logo
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XXVII):
Marius HALMAGHI
2403 vizualizari
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XXVII):
Jurnalismul este un monolog ... Neînfrânata presă acaparează minţile şi inimile, ... - Presa învinge prin convingere!

Continuăm reproducerea din lucrarea “Mitropolitul ANDREIU baron de ŞAGUNA ...”  –: «În această adunare naţională  (n.r. Sibiu din 16/28 decembrie 1848), pe  lângă un nou protest contra unirii Ardealului cu Ungaria şi repeţirea postulatelor cuprinse în programul din 3/15 Mai, s’a mai cerut desfiinţarea guvernului din Cluj, confirmarea comitetului românesc în permanenţă, cumpărarea a 50000 de puşti în socoteala naţiunii române, înarmarea unei garde mobile, compuse din 15000 de Români, şi dreptul de a se organiza politiceşte şi naţiunea română, alegându-şi un şef politic.» Evoluţia conflictului în Ungaria şi Transilvania s-a accelerat. O mică victorie în 29 septembrie a ungurilor a fost abil exploatată de Kossuth, acesta reuşind să atragă de partea revoluţiei, peste 600 de ofiţeri din armata comună austriacă. Nemulţumit de activitatea Comitetului Naţional Român, Kossuth a ameninţat, afirmând că dacă nu se vor supune: «se va porunci ungurilor şi secuilor, să se ridice şi ca viforul să măture orice goz nemulţumitor, care se ridică împotriva libertăţii patriei sale:  Din Octomvrie începe acum a se deslănţui cu toată furia răsboiul civil în Ungaria ca şi în Ardeal, unde clocotiau atâtea patimi, unde atâtea deosebiri naţionale şi sociale se ciocniau în capete. Are dreptate Sigismund Kemény afirmând, că „în secolul al XIX-lea cea mai mare revoluţie a Europei a fost cea maghiară, pornită în direcţie naţională ca toate mişcările, câte s’au ivit în chip extraordinar între anii 1815-1848. Niciodată n’au avut popoarele diferite ale vre-unui stat sdruncinat, ocazie mai potrivită, decît la noi, de a-şi răsbuna toate nemulţumirile. Tendinţa spre întregirile etnografice, spre cârmuirea autonomă a fiecărui popor, şi spre desfacerea totală din vechile legături ale statului, nicăiri nu s’a putut desfăşura mai cu îmbelşugare, decât în patria noastră (...)»

Istoria Transilvaniei trebuie să analizeze simultan trei revoluţii: română, maghiară şi săsească. În “Istoria Imperiului Habsburgilor (1273-1918)”, autorul Jean Bérenger prezintă  “Epoca lui Metternich” bântuită de vântul schimbării al reformelor progresiste, susţinut de intelectuali şi meseriaşi, existenţa monarhiei fiind pusă sub semnul întrebării de trei naţiuni: ungurii cehii şi italienii. Foarte puţin amintiţi românii în perioada dintre 1815 (înfrîngerea lui Napoleon) şi 1848  numită şi “Epoca lui Metternich” (Klemens Wenzel Nepomuk Lothar von Metternich-Winneberg zu Beilstein, om de stat, ridicat în 1813 la titlul de principe, el conducând faptic imperiul austriac). Era cunoscut ca un conducător inflexibil, conservator ce promova conceptele de “linişte şi stabilitate”, noţiunile de “libertate şi parlamentarism” asociindu-le cu “boală, vulcan, incendiu şi revoluţie”. Principiile cancelarului austriac au fost: “centralizare, germanizare şi catolicizare”.

În 1834, manifestul “Europei tinere” al publicistului şi omului politic Giuseppe Manzzini (1805-1872), membru al mişcării revoluţionare secrete a “Cărbunarilor” a justificat mişcarea “Giovane Italia” (Tînăra Italie), înfiinţându-se la Berna mişcările “Tînăra Germanie” şi “Tînăra Polonie” cu motto: “libertate, egalitate, umanitate”, acestea unindu-se sub numele de “Tânăra Europă” sau “Noua Europă”, mişcare care milita pentru o Europă fără monarhi. Ideile lui Manzzini l-au cucerit pe marele Giuseppe Garibaldi, care era însufleţit şi de cuvintele lui Emile Barrault: «Un om care, făcându-se cosmopolit, adoptă întreaga omenire ca patrie şi îşi oferă spada şi sângele tuturor popoarelor care luptă contra tiraniei, este mai mult decât un soldat, este un erou». Italienii divizaţi în 7 state aristocratice prin Congresul de la Viena, au proclamat republica la Milano, Veneţia şi Roma, febra mişcărilor revoluţionare începând din 1847 prin mari manifestaţii anti-austriece. Populaţia refuza să cumpere tutun pentru a nu mai contribui la administraţia imperială austriacă. Luptătorii pentru unitatea şi independenţa Italiei strigau: “Italia se va făuri singură” (“Italia farà da sé). Opinia publică piemonteză influenţată de publicistul Cavour, cerea - în “Rissorgimento” (“Renaşterea Italiei”) - “război, război fără întârziere”. Reprimarea mişcării revoluţionare din nordul Italiei a făcut-o felmareşalul boemian Josef Radetzky (n. 1766, Trebnice, Boemia - 1858, Milano) la Custozza (1848) şi Novara (1849). Dacă în 1799, a primit Ordinul Maria Terezia în grad de cavaler, după Custozza a primit acelaşi ordin în grad de mare cruce, iar compozitorul Johann Strauss i-a compus în onoarea sa celebrul marş al lui Radetzky (Radetzkymarsch). Războaiele pentru independenţa şi unitatea Italiei au continuat, unificarea Regatului Italiei fiind proclamată în 1861, principalul artizan fiind Garibaldi, acesta primind titlul de “primul franc-mason al Italiei”. Garibaldi a fost un revoluţionar în toate domeniile, luptând şi împotriva clerului: «Dacă s-ar naşte o societate demonică care să lupte contra despoţilor şi preoţilor, eu m-aş înregimenta în rândurile ei».

Impactul presei era cunoscut de curtea imperială vieneză, aceasta emiţând încă din 1793 o înaltă dispoziţie: «Nu ar fi rău deloc, dacă scriitorii de gazete cât şi învăţaţii din ţările de coroană şi din afara lor ar fi stimulaţi, pe sub mână, prin asigurarea unor recompense cuviincioase, să prezinte cu abilitate şi în culori vii nefastele consecinţe ale revoluţiei franceze, pe care să le înveşmânteze într-o manieră populară, uşor de priceput de către oricine” (Ela Cosma, Presa săsească şi revoluţia în Transilvania 1848). În 1819, se făcea constatarea  «În timpul negocierilor de la Karlsbaden ziarele şi broşurile cauzară multe neplăceri. “Neînfrânata presă acaparează minţile şi inimile, distruge principiul autorităţii şi îi transformă pe oameni în nişte exaltaţi”. Să revedem opinia «unuia dintre istoricii jurnalismului, Robert Prutz: “Jurnalismul ne aduce la lumină opinia publică a secolelor trecute. (…) Jurnalismul este un monolog pe care timpul îl poartă cu sine însuşi. Este cotidiana autocritică, căreia timpul îi supune conţinutul său, este totodată jurnalul în care timpul schiţează notiţe fugare, imediate asupra istoriei sale curente”. Aceste idei, enunţate la 1845, în ajunul revoluţiei, exprimă limpede conştiinţa puterii deţinute de presă.» Nu este de neglijat opinia celui mai mare intelectual umanist sas, Ştefan Ludwig Roth, care «recunoştea faptul că, alături de armată şi bani, presa reprezintă o forţă mondială. “Cine se priceapă să slujească de unul din aceste/elemente/, exercită o dominaţie asupra oamenilor. Presa învinge prin convingere, forţa militară prin spaimă, iar banii prin lipsa de moralitate. Să fii înfrânt cu ajutorul banilor este o ruşine, celui ce te învinge prin forţă trebuie să i te supui, dar să fii înfrânt prin puterea convingerii este o glorie.”»

În Transilvania cea mai însemnată editură a fost cea condusă de familia Hochmeister: «Primul ziar politic al marelui principat, „Siebenbürgen Zeitung” (1784-1787) a fost editat la Sibiu de către Martin Hochmeister (1740-1789), întemeietorul de fapt al presei ardeleneşti şi proprietarul primei librării permanente din Ardeal. (...) Lui Martin Hochmeiser, îi urmară ca editori ai ziarului Martin Hochmeister Fiul (1767-1837), apoi (din1840) Thoedor Steinhaussen. Martin Hochmeister Fiul fondă primul ziar maghiar din Ardeal, „Erdélyi Magyar Hir-Vivö” (1790-1791). El deschise la Cluj o filială, pe care o vându în 1809 gimnaziului catolic din localitate.».

Editura Hochmeister a luat naştere «în timpul reformelor iosefinice, dar îi va supravieţui şi regimului lui Metternich (1809-1848), în pofida asprei sale cenzuri şi a măsurilor de centralizare.» (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia