Tribuna
A reînceput şantierul din Piaţa Huet!
A reînceput şantierul din Piaţa Huet!

Ca să vezi, înainte de începerea Summitului de la Sibiu, şantierul de la Biserica Evanghelică din Piaţa Huet devenise, la un moment dat, inexistent, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat acolo. Materialele scoase din interior, plus materialele de construcţie, aşezate unele peste altele, au dispărut subit, iar câţiva oameni cu instrumentarul specific curăţau de zor locul. La un moment dat, totul devenise lună-stele, de parcă nimic nu ar fi avut loc acolo. Nu se făcea ca în buricul Summitului, sub ochii presei străine, a staffurilor de tot felul şi a liderilor Uniunii, să arăţi că la Sibiu se lucrează, că doar nu e Parisul cu Notre Dame-ul său, ci ditamai Hermannstadt-ul. Deci multă vreme acolo a fost super curat. Dar farmecul Summitului s-a dus (mai puţin îngrădirile din Piaţa Mică, şi treaba a revenit la normalul ei: şantierul a reînceput.

Şi iar avem garduri, materiale puse la modul „random” peste care plouă frumos sau nu. În funcţie de cât acoperă folia de nylon, plus nişte gropi superbe, din care mai apar (dacă nu ne face feste ochiul), fragmente de oase care pot să NU fie de la capre, oi şi berbeci.

Ca o concluzie, având în vedere că de la ultima noastră vizită lucrările au progresat vizibil, aşteptăm cu drag „summit”-ul acela promis cu privire la „ce s-a mai descoperit şi ce s-a mai făcut la Biserica Evanghelică. Pentru că, nu-i aşa, a promite e nobil...







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA