Tribuna
2018-anul tribuniştilor (XI): Acordul definitiv Gojdu!
Marius HALMAGHI
1478 vizualizari
2018-anul tribuniştilor (XI): Acordul definitiv Gojdu!
Valahii, ca un roi de albine care fac mierea în crăpăturile stâncilor – „opera înţelepciunii” şi "Atlantida aromânilor”!

Acordul definitiv privind problema Fundaţiei Gojdu", încheiat după “negociaţiuni directe la Sibiu”, în perioada 1924-1930, apărea în Monitorul Oficial nr. 108 din 13 mai 1938; regele României “Carol al II-lea, Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională” ratifica “învoiala între România şi Ungaria privitoare la lămurirea definitivă a afacerilor Fundaţiunii Gojdu, semnată la Bucureşti, 27 Octomvre 1937”. Prin acel Acord au convenit ca: «I. Ungaria va preda României, în cele treizeci de zile care vor urma intrării în vigoare a acordului de faţă, întregul patrimoniu al Fundaţiunii Gojdu care se găseşte pe teritoriul Ungariei, cu toate drepturile şi obligaţiunile aferente (…) II. În virtutea Acordului de faţă, Fundaţiunea Gojdu se va bucura de toate drepturile unei persoane morale străine în Ungaria. III. Considerând că în urma stipulaţiilor Acordului de faţă, Fundaţiunea Gojdu va înceta să existe ca fundaţiune ungară, şi (…) cele două Părţi Contractante au hotărît ca România să predea Ungariei, într-un timp de 30 de zile după intrarea în vigoare a Acordului de faţă, o sumă de pengo îndestulătoare pentru înfiinţarea unei noi fundaţiuni care va fi numită “Fundaţiunea de burse de studii a românilor Greco-orientali din Ungaria” (…) IV. Acordul de faţă constituie ultima orînduire a afacerilor, privind Fundaţiunea Gojdu (…) De asemenea supuşii unguri de limbă română şi de religiune Greco-orientală nu vor putea reclama nimic nici împotriva Fundaţiunei Gojdu, nici împotriva Statului ungar, în numele acestei Fundaţiuni. V. (…) Acordul va intra în vigoare 15 zile după schimbul ratificărilor. Făcut la Bucureşti în două originale, la 27 octomvre 1937. I. Lapedatu, Aurel de Egry.». La Acord era ataşată şi “Lista Bunurilor Fundaţiunii Gojdu, care se găsesc pe teritor ungar”: «I. Activ: I. Imobile: a) Clădirea Nr. 13, Kiraly utza Nr. 10.969 al cărţii funciare a Ppestei, malul sting Nr. topograpfic 34200, b) Clădirea nr. 16, Dob utza Nr. (…); c) Clădirea nr. 8, Hollo utza Nr. (…) 2. Sume de bani (…) 3. Efecte (…) Titluri ale împrumutului ungar de război (…), 5. Arierate, 6. Obiecte felurite (…): II. Pasiv. (…) » 

Al doilea tezaur după cel de la Moscova, ca valoare şi însemnătate este pierdut? Detaliile acestui acord se cunosc, dar nu a fost pus în aplicare niciodată, de niciun guvern al Ungariei. Prin declararea anului “2020 - Anul Omagial Gojdu”, România poate relua toate demersurile privind recuperarea acestui tezaur, moştenirea unui român vizionar, care printr-o imensă generozitate a dorit să sprijine elita intelectualităţii române. Emanuil Gojdu reprezintă una din cele mai proeminente personalităţi ale comunităţii româneşti din Budapesta, ce face parte din galeria marilor personalităţi ale comunităţii aromâne, care au părăsit munţii Pindului şi s-au afirmat în capitalele imperiului.

Din această elită a aromânilor, alături de Emanuil Gojdu şi prietenul său mitropolitul Andrei Şaguna, pot fi enumeraţi o pleiadă întreagă de personalităţi, remarcabile în toate domeniile. Toţi erau originari din cel mai important centru al aromânilor, oraşul cunoscut după numele aromânesc Moscopole, în traducere: “oraşul oierilor” (în greacă - Moschopolis, macedoneană – Moskopole, sârbă – Moskopolje), azi un mic sătuc din sud-estul Albaniei, cunoscut sub numele albanez Voskopojë (Voskopoja). Situat în munţii dintre Grecia şi Albania, oraşul era la 1760, cu 60.000 de locuitori, cel mai important din Balcani (după Constantinopol). În anii de glorie ai oraşului Moscopole, Budapesta avea 54.200 locuitori, Bucureştiul doar 30.000, iar Atena numai 10.000 de suflete, în timp ce Constantinopol (actualul Istambul) avea 570.000, Viena – 175.460, iar Veneţia – 140.000. Zestrea oraşului, construită în timp, era mare: 12.000 de case de piatră, 72 de biserici, bănci, prima tipografie din Balcani şi universitatea “Noua Academie” (sau “Hellènikon Frontistérion”, fondată la 1744). La 1770 apărea - la Moscopole - primul dicţionar al celor 4 limbi balcanice moderne (greaca, albaneza, aromâna şi bulgara), opera lui Daniel Moscopolites. Descrierile oraşului situat la 1.150 metri înălţime, pe malul lacului Ohrid (o mare vlahă) îl prezintă ca pe un oraş modern, cu case cu etaj şi verandă, având acoperişuri de ţiglă şi apă curentă şi canalizare. O legendă păstrată cu grijă de toate generaţiile relatează existenţa unui apeduct (acoperit cu ceramică) prin care curgea laptele proaspăt muls de la oi, până la centrul de prelucrare. 

     În lucrarea coordonată de istoricul aristocrat, Neagu Djuvara (aromân de origine), „Aromânii-Istorie. Limbă. Destin.”(1996), acesta îşi prezenta ascendenţa: «În epoca modernă, aromânii ne apar în principal grupaţi în jurul munţilor Pindului, cu ramificaţii în Thesalia, Epir şi Albania. Dacă continuau să crească mari turme de oi, se îndeletniceau de asemenea şi cu comerţul şi industria, iar târgurile lor erau din cele mai prospere din Balcani, unele devenind chiar importante centre de artizanat şi de comerţ. La începutul secolului al XIX-lea, Pouqueville – comparând într-un mod avantajos aşezările lor cu cele ale turcilor şi albanezilor – va spune despre „valahi” că sunt ca un roi de albine care fac mierea în crăpăturile stâncilor. (...) În cântecul lui Floros (...) datat de Legrand din 1750, (...) soţia lui Floros, în timp ce-i pansa rănile, îl mustră fiindcă a coborât din munţi: „Nu ţi-am mai spus o dată, Floros, nu ţi-am spus de trei şi cinci ori că ţi-e bine în munţi (...) În şesuri locuiesc sclavii, cei ce s-au supus turcilor; în munţi însă stau armatolii, armatolii şi clephtii” ... (Legrand, 1874: 87) Aceasta fiind ambianţa printre muntenii din nordul Greciei, nu este de mirare că Veneţia să se fi dus să recruteze aliaţi printre ei.» (sursa: cap. „Diaspora aromână în sec. XVIII şi XIX”)

Aurul şi bogăţia vlahilor din Moscopole, au făcut vestită cetatea din Balcani, generând invidie, dar şi o campanie fanatică de jafuri ale bandelor otomane. Într-o campanie de numai două decenii (între 1769 – 1788), trupele albanezilor musulmani (conduşi de Ali Paşa) au reuşit să distrugă complet localitatea, căzând pradă flăcărilor renumite biblioteci şi biserici ortodoxe. Marele exod a creat mişcarea naţională aromânească, emigraţia spre marile capitale europene aducându-i în contact cu românii transilvăneni din imperiu şi ajungând înfocaţi apărători ai drepturilor acestora. Moştenind toate legendele oraşului Moscopole – supranumit şi „Atlantida aromânilor” – ei au dus mai departe „opera înţelepciunii” prin învăţăturile ce îndemnau la învăţarea limbii materne: «Acceptă lumina aceasta puţină, spre folosul copiilor noştri, căci cred că de mult îţi era dor să vezi acest început pentru neamul nostru, ca uşor să priceapă copiii aceea ce cu pierdere de multă vreme şi cu greutate o pricep în altă limbă» (Constantin Ucuţă). Aromânii nu uită versurile vechiului cântec: “Blestem mare s-aibă-n casă/ Cari di limba lui s-alasă”. Câţi sibieni mai ştiu că în cimitirul “bisericii din Groapă” se păstrează mormintele (monumente istorice) ale primilor aromâni ajunşi în Sibiu: Meletie (ultimul paroh al Capelei Greceşti), Hagi Constantin Popp (d. 1808) – ctitorul bisericii, şi primul episcop ortodox român, Vasile Moga (1774, Sebeş-1845), numit de împăratul Austriei, la 1810. Păstorind Transilvania ortodoxă (34 de ani), episcopul Vasile Moga făcea parte dintr-o lungă serie, formată din 22 de clerici, înscriindu-se în linia maternă a marelui filozof Lucian Blaga.  Născut la Lancrăm (1895), Blaga a urmat teologia la Sibiu şi Oradea (licenţa în 1917), recunoscându-şi originea aromână în memoriile sale: “Hronicul şi cântecul vârstelor”, apărute postum, în 1965. (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

Sibiul de odinioara

fmct

Comunicat de presa smart city parking

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia