logo
20 oameni au murit în accidente de la începutul anului! Poliţiştii ies în stradă
20 oameni au murit în accidente de la începutul anului! Poliţiştii ies în stradă

Săptămâna aceasta, poliţiştii sibieni vor intensifica acţiunile de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere. De asemenea, având în vedere derularea Proiectului EDWARD susţinut de Comisia Europeană prin Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa – TISPOL, pentru Ziua europeană fără decedaţi în accidente rutiere, în ziua de 21 septembrie vor fi desfăşurate activităţi în scopul atingerii acestui obiectiv.

Principalele obiective ale acţiunilor sunt combaterea neacordării de prioritate pietonilor şi autovehiculelor, impunerea respectării normelor rutiere de către pietoni, respectarea normelor rutiere de către biciclişti şi impunerea respectării regimului legal de viteză.

Luni, în 18 septembrie, poliţiştii au avut acţiuni pe linia combaterii neacordării de prioritate pietonilor şi autovehiculelor care au drept de trecere.

Ziua de marţi, 19 septembrie, este dedicată combaterii abaterilor săvârşite de pietoni, insistându-se, în mediul rural, pe prevenirea prezenţei/deplasării pietonilor pe partea carosabilă, iar în mediul urban, pe prevenirea traversării neregulamentare.

Etapa a III-a, ziua de 20 septembrie, îi are în atenţie pe biciclişti.

Etapa a IV-a, ziua de 21 septembrie este declarată  Ziua europeană fără decedaţi în accidente rutiere. Astfel, timp de 24 de ore, se vor organiza acţiuni preventiv – reactive, în sistem integrat, pe toate categoriile de drumuri care prezintă risc crescut de accidente, precum şi pe principalele ieşiri / intrări din localităţi.

Etapa a V-a, perioada 22 – 24 septembrie, este dedicată prevenirii şi combaterii conducerii autovehiculelor cu viteză excesivă sau neadaptată.

În perioada 1 ianuarie  - 10 septembrie 2017 au avut loc, în Sibiu, 132 de accidente grave soldate cu 20 de persoane decedate şi 136 de persoane rănite grav. Principalele cauze generatoare au fost viteza neregulamentară sau neadaptată condiţiilor de drum ori viteza excesivă: 28 de accidente soldate cu decesul a două persoane şi rănirea gravă a altor 30 de persoane; indisciplina pietonală: 15 accidente soldate cu decesul a 5 persoane şi rănirea gravă a 10 persoane; şi neacordarea priorităţii autovehiculelor, 15 accidente soldate cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a 15 persoane.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica