logo
33 de asistenţi sociali din Sibiu, nominalizaţi în Gala Naţională de Excelenţă
33 de asistenţi sociali din Sibiu, nominalizaţi în Gala Naţională de Excelenţă
Cea de-a V-a ediţie a Galei Naţionale de Excelenţă în Asistenţă Socială va avea loc marţi, 20 martie, la Ateneul Român din Bucureşti. Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială 2018 urmăreşte punerea în valoare a profesiei de asistent social şi premierea progreselor realizate în cele peste două decenii de la reconstruirea sistemului de asistenţă socială.

"Pilon de bază al sistemului naţional de asistenţă socială, judeţul Sibiu participă şi anul acesta la eveniment cu 33 de nominalizări, printre care sunt asistenţi sociali, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ai autorităţilor locale, jurnalişti implicaţi în campanii sociale. Votul sibienilor este foarte important pentru intrarea participanţilor în finală, pentru că reprezintă o fază de jurizare a activităţii, şi, este singurul mod de a recompensa la nivel naţional, performanţa lor", spune Valeria Guliman, preşedintele CNASR-Structura Teritorială a judeţului Sibiu.

În perioada 19-26 februarie, eforturile şi implicarea celor nominalizaţi pot fi apreciate printr-un vot online pe site-ul dedicat Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială, http://poll.cnasr.ro/.

" apreciem, aşadar, într-un efort comun, discreţia muncii lor, dar totodată să recunoaştem, tot într-un efort comun, performanţa şi să o încurajăm", mai spune Valeria Guliman.

Printre nominalizările din judeţul Sibiu se numără DGASPC Sibiu pentru premiul „instituţia anului”, Mariana Rusu, de la SOS – Satele Copiilor Cisnădie pentru premiul “Asistentul Social din domeniul protecţiei copilului” şi Sucursala Sibiu a CNASR pentru premiul “Cea mai activă sucursală a CNASR”.

Liuba STARII





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

jidvei

marquardt

sibiul de odinioara

omirom

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia