Tribuna
PNL
Buchta, din nou probleme la gleznă
Cosmin PRIŞCĂ
645 vizualizari
Buchta, din nou probleme la gleznă
Accidendarea portarului slovac a recidivat, la reluarea pregătirilor, astfel că goal-keeper-ul a fost nevoit să urmeze noi tratamente. El va ajunge în cantonamentul din Antalya la începutul acestei săptămâni.
Necazurile se ţin scai de goal-keeper-ul slovac Milos Buchta. Revenit la antrenamente după mini-vacanţa de iarnă, portarul a simţit din nou dureri la glezna la care a fost accidentat şi ăn tur, după numai câteva şedinţe de pregătire. Buchta a mers la un control medical la Presov, la doctorul care l-a operat anul trecut, acesta încredinţându-l că lucrurile s-ar putea îndrepta relativ repede. Buchta a efectuat, zilele trecute, doar exerciţii la sala de forţă, iar astăzi va încheia un tratament medical care a cuprins mai multe şedinţe de ozonoterapie, pe care le-a urmat la o clinică specializată din Tg. Mureş, motiv pentru care gazistul va ajunge în cantonamentul din Turcia abia mâine (n.a.marţi), atunci când va face joncţiunea cu lotul care a plecat în Antalya sâmbătă dimineaţa. În cazul în care va acuza din nou dureri, nu ar fi exclus ca slovacul să revină pe masa de operaţie pentru o nouă intervenţie chirurgicală.
"Problema cu Buchta trebuie neapărat să o rezolvăm, pentru că este un jucător valoros, care evoluează pe un post foarte delicat. Îl avem în momentul de faţă pe Pleşca, este un om de bază, care a apărat foarte bine, iar din urmă vine tânărul Greab, însă acestuia îi mai trebuie ceva experienţă. Postul de portar este unul delicat pentru că, dacă în teren îţi lipseşte un jucător, ai mai multe variante de înlocuire, în vreme ce în poartă nu poţi să pui un jucător de câmp, în caz de ceva neplăcut trebuie să apelezi la portarul de rezervă", a afirmat tehnicianul Gazului Metan, Gheorghe Mulţescu.

 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica