului şi ai Autirutăţii naţionale Antidrog au fost prezenţi în Avrig, la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr”, unde, în cadrul proiectului „Pentru o viaţă fără droguri” a avut loc o întâlnire cu tinerii elevi din acest liceu, grupată sub titlul „NU comportamentelor de risc!”. Despre de riscul consumului de droguri în rândul tinerilor, alternative la acesta, aspectele legislative ale fenomenului şi punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe au vorbit, alături de oaspeţii sibieni, prof. Marius Novac, directorul liceului avrigean şi preotul protopop Vasile Gafton. Activitatea a fost organizată de Liceul „Gheorghe Lazăr”, şi Centrul Cultural Misionar „Gheorghe Lazăr” din Avrig, împreună cu Departamentul Social al Arhiepiscopiei Sibiului şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu.  

comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica