logo
spartan
Acad. Ioan Aurel POP: "Un popor care are o elită bună este un popor salvat"
Adrian POPESCU
1067 vizualizari
Acad. Ioan Aurel POP:
Atunci când ai șansa de a purta un dialog cu acad. Ioan Aurel Pop, fie că exercițiul se petrece într-o aulă universitară, în redacţia unei reviste, pe terasa unei cafenele sau în foaierul unei săli de concerte, ești cuprins de o stare de fascinație. Academicianul prin tonul, prin linia oratorică didactică, te extrage din reperele timpului, din locația faptică și te atrage într-un univers elevat, fie că ești chemat sau nu, oferind o stare de beatitudine intelectuală. Așa aveam să ne simțim și în ”Cancelaria Facultății de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu”, unde președintele Academiei Române ne-a acordat acest interviu:

                                                                                                                         - Excelență, vă propunem un pelerinaj nu despre declinul civilizației educaționale, ci despre construcția acesteia prin prisma propriei biografii                                             
- Vă mărturisesc că în anii formării mele nu îndrăzneam să visez la culmi așa de înalte. În acei ani aveam un singur țel... să învăț cât mai mult și cât mai temeinic. Așa m-au sfătuit ai mei părinți şi ca atare le-am respectat povața. Am înțeles că în viață poți să te împlinești, să te realizezi  doar prin studiu - ”făcând carte bună”. Despre  responsabilitate şi performanță aveam să aflu mai multe  în anii petrecuţi la  "Liceul Teoretic - Andrei Șaguna" din Brașov. În primul ghidaj, un profesor ne-a spus: ”Călcați cu  mare băgare de seamă  pe aceste lespezi, căci sunteți pe urmele pașilor marelui Șaguna!”.  Am mărturisit cele auzite părinților iar reacţia lor a fost măgulitoare, chiar dacă erau oameni simpli. Mi-au oferit posibilitatea de a avea acces fără măsură la cărțile erudiților pe care doream să-i studiez.  

                                                                                                                                                                                                           - Imaginea lui Ianus, cel cu privirea spre trecut şi viitor, şi universul cărţilor v-a ţinut  companie pe traseul cetatea luminii versus Universitatea Babeş-Bolyai - templul luminii  versus Academia Română?


-  Fiecare dintre noi are șansa de a experimenta zi de zi calitatea de a fi om și de a urma  principiul liberului arbitru. În acest pelerinaj dinspre Universitate spre Academie, descrise metaforic de dumneavoastră, trebuie să ne raportăm permanent între trecut și viitor. Dacă Academia Română, este cea mai importantă instituţie de erudiţie, de consacrare, de cercetare şi de creaţie din această ţară, cetatea universitară este motorul unei comunități. Îndrăznesc să afirm că este un  for  care se dezvoltă în armonie cu orașul. Un exemplu ne este oferit de Cluj, un oraş care are 10 universități. Din acestea  șase sunt de stat. Universitatea Babeş-Bolyai este cea mai mare din țară. Dacă  adăugăm și vechimea, (prima fondare fiind consemnată în anul 1581) avem implicit şi "imaginea prestigiului" cumulat de acest mediu  universitar. Este un aspect care îți oferă  un mare confort intelectual, social și nu numai. Te simți părtaş la o experiență de cunoaștere de o  amploare specială, cum doar mediul intelectual o poate oferi. Mă refer atât la profesori cât și la studenți.  Fără această cetate academică Clujul  nu poate fi imaginat. Este o mirabilă simbioză pe care o prețuiesc. Poate, în nota acestei ecuații armonice, am  declinat dorinţa  Senatului UBB de a exercita în paralel prerogativele funcției de rector şi cele de președinte al Academiei Române.  

                                                                                             
- Din scripte, rezultă  că sunteți cel mai tânăr din cei 43 de președinți care au condus destinele  celui mai înalt for naţional de consacrare, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie. Tinerețea constituie un atu?                                                                                                                                                                        

- Depinde din ce punct de vedere privim lucrurile. Dacă analizăm din pespectivă seniorială am spune că această calitate îți oferă o anume autoritate, context în care ”tinerețea mea” ar fi un dezavantaj. Dacă privim aspectul din punct de vedere al energiei necesare pentru a duce la împlinire misiunile unei ”întreprinderi de acest gen” am spune că este un avantaj. În baza experienței acumulate, acum la cei 63 de ani împliniți, aș adăuga că tinereţea este în fond  o stare de spirit condiționată de o stare de sănătate. Aceasta din urmă  ne permite să  activăm sau nu în ritmul/pulsul  lumii.  Ca atare, în speța de față nu putem afirma că neatingerea pragului senorial ar fi un handicap sau un dezavantaj. Tema majoră nu constă în timpul tinereții sau al senioratului ci în misiunea de a reuni energiile Academiei Române pentru scopuri dorite de toţi, mai ales că ne aflăm în anul Centenarului Unirii. Academia a conceput o strategie de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani. Datoria mea este clară: să aplic tot ce decide Biroul Academiei, Prezidiul dar mai ales Adunarea Generală a forului nostru. Președintele Academiei Române nu este decât un umil servitor în slujba adevărului, în slujba cunoașterii și a științei. Eu mă consider primul  și ultimul între egali. Am atâtea de înfăptuit. Simt responsabilitatea nobilei misiuni  dar nu mă plâng. Președintele Academiei trebuie să urmeze voința membrilor Academiei Române. Toți suntem conștienți că împreună alcătuim o doză inegalabilă de înțelepciune.    

                                                                                                                                                                                   - Academia, pe lângă doza de înțelepciune mai deține și un patrimoniu consistent... dar  greu de întreținut.                                                                                                    

 - Este un obiectiv asumat de președintele Academiei Române. Instituția nu are încă un patrimoniu așezat. Dacă până în 1948 nu se confrunta cu o asemenea situație, în anul amintit instituția a fost  deposedată de valorile sale. Totul a fost confiscat. Ulterior Academia a primit spre folosință părți din propriul patrimoniu. Statul era singurul proprietar. Nici după 1989 situația nu a fost clarificată. Statul nu a retrocedat Academiei Române decât o mică parte din patrimoniul confiscat. Ca atare Academia a cerut în instanță drepturile sale sacre. Concomitent cu această dispută juridică Academia Română nu a avut posibilitatea de a întreține patrimoniul ei, de a restaura și de a reintroduce în circuitul public casele memoriale, bibliotecile etc. Probleme mari ne ridică acele proprietăți recuperate pe care le-am preluat într-un stadiu avansat de degradare. Prin toate demersurile sale Academia Română trebuie să reinstaureze încrederea în ea şi în celelalte instituţii ale statului pentru ca numele "România" să fie rostit cu mândrie, cum s-a întâmplat acum 100 de ani, când miracolul  românesc a uimit Europa prin Unirea cea Mare. Încrederea aceasta nu poate fi reinstaurată decât prin onestitate, adevăr, dreptate şi prin foarte multă bunătate.  

                                                                                                                                                      - Domnule președinte al Academei Române nu credeți că acest înalt for ar fi normal  să se implice în traseele dezvoltării aplicate din România, nu numai în cele teoretice?   

                                                                                                                                                                                                                     - Da...Academia trebuie să aibă un cuvânt de spus în problemele societății, în mersul bun al societăţii, în recâştigarea încrederii românilor în ştiinţă, cultură, educaţie, ca valori supreme ale reuşitei în viaţă. Marile probleme sunt nu numai culturale ci și politice, sociale, economice. În timpul regimului comunist Academia a fost obligată să tacă și să se supună. Şi atunci a avut oameni importanți, doar că acele personalități au preferat să se concentreze exclusiv pe domeniile de activitate. Acum trebuie să ne reîntoarcem la rolul inițial al Academiei, acel rol național și politic. Să nu uităm că acest for a creat unitatea națională înainte de a fi existat pe hartă. În 1866 primii membri  proveneau din provincii aflate sub stăpâniri străine. Aceste personalităţi din : Basarbia, Maramureș, Crișana, Transilvania, și din Banat  au creat unitatea înainte de 1918. Ca atare, Academia Română are  nu numai o responsabilitate față de națiune ci și obligația de a interveni în marile probleme ale acesteia, pentru a arăta și a conduce poporul spre calea cea dreaptă. Un popor care are o elită bună este un popor salvat, altfel riscă să rătăcească fără orizont, la voia conducătorilor rătăcitori.   

                                                                                                                    - Din discursul susținut în  Aula  Facultății de Teologie am reținut  două intervenții.Prima viza  documente de arhivă care țin de rădăcinile noastre, iar a doua reitera testamentul lui Emanuil  Gojdu.  

                                                                                                                                                                                   - Identitatea ține de limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, straie, pământ și cer etc. Sunt popoare unde naționalitatea se confundă cu cetățenia  dar mai toate popoarele se raportează la identitatea lor, neostentativ.  La rândul nostru avem nevoie de identitate națională. În acest sens continuă cercetările întreprinse prin bursieri în diferite arhive din Europa fără să uităm de arhivele Vaticanului. Academia încurajează şi susţine acele teze de doctorat care au ca scop valorificarea acestor izvoare.  În ce privește Fundația Gojdu ( n.a. înfiinţată prin actul testamentar din 4 noiembrie 1869) am precizat că  sunt implicat în activităţile acesteia. Așa cum știți prima reprezentanţă a fost aleasă în 1870, între membrii ei aflându-se şi mitropolitul Andrei Şaguna. În 1996, din iniţiativa ierarhilor ortodocşi din Mitropolia Ardealului şi Mitropolia Banatului şi cu sprijinul mitropolitului Antonie Plămădeală, Fundaţia Gojdu şi-a reluat activitatea, având sediul la Sibiu. Eu cred că această moștenire nu se poate prescrie. Nimeni și nimic nu poate să încalce documentul  testamentar.  Testamentul făcut de marele om de cultură și om politic Gojdu a fost lăsat cu singur scop  "grija faţă de națiunea română din Ardeal și Țara Românească". Națiunea beneficiară  trebuie să țină cont şi să respecte dorința lui Gojdu. Testamentul trebuie îndeplinit întocmai  cu sprijinul Bisericii și cu susţinerea factorului politic – Statul Român. Și Academia Română va  fi  stăruitoare în acest demers juridic pentru a se  împlini întocmai textul testamentar.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
artmania
Licitatie publica

accentmedia