Tribuna
80 de liceeni participanţi la "Champions United": ”Noi suntem schimbarea!”
Liuba STARII
1119 vizualizari
80 de liceeni participanţi la
80 de liceeni cu performanţe deosebite la nivel naţional şi internaţional din toată ţara s-au întâlnit în perioada 2-8 septembrie, la Sibiu şi Braşov, la cea de-a şasea ediţie a "Champions United".

 

Ei fac parte din "Creatori de viitor", o comunitate construită începând cu anul 2014 de Asociaţia "11even" , care a depăşit 500 de membri, unii dintre ei ajunşi între timp studenţi sau absolvenţi ai unor universităţi de top din Europa şi SUA.

 

“Pe lângă sesiuni şi ateliere de leadership şi antreprenoriat, elementul central al celor şapte zile de 'Champions United' l-au reprezentat sesiunile 'TransForm', în care i-am pus pe participanţi - 'creatorii de viitor', faţă în faţă cu 'creatorii de prezent' - oameni care pot să fie un model viabil pentru ei, cu valori autentice. Astfel, i-am avut alături de noi pe Simona Ciff, doctor în ştiinţele educaţiei, psiholog, trainer şi speaker educaţional, blogger, membru fondator al conceptului 'Adventure Life'; Ioana Ciuban, preşedintele Asociaţiei 'Este Film' şi directorul Festivalului 'Este Film'; Claudiu Butacu, co-fondatorul platformei 'EFdeN'; Anabela Luca, fondator 'AdLemonade'; Marian Ruben, CEO 'UtilBen'; Michael Bulzan, director regional pentru Europa şi Asia Centrală la 'Duke University;; Părintele Constantin Necula, doctor în teologie", spun organizatorii.

 

De ce să aleg România?

 

Unul din evenimentele cheie ale evenimentului a fost reprezentat de dezbaterea “De ce să aleg România?”, organizată împreună cu Universitatea “Lucian Blaga din Sibiu”. Asistaţi de invitaţi speciali (Ileşan Daniela Florentina, profesoara care şi-a calificat elevii în faza finală a Olimpiadei Geniilor; prof.iniv.dr.ing. Ioan Bondrea, rectorul ULBS; Michael Bulzan, antreprenor; Cristian Valentin Cişmaru, fondator al Asociaţiei “My Transylvania”; Erwan Joliff, un francez stabilit în judeţul Braşov, la Cobor, unde a înfiinţat o unitate de pompieri voluntari) tinerii au listat argumentele pro şi contra rămânerii în ţară. După o dezbatere extrem de interesantă, în topul argumentelor de a-şi construi o carieră în străinătate s-au evidenţiat: oportunităţile pentru vârfuri, schimburi de idei, centrele de cercetare dezvoltate. Surprinzătoare şi emoţionante au fost, însă, argumentele pe care le-au pus pe lista “de ce să rămân în România”. Răspunsul tinerilor a fost: ”noi suntem schimbarea”.

 

Ce au spus creatorii de prezent despre creatorii de viitor

 

"Nu mă pot abţine de la a folosi superlative când vorbesc despre ei. M-au fascinat pur şi simplu! Mult bun simţ, implicare maximă şi creativitate, capacitate foarte bună de comunicare, viziune şi visuri mari, determinare, inspiraţie, sensibilitate şi autenticitate. Nişte lideri! Au fost denumiţi creatorii de viitor. Extraordinar de tare mi-a plăcut cum sună expresia şi chiar li se potriveşte", a povestit Cătălin Stoica, coach şi trainer.

 

”Am acceptat invitaţia de a mă implica în proiectul Asociaţiei '11even' în pofida impresiei că descrieri de tipul 'Creatori de viitor' şi 'Champions United' sunt mai degrabă hiperbole mobilizatoare decât proiecţii realiste. După câteva ore petrecute în compania tinerilor prezenţi acolo, m-am răzgândit. Faptul că aceşti campioni vor juca un rol activ în crearea viitorului românesc şi european mă face să fiu mai încrezător în şansele noastre – şi mă obligă, o dată în plus, la implicare, inclusiv prin investirea în vârfurile generaţiei care îmi urmează”, a mărturisit Michael Bulzan, antreprenor şi director regional pentru Europa şi Asia Centrală la „Duke University”.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

casino

CibinFEST

Lansare proiect Cod SMIS 126210

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia